luni, 16 august 2010

Cind esti neimplinit si imaginatia nu-si mai face functia de egalizare a plusului si a minusului


Draga blogule , ıti scriu aceste randuri pentru ca tu şti ca eu ti-am scris. Am sa ma semnez la sfırşit chiar, pentru tine. Numai prosti stau ınchise ın tine dar noah, sunt gandurile mele. Imi vine sa-mi cer scuze, dar nu o sa-mi cer. De ce? Pentru ca eşti un nenorocit de blog, şi-atat… N-ai suflet. Cateodata chiar ma enervezi, ştii? Nu pot sa port o discutie omeneasca cu tine. Prea mult taci. Ştii, vroiam sa-ti spun ceva. Nu e foarte important. Niciodata nu a fost nimic important pentru nimeni. Şi aici ma refer la oameni…Dar tu? Ce poti ıntelege daca aş vrea sa-ti spun ceva? Nimic. Eşti un rahat nebiodegradabil. In fine, povestea mea era despre un metrou. Ala pe care stau eu să-l aştept cand ma duc cu… metroul. Şi vine metroul asta ın statie. Ma urc ın el, ca doar ıl aştept de 10 minute. Şi ştii ce vad? Vad ca metroul pleaca…Pleaca aşa, indiferent de indiferenta cititorilor de ziare din el. De ce i-ar pasa? Metalul nu se ındoaie de la sentimente. Cu mintea poti muta şi muntii… na, acum depinde şi cat de prost eşti…Mi-am facut un obicei sa nu ma uit ın urma. Ştii, e uşa aia care se ınchide şi mişca aerul rece pe la funduletul tau. Da, aia se cheama “trecut”, ce “a fost”. O mangaiere gentila de aer pe la fundulet. Şi prezentul? Ştii ce e prezentul? Pai prezentul este fata domnişoarei din fata mea care nu vrea sa-mi privească fata. Prezentul e ın ochii ei rataciti ce se uita la viitorul unde o aşteapta o statie de metrou. Dar ştii ce e viitorul, dragablogule? Viitorul este statia aia la care te opreşti cand cobori sa o mai priveşti o data pe domnişoara. Adica o buclă infinita de trecuturi, prezenturi şi… atat.

Hai nu te holba aşa la mine! Ce-am zis? Nimic, vezi? Ce ziceam… Da, şi chestia tare la viitorul asta e ca n-are sfarşit. N-are nici ınceput. E un zero ratacit ıntre doua semne opuse. Sa mergi ın urma e viitorul privit din faţa, ın oglinda. Te-atinge cu urma lui ca sticla rece. Dar nu-ti face griji, tie n-are de ce sa-ti pese. Nu-ti ziceam eu ca eşti rahat nebiodegradabil? Inchei acum aceste randuri cu un sfarşit. Şi ma semnez, doar ti-am promis.
Hai ca ştii tu cine sunt…

Niciun comentariu: