sâmbătă, 3 iulie 2010

Fascism cu propria mea fiinta



Foto: Nepotica mea, sufletul meu pentru care mai traiesc.

M-am uitat cu deznadejde la aparitia mult asteptata, a Presedintelui Traian Basescu la inundatii. Acum am vazut foarte clar, diluarea statului roman. Statul Roman este inexistent. Presedintele pus pe luare la misto si a umilirii cetatenilor acelor locuri lovite de soarta, mi-au aratat in sfirsit ca simtem cu toii ai nimanui, ca sintem singuri in fata dezastrelor. Cum s-a ajuns aici, care v-a fii viitorul acestui neam? Cine v-a stii vreodata? Numai cind vom cadea in prepastie, atunci in ultima fractiune de viata vom intelege ca, nu am fost vigilenti si i-am pus toata puterea in mina acestui sacal, Traian Basescu, preocupat doar de putere fiind gata sa sacrifice, nu numai pe cei care l-au ajutat sa ajunga la putere dar si pe bietii oameni nevinovati, dusi in eroare de dansurile tiganesti si manele.
De multe ori imi zic simtindu-ma vinovata, de cheltuiala pe care o face statul cu mine. De data asta sint fascista cu mine insami.
Medicamentele pentru boala cronica costa statul enorm de mult. Medicamentele platite, sint o povara pentru familia mea. De multe ori zic ca s-ar face o mare economie pentru bugetul statului, stoparea acestor cheltuieli, dar vazind ca aceste gasti, care conduc spolierea tarii ma incapatinez sa vad si ce v-an fii miine, poimiine, peste o luna, doua sau cu putin noroc peste un an.
Am citit acum multi ani ca un bolnav cronic este un " cadavru ambulant", de aceea am aceasta conceptie fascista, in legatura cu mine in primul rind. Nu sint de acord cu atita cheltuiala din partea statului si a familiei pentru o cauza pierduta, ca si cel in cauza nu duce o viata confortabila sufleteste, cu toate eforturile celor din jurul lui. Dar cit de curind se va interveni, pentru stoparea cheltuielilor pentru cei bolnavi cronuic.
Totusi, eu as vrea sa ramina aceste bloguri ale mele, carora li s-a pus gind rau, sa citeasca si urmasii mei cum a fost viata acum, in aceste vremuri de rastriste si ca eu am fost demna si nu mi-a fost frica de nimic, nici de amenintarile puternicilor zilei, nici a dusmaniei unor oameni dominatori.
Nu se merita sa ne chinuim si sa nu facem nimic, pentru viitorul acestei tari. Sa fecem tot ce ne sta in putinta, cu ultimele puteri sa schimbam ceva. De aceea nu abdic de la a critica acest regim care, este cel mai odios posibil pentru noi, locuitorii acestui tarim greu incercat, mai ales in aceste momente grele in care trebuie sa dam dovada de unitate, compasiune si credinta in puterile proprii.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

2 comentarii:

Fernando Américo spunea...

Vejo em suas palavras o retrato do meu país Brasil.

Odorica Ion spunea...

Nu am inteles bine dupa ce am tradus. Eu sint o femeie modesta, naturala, nu artificiala. In poze sint la Muzeul Taranului Roman, din Bucuresti parcul Herastrau. Nu sint acasa la mine.

Cu bine,
Odorica