joi, 19 august 2010

Vizita "IMPARATULUI ABISINIEI" in Anglia-cea mai mare farsa a sec.XX


In februarie 1910, nava regală Dreadnought, mândria blindată a marinei britanice, era ancorată în golful Weymouth, Dorset, când viceamiralul Sir William May, comandant-şef al flotei locale, a primit o telegramă de la Sir Arthur Hardinge, de la Ministerul de Externe. Aceasta îl avertiza asupra unei iminente vizite a împăratului Abisiniei, împreună cu alaiul său. De-abia au găsit timp pentru organizarea transportului şi pentru întinderea covorului roşu în staţia de tren Weymouth, înainte de sosirea demnitarilor acompaniaţi de un interpret şi de un reprezentat oficial al Ministerului de Externe.

Ofiţerii îmbrăcaţi în uniformele lor impecabile au urmat întocmai protocolul de rigoare şi apoi i-au condus pe oaspeţi la bordul navei Dreadnought. Drapelul flutura sus pe catarg în timp ce se intona imnul naţional din Zanzibar, dat fiind că echipajul navei nu cunoştea absolut nimic despre Abisinia. Vizitatorii acoperiţi cu robe exotice nu au obiectat împotriva greşelii, dar au admirat tot ceea ce au văzut, strigând întruna „Bunga-bunga!”, în semn de aprobare când erau trase salve de salut (unele relatări ale evenimentului nu menţionează că s-au tras focuri de armă şi că „Bunga-bunga” a fost, de fapt, o invenţie jurnalistică ulterioară).

Una peste alta, vizita a avut un mare succes, deşi oaspeţii au refuzat să ia masa de prânz şi, fără preşuri de rugăciune disponibile pentru ritualul de seară, aceştia au plecat destul de repede. În gara Weymouth, ei le-au dat bacşişuri marinarilor, s-au urcat în tren şi pe drumul înapoi spre Londra au insistat ca ospătarii să poarte mănuşi albe pentru a servi cina. Asta însemna ca trenul să oprească – şi astfel să îşi modifice orarul – în gara Reading pentru ca servitorul prinţului se le poată cumpăra.

Câteva zile mai târziu, ziarul Daily Mirror a dezvăluit că vizita a fost o farsă pusa la cale de diletanţi din înalta societate şi condusă de sofisticatul om de lume, William Horace de Vere Cole. Şi tocmai Cole, hotărât să devină cunoscut ca artist în ale festelor, a spus adevărul presei. Marele comandant al marinei britanice a devenit ţinta batjocurii din întreaga Europă. Sir William May a fost urmărit prin Weymouth de mici ştrengari ce ţipau „Bunga-bunga”. În sălile de music-hall, se făceau o grămadă de glume cu „Bunga-bunga”. Au început să se pună întrebări în Parlament. Se comisese şi un delict, atunci când s-a trimis o telegramă sub nume fals. Întreaga afacere a scăpat de sub control. Până acum, mai mulţi dintre cei participanţi la farsă îşi doreau sa nu se fi implicat niciodată.

Farsa a fost însă atât de rapid planificată şi executată, încât toţi s-au mirat cum de a reuşit. Conspiratorii au fost Cole, prietenii săi Adrian Stephen, Anthony Buston, Guy Ridley, Duncan Grant şi verişoara lui Stephen, Virginia – mai târziu devenită faimoasa scriitoare Virginia Woolf. Intenţia lor era de a face o glumă pompoasei şi autoritarei Marine britanice. Tipârindu-şi cărţi de vizită în Swahili, purtând costume închiriate şi bărbi false, aranjaţi de machiorul lui Sarah Bernhardt în timp ce un complice îi trimitea lui Sir William May telegrama, tinerii au plecat la drum spre Weynmouth. Doar Cole era optimist. Ceilalţi se întrebau în ce nebunie intraseră. Deghizarea era absurdă; iar pregătirea – zero. Au supravieţuit faimoasei primiri, dar când au ajuns pe Dreadnought, a început să plouă; machiajul lor se deteriora cu fiecare strop; mustaţa lui Duncan Grant mai că i-a alunecat de pe faţă. Dar Cole, sprijinându-l pe Buxton în rolul acestuia de „împărat”, a reuşit să-i conducă pe toţi sub punte.

Au refuzat să ia prânzul, nefiind siguri ce mâncăruri le erau permise de necunoscuta lor religie şi temându-se că vor avea probleme şi mai mari cu machiajul. Când şeful de personal, uimit de puternicul accent german al interpretului, a început să bănuiască că ei sunt spioni, Cole a pus capăt petrecerii în cinstea lor sub pretextul „rugăciunilor de seară”. El singur a fost cel care nu a avut nicio clipă dubii.

În final, farsa nu a fost pedepsită sub nicio formă şi agitaţia din jurul ei s-a stins treptat, dar Cole a fost încântat. Ceilalţi, în schimb, se saturaseră peste poate. Virginia Woolf, care se alăturase grupului doar pentru distracţie, a considerat că a fost o lecţie din care a învăţat cât de prostuţi pot fi bărbaţii şi, mai târziu, a folosit farsa ca subiect al unei scurte nuvele din 1921, intitulată „Societatea”. Sursa:http://lovendal.net/

Niciun comentariu: