marți, 30 noiembrie 2010

Parfumul unei epoci apuse

Va recomandam sa cititi aceasta carte “Invitatie la vals”.Pe atunci dragostea tinerilor nu inseamna:Bamboo,DG,Armani,Mercedes.

Un articol deosebit de frumos legat de aceasta carte.

Acum mai bine de o luna am terminat de citi o alta carte din lunga serie de carti pe care mi-am propus sa le citesc : Invitatie la vals de Mihail Drumes.
carte frumoasa despre iubire si despre suferinta din iubire.Te tine in suspans pana la ultimul paragraf.O carte care te surprinde permanet,cu schimbari de situatie,cu un final neasteptat.Sa fiu sincera eu mi-as fi dorit un cu totul alt final.N-am sa vorbesc despre acesta pentru ca vreau sa va fac curiosi sa cititi cartea.
Este o carte despre o iubire aparte,o iubire speciala si zic eu usor ciudata care in ciuda retineri si fricii personajelor reuseste sa se implineasca pentru o clipa/
Am sa va las doar cateva citate,pentru ca mie imi place foarte mult sa subliniez acele fraze care imi plac,care imi spun ceva.
Probabil ca nu am sa reunsesc sa se cuprind pe toate intr-o singura postare”

“Nu stiu,nu-mi dau seama… Ceea ce stiu e mina destinului a aruncat cu o savanta preciziune un lant, care mi s-a strans concentric in jurul gitului, si simt cum ma sugruma.Dar de acum incolo ce-mi pasa? Navighez pe apele resamnarii si stiu foarte bine incotro ma duce corabia neagra.
“A mai spus ca,intorcind spatele vietii si bunurilor ei cind as fi putut sa ma bucur din plin de ele,inseamna ca atentez odios impotriva propriei mele persoane”

“Pe ea o voi cuceri prin lupta si nu voi depune armele inainte de a capitula.Ca sa ajung la inima ei n-o umblu pe cai ocolite,laturalnice,ci pe drumul mare,zburand pe cai inaripati.Nu ma vrea? O vreau eu si va fi a mea cu voia ori fara voia ei.Asa scrisneam cu pumnii strinsi, rascolit de ea, gandindu-ma la vestita replica a voievodului moldovean”
“E de neinchiput cum nu-si da seama femeia ca dragostea nu-i decit drumul care duce la cucerire, dupa cum filozofia nu-i decat drumul pana la flarea adevarului”
“Sunt unele presimtiri care tisnesc parca din strafundul neexplorat al fiintei noastre.Ni se par straine ca gindurile altcuiva si de aceea nu le recunoastem dupa cum nu ne cunoastem nici pe noi insine.”
“Si iubiti-va cit va place,tineretea e scurta si pe urma ii duceti dorul ca mine.”
“Dragostea e la fel ca foamea de femeia unica, si daca aceasta femeie se pricepe sa nu dea prea mult barbatului, ca sa-l sature,ci dimpotriva il lasa mereu flamind,iata  secretul lui Polichinelle care tine iubirea proaspata.”
“I-am pomenit de Alex Karel care spune ca timpul curge uniform pentru toata lumea,ca apa unui riu.Numai ca oamenii de pe mal nu merg la fel.Batrinii se misca anevoie,ramin mereu in urma apei si de aceea li se pare ca timpul trece atit de repede.Noi tineri alergam virtos,lasand timpul mereu inapoia noastra”
“Cand sub picioarele noastre se ivi asezarea poilicroma a Bucurestiului cu petele rosii ale acoperisurilor,spatiilor verzi ale parcurilor si gradinilor si geometria incilcita a strazilor,ni se strinsera amindurora inimile,ca dinaintea unui presimtiri.”
“- Nu lasa pasiunea sa se urce la creier si sa-ti ia mintile.Reteaz-o inca de inima.Cine rationeaza in iubire e stapinul celuilat.Cel mai sanatos lucru e sa consideri satisfacut cu prima faza a legeturii, care de altfel e primavara dragostei.Acolo salasluieste fericirea.Dupa ce ai gustat din mierea ei, ce mai astepti? Paradisul n-are numai un sarpe,ci mai multi.Vrei sa te muste sarpele geloziei,al infidelitatii sau al abandonarii? Veninul lor e rau,citeodata chiar mortal.Du-te si cauta alta femeie.mereu ia-o de inceput.Nu sorbi prea incetat din fericire caci fericirea e insatiabila ca apa saraca a naufragiatului” ca cit bei cu atit creste setea.O fericire egala e plictisitoare,sau mai bine zis nu e fericire.”
” Oare marea arta in iubire nu e sa rupi cand esti pe culme? De ce sa astepti descompunerea simtamintelor,inevitabile certuri,injosiri,invective,care scoboara in mocirla cerul dragostei? De ce sa satepti muscarile inveninate ale serpilor de care pomeneam adineauri si sa nu ispravesti in plina stralucire?”
Gandurile se hartuiesc intre ele cineste,luptind sa cucereasca postul de comanda.cand unul cade trasnit,se iveste cu iuteala fulgerului altul mai puternic si-i ia locul.Pe cimpul de batalie mor in incaierare zeci si sute de ginduri,pina ce unul,nascut din viata celorlalte si chiar in timpyl ostilitatilor,invinge si pune mina pe frine.Cine va putea sa descrie candva acest razboi tacut,cu armele logicii,ale intuitei sau invatura experientei care se sfirseste ca sa reinceapa iarasi de pe aceeasi pozitii sau de pe altele,fara a conteni vreodata?”

“”Nu-i un motiv.Daca vrea sa se razbune,razbunarea tine loc de orice.E una din absurditatiile femei,care,in orbire,comite cele mai irationale fapte”
http://annya20.blogspot.com

Dia Europeo de la Opera en Pamplona

luni, 29 noiembrie 2010

Si luptatorii din munti iubeau

Foto: Ioana Raluca Voicu Arnautoiu (n.1956).
Vreu sa va reamintesc, una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care am aflat-o eu. Este povestea de dragoste dintre Toma Arnautoiu (1921-1959)locotenent, capul rezistentei din Muntii Muscelului condamnat si executat in 1959 la Jilava si iubita lui Maria Plop. Numai dragostea nemasurata a putut duce, o tinara fata in mijlocul luptatorilor din munti intr-un loc deosebit de periculos. Acesta nu este un articol politic este vorba de dragostea adevarata, care nu tine cont nici de cele mai mari pericole. In munti acolo s-a nascut rodul dragostei lor Ioana,pe 22 mai 1956,moase i-au fost luptatorii, albia pentru scaldat, a fost un trunchi de copac scobit. Dar dupa prinderea parintilor ea a fost (avea 2 ani)dusa la Orfelinatul din Cimpulung,de unde a fost luata de o familie din Bucuresti(nestiindui-se trecutul). Aceea familie au inscris-o la scoala de muzica, a ajuns vilonista la orchestra George Enescu din Bucuresti. http://dariaion.blogspot.com/ (pentru cine vrea sa vada videoclipul cu Ioana Arnautoiu).
Dupa revolutie a aflat cine i-au fost parintii. Este violonista de prestigiu, conferentiar universitar doctor, sefa de catedrei de "Muzica de camera si Ansambluri de orchestra" a Universitatii din Bucuresti. Violonista de prestigiu, Ioana Arnautoiu a sustinut peste 100 de concerte in tara si peste hotare.
M-am gindit ca din cei 2000 de luptatori din munti, nu stiu citi se uitau dupa avioanele americane ca ultima scapare. Dar sint sigura ca iubitii Toma si Maria se uitau precis. Sa nu fiti rai si sa spuneti ca mai mult se uita Maria.Am vrut sa va dezvalui o fascinanta poveste de dragoste, consumata in pericol si sa incerc sa descopar, cine se uita dupa aviatia americana.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://singurafelina.blogspot.com/

Marea Unire 18 nov./1 dec. 1918


Dupa discursul lui Vasile Goldis la ora 12 s-a declarat Marea Unire.
Nu mai reiau  din punct de vedere istoric  semnificatia acestei zile pentru noi  romanii. Ma basez pe  cultura generala solida si de nezdruncinat a cititorilor. 
Nu este cu nimic  mai prejos in  serbarea  infaptuirii Unirii Romaniei daca,  dupa revolutie nu se lua aceasta initiativa paguboasa . Ziua sa fie  pusa  intr-o perioada a anului cu frig, ploi, noroaie. Parada militara se desfasoara marsaluind  prin ploaie si noroi la 99% din aniversari. Fac apel,  la inteligenta dvs,. ca stii  si nu va mai spun eu imprejurarile in care s-a declarat Unirea Romaniei. Si modul  periculos in care s-a desavirsit.
Parlamentarii  primului Parlament dupa revolutie nu au vrut sa aleaga 9  mai ,care cuprindea mai multe sarbatori, printre care Ziua Independentei(1877), sfirsitul celui de al 2-lea razb. mondial(1945), prin infringerea Germaniei naziste de catre URSS, Ziua Europei (1950) si daca vrem 8 mai ziua  primului congres al PC din Romania sustinut in strainatate prin reprezentant(Cristescu). Dar s-au temut ca 1 Mai este aproape si sint 2 zile libere. 10 mai, ziua regelui este acolo  daca se dau 9 si 10 mai libere si in concluzie mai bine iarna.
De ce sa ne bucuram noi romanii de  o zi frumoasa de sfirsit de primavara? Sa iesim la iarba verde cu mici si bere,cu imbracaminte de vara  frumoasa in culorile pastelate? I-am invidiat in fiecare an pe tigani cu ziua lor de 7 apr., cu joc  si voie buna sarbatorita cu iesiti la iarba verde. Noi sintem pedepsiti,  important este sa simtim ca este ziua noastra a tuturor romanilor, caci fiecare zi din an este importanta in istoria tarii. Dar prostia unora se rasfringe asupra noastra neiertatoare cu frig, ger, noroi si ploaie. Avem ce meritam.
Ce bine era daca si la noi ar fi ca in Elvetia cind dupa semnarea a 100.000 de cetateni o petitie,  se poate  face o lege. Legea la noi sa fie pentru asezarea zilei tarii noastre intr-o  perioada a anului, in care sa ne bucuram si noi de sarbatoare. Si alte tari au facut asta. Noi de ce nu ??? Asta NU INSEAMNA CA NU DAM IMPORTANTA ZILEI DE 18 nov./1 dec.1918.
La Multi ani de Ziua Romaniei  tuturor romanilor si sa speram ca dupa ce vom arunca din circa noastra hotii, vom aseza lucrurile pe fagasul lor normal si vom rezolva si aceasta  situatie pentru noi, ca sa ne bucuram de Ziua Nationala a Romaniei.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa

"Flori de nu ma uita" pentru toate Andreele si Andreii din lume.

Imnul legionarilor cazuti


http://odorica.blogspot.com./

Noaptea de 29/30 nov.1938

 "- Camarazi ...in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Z. Codreanu si alti 13 fruntasi ai Miscarii Legionare au fost ucisi miseleste din ordinul regelui tradator Carol al II-lea, intrând în eternitate ca martiri ai Neamului si mucenici ai lui Hristos!!!
  Glorie eterna marilor martiri ai Neamului Romanesc care nu au sovait nici o clipa sa-si dea viata pentru Neam si Tara !"

Creatura fantastica din Thailanda

O serie de fotografii, prezentând o creatură stranie găsită în Thailanda, au apărut pe site-ul Wonders World. Nu se ştie încă ce ar reprezenta exact această creatură: unii sugerează că ar putea fi un fetus de vacă, pe când sătenii din Thailanda cred că e o creatură ce deţine puteri speciale.
Fotografia de la începutul articolului nu cred că are nevoie de prea multe comentarii. Ea ar merita să se afle pe paginile tuturor ziarelor şi revistelor importante din lume. Sătenii din Thailanda, acolo unde a fost descoperită creatura, au început s-o venereze. Ei i-au adus ca ofrandă sucuri şi i-au aprins în jurul său beţişoare parfumate. I-au adus chiar şi un ventilator, pentru ca acest trup misterios să fie bine păstrat, pentru a fi analizat de oamenii de ştiinţă.
Alte fotografii cu această creatură fantastică, le puteţi vedea AICI: http://www.wonders-world.com/2010/11/strangest-creature-found-on-e
http://odorica.blogspot.com/

Cit de credibil este ghicitul in carti?

Ghicitul în palmă şi mai ales cel după fizionomie pot fi cât de cât credibile, pentru că se bazează pe trăsături pipăibile, care disting şi caracterizează, semne particulare care sunt opera naturii şi pe care le putem accepta ca semnificative, pentru că sunt specifice fiecărui individ. Dar cărţile de joc, produs al omului străin de viitor, ca şi de trecut, nu au nicio legătură cu persoana care le consultă. Pentru o mie de persoane care le consultă ele vor spune acelaşi lucru şi vor aduce diverse pronosticuri de douăzeci de ori penru acelaşi lucru.
Un bărbat tânăr, deghizat în femeie, a consultat o faimoasă ghicitoare în cărţi; ea n-a fost capabilă nici măcar să descopere faptul că se adresa unui bărbat; i-a prezis că va naşte două fete. O domnişoară de 18 ani, curioasă, a fost la mai multe ghicitoare: una i-a prezis că nu se va căsători deloc, alta că o va face o singură dată şi va avea patru copii, iar a treia că va fi în mare pericol la a doua naştere şi că va muri la 40 de ani. Persoana respectivă a fost căsătorită de trei ori, are 72 de ani, e văduvă şi n-a avut niciun copil.
Am putea da asemenea exemple şi aduna multe poveşti despre ghicitoare şi ghicitul în palmă şi în trăsăturile feţei, lucruri care demonstrează că viitorul nu se lasă descoperit chiar aşa de uşor.
http://singurafelina.blogspot.com/

The Gift of Love

duminică, 28 noiembrie 2010

O-Zone Eu nu ma las de limba noastra


http://odorica.blogspot.com/

Jalal

"Aún durante siglos, será surrealista en arte todo lo que apunte a una mayor emancipación del espíritu"

Memoria de Jalar

Jesús Alberto Arbeláez Arce
*Nace en Medellín (Colombia) el 9 de Junio de 1960. *1971-1978 Estudia con los maestros Jorge Cárdenas y Marco Tulio Castaño. *1980-1983 Instituto de Bellas Artes. Pereira. *1984-1986 Taller del desnudo. Museo de Antioquia. * Ha participado en innumerables Salones de Arte y exposiciones colectivas y ha realizado 16 exposiciones individuales. *Su obra con marcada tendencia surrealista se encuentra en: Museo Casa de la Convención, Rionegro. Administración Municipal de Rionegro. Concejo Municipal de Marinilla. Fundación Infancia para la Paz,INFAPAZ. Fundación Néstor Sanín Arbeláez. Asamblea Departamental de Antioquia…Además en diferentes colecciones privadas. *Actualmente reside en la ciudad de Marinilla. *Celular: 311 317 51 28 Fijo: 548 66 92 E.MAIL: jalararte@hotmail.com
http://jalarartistoplastico.blogspot.com/
http://obrasjalar.blogspot.com/

Descubierto nuevo genero de gusano marino

Las zonas abisales de los océanos constituyen la zona menos explorada del planeta. Un mundo misterioso para el ser humano, que alberga criaturas como un extraño gusano que se alimenta de plancton, utiliza sus cerdas para nadar y luce una especie de 'brazos' en su cabeza. Así es la nueva especie que se ha descubierto a 3.000 metros bajo el nivel del mar frente a las costas de Indonesia.
Los investigadores del Instituto Oceanográfico Woods Hole en Massachusetts y el
Instituto Scripps de Oceanografía en California lo han llamado 'Teuthidodrilus samae', un nuevo género y especie. "Esto demuestra lo mucho que tenemos que aprender incluso sobre los animales que habitan en las aguas profundas".
En una serie de inmersiones para explorar la zona, los investigadores descubrieron al gusano en aguas situadas 100m por encima del fondo marino, donde se alimenta de plancton. El gusano nada agitando los cientos de cerdas que se encuentran a ambos lados de su cuerpo.
Los 10 delgados apéndices en forma de brazo, que le dan el gusano esa inusual apariencia, son una combinación de agallas alargadas y órganos sensoriales. Probablemente los utiliza para recoger restos de comida de la 'nieve marina' de detritos orgánicos que constantemente caen al fondo del mar desde lo alto.
El descubrimiento ha sorprendido a los científicos porque la criatura parece ser muy común. En siete inmersiones, han descubierto 16 muestras individuales.
El gusano fue descubierto durante una expedición en 2007, cuando los investigadores recolectaban siete especímenes en profundidades que van desde 2.028 metros a 2.912 m. Mientras que los gusanos jóvenes son casi transparentes, los adultos son de color marrón oscuro y están cubiertos por una envoltura gelatinosa. Un animal similar fue descubierto, pero no capturado, por otro sumergible al oeste de la India en octubre de 2004.


No cesamos de descubrir nuevas especies, en este caso hasta nuevo género y es que hay zonas que no han sido bien estudiadas por razones obvias en este caso como son los grandes fondos marinos en ellos habita este gusano que es capaz de mover de forma perfectamente sintonizada sus cerdas, como puede verse en el vídeo que dejo a continuación, URL:
http://drrobert-impresiones.blogspot.com/

Serghei Esenin (1895-1825) Poezii de dragoste din literatura universala

Serghei Esenin – Poarta-n ochi seninul

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”
Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin”
(trad. George Lesnea)
http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Serghei Esenin Scrisoare catre mama

Serghei Esenin recita Stefan Iordache

Hitler, Geli si Eva


Filmul indian despre unul dintre cei mai cruzi dictatori, care se va numi “Draga prietene Hitler”, va incerca sa prezinte publicului amanunte despre viata amoroasa a lui Adolf Hitler, alaturi de amanta sa Eva Braun.

Pelicula ce urmeaza sa fie produsa de studiourile indiene Bollywood se doreste o reproducere cit mai exacta a ultimilor ani de viata ai lui Hitler, a ultimelor momente, mai putin stiute, petrecute de acesta cu Eva Braun, regizorul dorindu-si sa arate si latura umana a dictatorului. Astfel, pentru rolul Evei Braun, cea care i-a fost amanta timp de 14 ani lui Hitler, dar si sotie in ultimele 36 de ore de viata, a fost aleasa fosta Miss India din 2002, Neha Dhupia, in timp ce rolul dictatorului urmeaza sa fie interpretat de cunoscutul actor indian Anupam Kher.

În octombrie 1929, când Hitler o întâlneşte pentru prima dată pe Eva, el era încă de la sfârşitul anului 1927 împreună cu Geli, fiica surorii sale vitrege Angela Raubal. Führerul era foarte atras de tânără ce avea o fire independentă, sofisticată, diferită în multe privinţe de a Evei. Legătura amoroasă cu Geli a fost după dragostea faţă de mama sa cea mai importantă, profundă şi singura relaţie pe care Hitler nu a putut-o controla. Este greu de crezut că în acea perioadă când Partidul Nazist se lupta pentru supremaţie pe scena politică, el a fost interesant să se implice în două legături sentimentale. Înconjurat de numeroase admiratoare, führerul era dedicat doar nepoatei sale. Imediat după prima lor întâlnire, Eva începe să-l urmărească asiduu pe Hitler, căutând mereu să se facă remarcată. Treptat el a început să-i acorde mai multă atenţie, fiind impresionat de firea ei veselă şi de devotamentul nedisimulat faţă de el. Hitler nu suporta femeile inteligente, cu atât mai mult pe cele certăreţe sau interesate de viaţa politică. Curând, ea a fost invitată la operă, iar apoi la cină la restaurantul preferat al führerului. Motivele pentru insistenţa Evei nu erau banii sau notorietatea. Timp de ani de zile ea nu a acceptat bani, nici măcar pentru a-şi plăti taxiul, lucru care l-a impresionat pe Hitler. Mai târziu el îi povestea tinerei lui secretare Traudl Junge: „Mai presus de toate este mândră. La început lucra pentru Heinrich Hoffmann şi trebuia să fie atentă cu banii, cu toate acestea a durat ceva timp până să mă lase să-i plătesc măcar taxiul. Timp de ani de zile a dormit în birou pe o bancă pentru a fi acolo în caz că sunam, telefonul ei de acasă nepermiţând convorbiri pe distanţă lungă. Numai în urmă cu câţiva ani am reuşit să o conving să mă lase să-i cumpăr o mică casă.”[7] Eva era conştientă de relaţia lui Hitler cu nepoata sa, dar asta nu a împiedicat-o să continue să-l urmărească sau să-i strecoare în buzunar bileţele de dragoste.
La vârsta de doar 23 de ani, Geli se sinucide pe 18 septembrie 1931, cauzele rămânând până în ziua de astăzi neelucidate. Hitler este foarte afectat, vrând chiar să-şi pună capăt zilelor. Pe lângă pierderea suferită, el trebuie să facă faţă şi unui scandal de proporţii, ziarele din München publicând numeroase detalii cu privire la moartea lui Geli şi relaţia ei neobişnuit de apropiată cu unchiul său.[8] Ca să înlăture poate zvonurile cu privire la eventuala lui legătură în sinuciderea nepoatei sale, Hitler începe să o curteze pe Eva mai atent, ea fiind invitată la sfârşitul anului 1931 la reşedinţa de la Berchtesgaden, locuinţa preferată a führerului pentru tot restul vieţii.Unchiul Evei, Alois Winbauer descrie primii ani ai relaţiilor lor:„Totul s-a schimbat în septembrie 1931, când Angela Raubal [Geli] a fost găsită moartă în apartamentul de nouă camere a lui Hitler.[...] Este clar că a fost profund afectat de moartea nepoatei sale. El a uimit oamenii cu ieşirile sale de reproş faţă de sine şi pentru o perioadă lungă a evitat contactul atât cu publicul cât şi cu prietenii săi.[...] În 1932 Hitler făcea din ce în ce mai multe vizite acasă la Hoffmann şi era evident că o curta pe Eva. Dar era important ca aparenţele să fie păstrate şi când plecau în excursii în jurul München-ului erau mereu însoţiţi de către două secretare. Cu toate acestea, toată lumea din cercul său sau din casa lui Hoffmann ştiau despre ce era vorba, mai puţin părinţii Evei – Fritz şi Fanny. Ea a avut grijă să ascundă relaţia faţă de ei. Tatăl ei nu era, după cum ea ştia, un fan al naziştilor, ci chiar opusul fiind un bavarez patriot şi regalist.”
http://odorica.blogspot.com/

De vorba cu Adrian Paunescu (1999). (1943-2010)

“Adevărul e că pe duşmanii mei tocmai asta îi enervează: supravieţuirea mea în două regimuri politice, în ciuda riscului la care m-am expus, în ambele. Starea de agitaţie care-i cuprinde şi înjurăturile ordinare pe care le rostesc la adresa mea mă fac să cred că-i animă, nu numai diverse răzbunări personale, ci şi că, întocmai lui Ivan Ivanovici Ivanov - care a primit în octombrie 1917 ordin să arunce poduri în aer, iar fostul lui şef, care-i dăduse acest ordin, îl întâlneşte în 1977 punând, sârguincios, dinamita chiar propriului său palat de om care ajunsese ministru -, aceşti domni nu au fost demobilizaţi.” (Adrian Păunescu). "Vă e frică de moarte?". "Nu mi-e frică. Mi-e mai puţin frică astăzi decât atunci când eram tânăr! Nu mai am fereala aia, spaima aia, când mi-au apărut primele extrasistole şi credeam că pot muri...


Vă e frică de moarte?

Nu mi-e frică. Mi-e mai puţin frică astăzi decât atunci când eram tânăr! Constat, cu surprindere, că fetiţa mea mă întreabă când l-am văzut eu, ultima oară, pe Mihai Viteazul. Pentru fetiţa mea nu există timp. Probabil că la această atitudine ar trebui să ajungem cu toţii. Nu mai am fereala aia, spaima aia, când mi-au apărut primele extrasistole şi credeam că pot muri...

De tânăr!

Da, de tânăr şi că nu pot ajunge nici măcar la primul om care ar fi în stare să mă ajute sau, în cel mai rău caz, să mă audă. Realmente, nu mai am nici o teamă. Mi-e uşor greaţă de penibilul prin care ar trebui să trec. De asta ar mai fi vorba, un fel de frivolitate în exces.

Nichita se temea de moarte! V-a fost vreodată teamă că o să muriţi în somn?

Da, toată adolescenţa, toată tinereţea mi-a fost teamă că n-aş putea să-mi controlez ultimele clipe. Şi m-am îngrozit. Dar, la puţin timp după împlinirea vârstei prin care treci tu, am început să mă liniştesc. Până la urmă, nici nu mai contează cum mori. N-aş vrea, însă, să mor înainte ca Basarabia şi Bucovina să se întoarcă la Patria-mamă. Adică, dacă am avut de mic o obsesie, din casa bunicului meu şi a tatălui meu şi până astăzi, asta a fost: integritatea teritorială! România Mare, România întreagă. Însă, îţi spun: noi nici în România Mare nu vom fi fericiţi! Suntem un popor destinat zbuciumului nefericirii şi nestatorniciei. Eu sper să ajungem în România tuturor teritoriilor locuite de români, eu sper să mor în România Mare. Dar nu vor spori decât grijile. Este o fatalitate pentru noi, românii, să nu ajungem să ne bucurăm aproape niciodată de ceea ce facem!

Fiecare om are un călcâi al lui Ahile. Dumneavoastră?

Punctele mele vulnerabile sunt calităţile mele. Dacă n-aş avea sensibilitate, aş fi de neînvins. Dar am sensibilitate şi relansez, în fiecare confruntare, o bătălie împotriva mea, în primul rând pentru că sensibilitatea nu e un bun gardian. Eu nu pot să spun orice, pentru că mi-e ruşine. Apoi, tot o calitate a mea este empatia, faptul că mă pun în locul altuia. E greu, când te pui în locul altuia, să câştigi o bătălie. Pentru că omul în locul căruia te pui... nu se pune în locul tău.

Să trecem atunci la poezie. Cum o definiţi?

Nu, nu pot. Poezia nu poate fi definită.

Dar iubirea?

Iubirea?

Da.

Este motorul lumii. Motorul lumii căruia noi îi spunem combustibil. Mereu plătim cu viaţa ca să meargă motorul lumii.

Care sunt marile iubiri ale vieţii dumneavoastră?

Asta e greu de spus. E greu de spus, pentru că n-am un clasament riguros şi rece. Toate femeile pe care le-am iubit sunt sfintele calendarului meu.

Cât de multe sunt?

E un calendar ortodox întreg, o parte dintr-un calendar catolic, o parte dintr-un calendar mozaic, o parte dintr-un calendar protestant etc.

S-ar putea scrie o carte despre toate iubitele dumneavoastră?

Eu am scris ceva, dar n-am avut tăria să duc totul până la capăt. Am şi publicat, în 1990-1991, fragmente dintr-o carte. “Vinovat de iubire”. “Vinovat de iubire” este un roman al tuturor marilor mele iubiri. Şi nici una n-a fost mică, dintre iubirile mele. Dar cea mai mare probabil că este aceea care m-a făcut să fiu cel mai bun.

Vă e teamă de nemărginire?

Da, am o anumită reacţie, de blocaj, în faţa nemărginirii. Deşi nemărginirea e Totul, dar e o nemărginire cartelată. Dar, dacă mă uit de sus în hău, nu mi-e bine. Dacă mă uit în orizont şi orizontul nu are nici o fântână în cale, nici un stog de fân, mă deprimă.

Ce este visul?

Ei, dac-aş şti eu ce e visul, aş deschide o fabrică de visuri. Nu ştiu ce e visul.

Un mijloc de comunicare cu altceva?

Nu ştiu.

Dar măcar sunteţi de acord cu faptul că este un mijloc de comunicare?

Nu ştiu, nu vreau să risc, să fiu...

Tocmai dumneavoastră, care vă pricepeţi aproape la toate...

Mă pricep la ce mă pricep. Şi dacă nu mă pricep, nu răspund. Eu, şi când mă hazardez, mă hazardez în ceea ce ştiu, nu în ceea ce nu ştiu. Doar atât pot să-ţi confirm: că există vis şi că eu, din când în când, şi, nu rar, sunt vizitat de visuri. Şi poate mai mult decât atât: sunt asuprit de ele. De visuri!

Sunt ele prevestitoare? Aduc ele vreun mesaj de undeva?

Unele sunt prevestitoare, altele amintitoare.

Amintitoare?

Da. Eu m-am întâlnit cu bunica mea, de-atâtea ori, în vis, încât nu cred că era numai prevestire, era şi amintire.

Poate fi vorba de o altă viaţă acolo, în vis?

Este, probabil, vorba despre plecarea sufletelor din corp. Pe timpul somnului. Şi sufletul e liber când pleacă din corp.

Da, dar în perioada visului e vorba de un somn fără de moarte, nu?

Atât mai spun şi gata: sufletul pleacă din corp să se reîncarneze la energia universală. Acest fapt e dovedit. În timpul somnului, al anesteziei, atunci când iei tranchilizante, sufletul iese din corp. Trezirea se face cu cutremure, cu zguduire. Atunci... sufletul reintră în trup.

Există chiar şi fotografii ale sufletului care pleacă din corp în timpul somnului. Plecând şi eliberându-se de coşmarul materiei, sufletul, acest dar divin şi nedefinit, călătoreşte unde vrea el: în trecut sau în viitor. Pentru că sufletul n-are trecut şi nici viitor. Nu sunt puncte cardinale. De aceea, nu se ştie ce este visul mai mult: prevestire sau amintire. Şi încă un aspect: nu se ştie dacă amintirea nu este prevestire. Şi cu asta, gata, hai să ne oprim.

Totuşi, în încheiere, putem afla un nume din galeria marilor dumneavostră iubiri?

Nu, nu vreau să nedreptăţesc celelalte iubiri. Ca să glumesc... aş spune că a fost un fel de “mişcare populară”!

Ce părere aveţi despre cei care se sinucid din iubire? Ca Serghei Esenin, de exemplu!

N-am o părere bună despre sinucigaşii din iubire. Mie mi se pare că nici o femeie care supravieţuieşte unei sinucideri din iubire a partenerului sau un bărbat care, de asemenea, supravieţuieşte nu confirmă, ci infirmă sinuciderea. Nu e o soluţie. Şi aşa iubirea este moarte! A te sinucide din iubire înseamnă a comite tautologii. A face redundantă o calitate care şi aşa se vede. Iubirea e moarte, e consum vital. Şi este, prin disperarea inspirată a ceea ce face omul când iubeşte, “arhitectul” definitiv al lumii. Aşa cum arată lumea, arată datorită marilor ei iubiri. Aşa că, eu, sinuciderile nu le încurajez şi nici nu le practic.

(De vorba cu Maestrul, in anul 1999, la Barca, Dolj)
Simona FICA
http://ordinulnegru.blogspot.com/
htp://odorica.blogspot.com/

vineri, 26 noiembrie 2010

Evolutionismul, o mare minciuna : viata nu a aparut din intimplare

Este imposibil ca speciile să fi evoluat, pentru că altfel ele nu ar mai fi supravieţuit. Vom continua în partea 3 discuţia din aceste perspective.
Ingineria genetică poate fi realizată doar de către o inteligenţă
Dacă mediul înconjurător nu posedă abilitatea de a realiza singur inginerie genetică şi dacă macro-evoluţia nu poate apărea cu adevărat, atunci cum ar putea cineva explica similarităţile genetice şi biologice care există între diferite specii? Deşi nu pot dovedi ştiinţific, creaţioniştii cred că singura explicaţie raţională pentru toate similarităţile genetice şi biologice între toate formele de viaţă constă în existenţa unui Creator care a creat funcţii similare pentru scopuri similare şi funcţii diferite pentru scopuri diferite în toate formele variate de viaţă, de la cele mai simple la cele mai variate. Dacă oamenii trebuie să-şi folosească inteligenţa pentru a efectua inginerie genetică, atunci codul genetic iniţial al speciilor a fost creat, la fel, de o “Inteligenţă” asemănătoare.
Primii părinţi ai umanităţii au posedat gene pentru a produce diverse rase de oameni
Mulţi oameni se întreabă adesea cum de toate rasele de oameni ar putea avea la bază acelaşi strămoş comun. E ca şi cum ai întreba de ce există cazuri în care copiii sunt blonzi, roşcaţi sau şateni, deşi ambii părinţi au părul brunet. Aşa cum unii indivizi poartă astăzi gene pentru a produce descendenţi cu diferite culori de păr sau de ochi, tot aşa primii părinţi ai umanităţii au posedat gene pentru a produce diverse rase de oameni. Noi, cei care trăim în ziua de astăzi, poate că nu posedăm gene pentru a produce diferite rase de oameni, dar primii părinţi ai umanităţii au avut aşa ceva.
Explicaţia pentru care există atât de multe rase diferite de oameni în lume
Toate rasele de oameni poartă gene pentru aceleaşi caracteristici de bază, dar nu toţi oamenii au aceeaşi posibilitate de variaţie a genelor. De exemplu, o persoană poate deţine câteva variaţii de gene pentru culoarea ochilor (căprui, verzi, albaştri), dar altcineva nu are decât o singură variaţie a genelor pentru culoarea ochilor (de exemplu, căprui). Astfel, amândouă persoane au abilităţi diferite în a influenţa culoarea ochilor pentru descendenţii lor.
Unii părinţi cu păr negru, de exemplu, sunt capabili de a produce copii cu păr blond, dar copiii lor cu păr blond, întrucât vor moşteni doar genele recesive, nu vor mai avea posibilitatea să producă moştenitori cu păr negru, decât dacă se împerechează cu cineva care are păr negru. Dacă descendenţii blonzi se vor împerechea doar cu alţi blonzi, atunci întreaga linie şi populaţie va fi blondă, chiar dacă strămoşul lor a avut păr negru.
Evoluţionismul are mari hibe
Ştiinţa nu poate demonstra că ne aflăm aici prin creaţie, dar nici nu poate arăta că suntem aici datorită întâmplării sau macro-evoluţiei. Adevărul adevărat este că nu există niciun martor care să fi asistat la originea vieţii, aşa că evoluţionismul nu poate fi demonstrat niciodată. De fapt, evoluţionismul are multe hibe, din care voi prezenta doar câteva aici:
1) Absenţa atmosferei necesare pe Pământ pentru a putea apărea viaţa
Atmosfera noastră constă din 78% azot (N2), 21% oxigen molecular (O2) şi 1% alte gaze ca dioxid de carbon (CO2), argon (Ar) şi apă (H2O). O atmosferă conţinând oxigen liber ar fi fatală pentru orice proces de apariţie a vieţii. În timp ce oxigenul este, într-adevăr, necesar vieţii, oxigenul liber ar oxida şi, astfel, ar distruge toate moleculele organice necesare originii vieţii.
Deşi există dovezi care arată că pe Pământ întotdeauna a existat o cantitate semnificativă de oxigen liber în atmosferă, evoluţioniştii persistă în a afirma că, la începuturi, Pământul nu avea deloc oxigen. Dar chiar dacă ar fi devărat, acest lucru ar fi, de asemenea, fatal pentru originea evoluţionară a vieţii. Dacă nu ar fi existat oxigen, stratul de ozon protectiv din jurul Pământului nu s-ar mai fi format. Ozonul se produce de radiaţiile de la Soare ce acţionează asupra oxigenului din atmosferă, transformând oxigenul diatomic (O2) pe care-l respirăm, în oxigen triatomic (O3), acesta din urmă reprezentând ozonul.Aşadar, dacă n-ar fi existat deloc oxigen, nu ar mai fi fost nici ozon. Atunci, razele distructive ultraviolete de la Soare ar fi coborât nestingherite pe suprafaţa Pământului şi ar fi distrus toate moleculele organice necesare vieţii, transformându-le în gaze.
Aşadar, evoluţioniştii au această dilemă irezolvabilă: în prezenţa oxigenului, viaţa nu ar mai fi evoluat; fără oxigen, viaţa nu ar fi existat. Atunci, cum a apărut viaţa?
2) Un scenariu evoluţionist pentru originea vieţii ar fi creat o dezordine incredibilă
Să presupunem, prin absurd, aşa cum sugerează evoluţioniştii, că ar fi existat o cale prin care moleculele organice s-ar fi format într-o cantitate semnificativă pe Pământul primitiv. Dacă ar fi fost aşa, atunci ar fi apărut o dezordine de neînchipuit. În afara celor 20 de aminoacizi diferiţi existenţi astăzi în proteine, alte câteva sute de aminoacizi s-ar fi produs. În afară de riboză şi dezoxiriboză, de zaharurile 5-carbon, găsite astăzi în ADN şi ARN, s-ar mai fi produs o varietate mare de alte zaharuri 5-carbon, 4-carbon, 6-carbon şi 7-carbon. În afară de cele 5 purine şi pirimidine găsite astăzi în ADN şi ARN, ar fi existat în trecut o mare varietate de alte purine şi pirimidine.
Şi mai mult decât atât: aminoacizii de astăzi din proteine sunt exclusiv de stânga, dar toţi aminoacizii din Pământul primitiv ar fi fost 50% de stânga şi 50% de dreapta. Zaharurile din ADN-ul şi ARN-ul de azi sunt exclusiv de dreapta, dar în trecut ar fi trebuit să fie 50% de dreapta şi 50% de stânga. Dacă se află un singur aminoacid din proteină de dreapta, sau un singur zahăr din ADN sau ARN de stânga, atunci toată activitatea biologică ar fi distrusă.
În Pământul primitiv nu ar fi existat un asemenea mecanism pentru a putea alege forma corectă. Evoluţioniştii s-au luptat cu această dilemă încă de la începuturi şi n-au găsit nicio soluţie acceptabilă. Toate aceste diversităţi ar fi concurat unele cu celelalte, şi o mare varietate de alte molecule organice ar fi existat, inclusiv aldehide, cetone, acizi, amine, lipide, carbohidraţi etc.
Dacă evoluţioniştii pretind că pot simula condiţiile din Pământul primitiv pentru apariţia vieţii, de ce nu-şi pun toate aceste componente într-un balon uriaş, care să-l iradieze cu raze ultraviolete sau căldură şi să vadă rezultatele? Degeaba…căci n-ar obţine vreodată vreun rezultat concret.
3) Micromoleculele nu se combină spontan pentru a forma macromolecule
Se spune că ADN-ul este secretul vieţii. ADN-ul nu este secretul vieţii, ci mai degrabă viaţa este secretul ADN-ului. Evoluţioniştii pretind că la originea vieţii s-ar afla molecula de ADN/ARN auto-replicantă. Dar o asemenea moleculă n-a fost niciodată demonstrată că ar fi existat.
Formarea unei molecule necesită anumite forme de energie şi anumite unităţi constructoare. Pentru a produce o proteină, unităţile constructoare sunt aminoacizii. Pentru ADN şi ARN, aceste unităţi constructoare sunt nucleotidele, care sunt compuse din purine, pirimidine, zaharuri şi acid fosforic. Dacă aminoacizii sunt dizolvaţi în apă, ei nu se pot uni spontan pentru a forma o proteină. Pentru aceasta, e necesară o anumită energie. Dacă proteinele sunt dizolvate în apă, legăturile chimice dintre aminoacizi se despart uşor, eliberând energie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ADN şi ARN.
Pentru a forma o proteină în laborator, chimistul, după ce dizolvă aminoacizii într-un solvent, adaugă un compus chimic ce conţine o cantitate mare de energie (se numeşte agent peptidic). Energia din acest compus chimic este transferată către aminoacizi. Ea formează legăturile chimice dintre aminoacizi şi eliberează H şi OH pentru a forma apa (H2O). Dar acest lucru se poate întâmpla doar într-un laborator chimic sau în celulele organismelor vii. Niciodată nu ar fi putut apărea într-un “ocean primitiv”. Cine sau ce ar fi putut fi acolo pentru a oferi cantitatea necesară de energie?
Iată de ce teoria evoluţionistă e din ce în ce mai improbabilă.
(Va urma)

Alte articole asemanatoare

http://lovendal.net/

Eva Braun victima? Sau o fata care a fost maturata de istorie din cauza gustului ei nefericit la barbati?

Biografii lui Hitler, cum ar fi C. Joachim Fest care a scris cel mai bine vândut roman "Hitler: Eine Biographie", credeau că, fie cu ignoranţă voită sau prostie, Braun a închis ochii la războiul violent din jurul ei. Fest o descrie ca "o fată simplă, modestă, atractivă cu visuri şi gânduri nepretenţioase care erau dominate de iubire, modă, filme şi bârfe." De asememea, el aminteşte de o anecdotă despre Hitler şi Braun: Hitler i-a spus prietenului său Albert Speer că cel mai bun lucru pe care un om inteligent îl poate face ar fi să ia o femeie proastă şi primitivă drept iubita sa. A spus asta în timp ce Eva Braun stătea devotată lângă el, fără să se plângă.
Singurele urme din viaţa privată a Evei Braun vin din câteva fragmente din jurnalul ei care avea 10 ani atunci când ea a murit, şi a cărui autenticitate este încă pusă la îndoială, plus câteva scrisori. Biografiile iniţiale ale Evei Braun nu au beneficiat de surse de informare şi au fost date la o parte pe pretextul că sunt pline de bârfe şi erori.
Biografia vrea să demonstreze că Eva Braun nu a fost victimă, ci personaj negativ
Obiectivul cărţii despre Eva Braun nu pare să fie acela al reabilitării, ci mai degrabă acela de a cerne presupunerile şi a stabili dacă Eva se transformă din victimă în personaj negativ. Gortemaker a spus celor de la Observer: "Braun şia ce se întâmplă. Ea nu a fost un simplu spectator" şi autoarea vrea să demonstreze acest fapt.
Dar în ciuda ambiţiilor sale nobile, biografia "Viaţa cu Hitler" face prea puţine pentru a depăşi portretul de mai sus. Gortemaker vrea ca cititorii să creadă că imaginea de femeie uşoară pe care Eva o avea nu făcea decât să ascundă relaţia dintre ea şi Hitler. Autoarea spune că Joseph Goebbels credea că Braun a fost "o fată deşteaptă". Dar povestea ei nu se abate prea mult de la celelate naraţiuni. Nu a fost găsită nicio informaţie nouă, niciun jurnal secret, nicio corespondenţă.
Când Hitler scăpa de documentele sale în ultimele zile, se crede că orice jurnal personal al Evei Braun a fost distrus. Gortemaker spune că Braun era mai activă în planurile naziste în timpul dominaţiei de după război, fiind implicată în recreare Linz-ului ca noua capitală culturală. Ea a participat la câteva întâlniri la nivel înalt alături de Hitler, pozând în rolul secretarei lui, deci nu se poate spune că putea fi trecută cu vederea.
Biografia este bazată pe speculaţii

Dar fără să aibă o informaţie concretă, autoarea nu poate decât să speculeze ceea ce ştia Eva Braun, ceea ce credea şi ceea ce a făcut despre asta. În continuare, imaginea ei este cea a unei fete prostuţe şi nimic nu explică cum de s-a îndrăgostit de un ciudat care a provocat un genocid, sau de ce devotarea ei a crescut atât de mult încât a întors spatele familiei sale. Când soţul surorii ei a fost arestat pentru dizertaţie, Braun nu a făcut nimic să-l convingă pe Hitler să nu îl execute.

Deşi Eva Braun avea 33 de ani când a murit, există în continuare ceva melodramatic legat de ea, ca şi cum ar fi fost o adolescentă bosumflată. Eva a luat o supradoză de somnifere atunci când Hitler se distanţează de ea. Este geloasă pe atenţia pe care Fuhrerul i-o acordă câinelui său, şi îl loveşte uneori când stăpânul nu este în preajmă.
Este rebelă atunci când fumează ţigări, deşi lui Hitler nu-i convine, dar în continuare se supune dorinţelor lui, păstrându-şi relaţia în secret pentru că el vrea să menţină iluzia că este un fel de Dumnezeu şi se află deasupra unor nevoi atât de umane precum sexul sau relaţiile.

De fapt, nu este nimic interesant despre Eva exceptând fapul că ea era iubita secretă a lui Hitler. Totuşi, Eva îşi dorea foarte mult să se căsătorească cu Hitler, era îndrăgostită nebuneşte de el şi nu putea să suporte criticile familiei ei despre Adolf şi oamenii lui.

Însă autoarea Gortemaker vede în ea o femeie inteligentă, loială care se face resonsabilă, la un anumit nivel, de istoria omenirii pentru că nu a spus niciun cuvânt care să trădeze planurile lui Hitler. Gortemaker afirmă în cartea sa că tăcerea Evei faţă de faptele lui Hitler înseamnă că ea era de acord cu ele. Fapt care a dus la anumite controverse între autoare şi criticii germani care cred că "Nu poţi scrie ceea ce nu ştii " şi că materialul este "prea speculativ".
Eva Braun, un model pentru soţiile ofiţerilor de război
Şi sunt multe lucruri pe care Gortemaker şi restul oamenilor nu le ştiu despre Eva, scriu cei de la ForeignPolicy. Cu atât de puţine date exacte, Braun continuă să fie mai degrabă o metaforă decât o persoană în carne şi oase.
Braun poate fi, şi a şi fost în biografia scrisă de Angela Lambert: Viaţa pierdută a Evei Braun, un model pentru nevestele loiale ale ofiţerilor care s-au supus ordinelor lui Hitler.  Chiar mai mult, Eva reprezintă femeile politicienilor care stau loiale alături de bărbaţii lor , care trag naţiunea în război, femeile care se căsătoresc cu criminali în serie, condamnaţi pe viaţă, sau orice femeie care îşi apără iubitul deşi o brutalizează în fiecare noapte. Noi nu înţelegem aceste femei, aşa cum nu putem încă înţelege cum s-a petrecut întreaga chestiune nazistă, indiferent cât de mult analizăm trecutul istoric.
http://odorica.blogspot.com/

joi, 25 noiembrie 2010

Poezii impertinente de Ion Pribeagu(1887-1971) Pandele


Acest videoclip mi-a fist trimis de d-l Turtureanu dupa ce am postat poezia pe http://singurafelina.weblog.ro/ pentru care ii multumesc.

Marlyn Monroe

PA si PA-uri ....

M-am uitat astazi la cuvintarea  presedintelui nostru.
Sint inmarmurita. Nu stiu ce este in gindul profesorilor, doctorilor si tuturor cetatenmilor tarii uniii mai destepti, altii mai putin destepti.
A fost o cuvintare submediocra ca a unui sef de echipa , a unei echipe de mmuncitori necalificati.
Vorbea de o  stirista  rujata, dar de  o fata cu buze injectate cu botox nu a spus nimic.
M-am intrebat, sintem o societate colectiva de lasi ???
Nu am talent sa fac Pa-uri (scurte), dar este primul pe blogurile mele(nu prea sint in pas cu moda, trebuie sa se subinteleaga). Acesta pentru inceput, caci am vazut  numai pe un blog).
PA.......

Somnorosul

http://drrobert-impresiones.blogspot.com/

Cella Delavrancea (1887-1991)

Foto:Cela Delavrancea
Cella Delavrancea (n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991) a fost o pianistă, scriitoare şi profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea şi a lui "Bebs" Delavrancea, membră de frunte a cenaclului lui E. Lovinescu. Căsătorită cu diplomatul Tillea în timpul primului război mondial (divorţată), cu Aristide Blank (divorţată), cu Philippe Lahovary. Una din prietenele intime ale reginei Maria a României.

Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din Bucureşti, urmate de un stagiu la Paris. Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii şi fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărţile sale cu caracter memorialistic. În anul 1909 Ion Luca Caragiale scria despre ea:
Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta. (Ion Luca Caragiale, 1909)”
A murit la 104 ani.
Referitor la  Cella si longivitatea ei activa se spune ca,  atunci cind era nonagenara, cele mai vesele si spumoase conversatii la avea la o cafeluta, dimineata povestind cu prietenele ei de aceeasi virsta despre iubitii lor.
Se stie ca sexul este cel mai complex sport, fiind urmat de inot.
Gurile rele spun ca avea un ucenic, un fost important pianist, actualmente  impartiror de  amenzi  tv.de stiri. SSSSST sa nu spunet la nimeni, ca stiti de la mine, ca stiu si eu de la can-canuri.. Mucles :)))

miercuri, 24 noiembrie 2010

Sa crosetam clatite ! A fost sa fie un Pa

Foto: steag Germania Nazista.

Nimic nu ne scoate din nimicnicia   prostioarelor din viata cotidiana. Nici faptul ca  s-a anuntat ca va intra Romania in incapacitate de plata.  Ce ginduri urite, le alungam  cu mina si ce frumos este sa vezi cancanuri mincinoase pe bloguri.
Dar eu atit as vrea sa va aduc in memorie daca ati citit, sau nu venirea lui Hitler  pe val la putere in 1933, cind a fost ales cancelar. Situatia Germaniei in acel moment este de necrezut acum, cind privim in urma.
Inflatia si somajul erau atit de mari incit cuprinsese toata tara si tot acest popor harnic si ordonat.
Din  scrierile citite de mine de la aceea vreme, se spune ca  pentru a cumpara o piine mergeai cu roaba  plina cu hirtii fara valoare. Preturile se schimbau pe zi de 5 ori. Ca sa prinzi  de-ale mincarii cu un pret bun in ziua respectiva,  trebuia sa mergi de cu noapte pentru a prinde primul pret caci pina seara, se  tripla sau mai mult.  Oamenii nu munceau nimic(la un popor asa de harnic).
Orasenii mergeau la sate unde la marginea lor ii asteptau taranii cu de-ale gurii.
Orasenii din familii  bune vechi si cu stare  veneau cu obiectele de mare valoare, vechi de sute de ani provenind din familie si  le dadeau pentru 2 oua, o gaina, o bucata de brinza, putina faina si alte citeva  nimicuri dar, care si la  tarani devenisera o comoara.  Si sa nu va inchipuiti ca situatia asta devastatoare s-a intimplat  in ani de zile. S-a intimplat imediat ce Germania a intrat in  incapacitate de plata.  Hitler a promis locuri de munca pentru toata lumea, ordine si disciplina. Si asa a fost odata cu alegerea lui  Cancelar al Germaniei in 1933, a inceput  prin  angajarea oamenilor la infracstructura tarii caci, aceasta a abosorbit aproape toata forta de munca a Germaniei . Important este ca nu a mai fost nici un somer in Germania. Si apoi, a inceput inarmarea Germaniei, dezvoltind industria de armament, pentru inceperea unui razboi(al 2-lea) cu toate ca nu avea voie. Si dupa cum stim cu totii dupa 6 ani Germania era pregatita  din toate punctele de vedere, sa intoarca lumea pe dos. Dar oare la noi dupa 6 ani de la alegerea Cancelarului nostru unde sintem?  Ne imbatam cu gindul ca ne v-a ajuta U.E., ca sintem in aceeiasi caruta cu Ungaria, Portugalia si Grecia ? Dar ei au salarii  de 4 sau 5 ori mai mari ca ale noastre! Cine ne-a adus in starea asta, noi cu paminturile nelucrate de zeci de ani? Asteptam ajutor alimentar  din occident? Nu intereseaza pe nimeni. Noi crosetam clatite in continuare. Nu  vream sa  cunoastem istoria !!! Asta este istoria, o privire in urma pentru a vedea ce au patit altii inaintea noastra,  popoare harnice si disciplinate. Dar nu vrem sa stim ca si America si Germania in anii crizei din 1933 au  iesit din criza prin munca la infrastructura tartii, care nu se termina niciodata, absoarbe in totalitate somajul si oricite eforturi s-ar face, este benefica pe termen lung.
Dar noua ce ne pasa? Crosetam clatite in contuinuare si sorbim cancanurile....
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://singurafelina.blogspot.com/

I-Ching "Biblia" chinezilor de acum 5.000 ani.

I-Ching sau Cartea Schimbarilor este si astazi la fel de importanta ca si acum cinci sau opt mii de ani, cand a aparut pentru prima data. Aceasta carte contine principiile pe care se intemeiaza filozofia chinezeasca si, impreuna cu Biblia si Coranul, reprezinta una dintre cele mai studiate lucrari din lume, fiind apreciata pentru informatiile pretioase pe care le contine in paginile sale.
I-Ching, care reprezinta un ghid de divinatie si consiliere morala, este piatra de temelie a culturii chineze si a altor culturi asiaticei. Studiul acestei carti si al principiilor taoiste fundamentale pe care este construita filozofia sa, sta la baza stiintei feng shui, a medicinii chineze si a celor mai multe arte martiale. Interpretarea cartii I-Ching inlesneste adoptarea unor decizii fundamentale cu privire la razboi, dragoste, afaceri si multe probleme personale si politice.
Principiile taoiste afirma ca in cadrul universului exista necunoscutul – acesta este numit Tao si e reprezentat printr-un simbol care incorporeaza polaritatea fundamentala a universului din principiile yin si yang. Cele doua forte universale sunt unite intr-o perpetua miscare a schimbarii si reprezinta notiunea conform careia dualitatea si polaritatea sunt intr-un permanent flux -nimic nu este exclusiv bun si nimic nu este exclusiv rau si toate lucrurile se afla intr-o  necontenita miscare.
Pentru taoisti, adevarata virtute constituie rezultatul unui echilibru si al unei armonii cu universul, notiune evidenta si in credintele budiste. Forma si utilizarea cartii I-Ching deriva de la aceste principii yin si yang, yin fiind reprezentat prin doua linii scurte, iar yang printr-o linie mai lunga si mai groasa.
Divinatia in I-Ching
Cele mai vechi consemnari ale practicii „divinatiei de intelepciune” din China se refereau la interpretarea crapaturilor de pe oasele aruncate in foc si a fisurilor de pe carapacea de broasca testoasa. Aceste crapaturi contin paralele cu aranjamentele yin si yang, si pe prima carapace de broasca testoasa suprapunerea acestor linii forma opt trigrame.
Aceste trigrame ilustreaza cele opt forte primare ale universului. Atunci cand sunt inmultite cu opt, ele reprezinta toate posibilitatile de interactiune ale acestor forte intre ele. Figurile respective, compuse din 64 de linii, care reprezinta realitatea la toate nivelurile, sunt cunoscute sub numele de kua. CarteaI-Ching contine cate un capitol pentru fiecare din aceste rezultate posibile, in care se explica semnificatia modelului si se arunca o privire spre viitor.
Dupa unele pareri, primul care a recunoscut si a inteles acest „sistem al simbolurilor lineare” al celor opt trigrame de pe carapacea de broasca testoasa a fost Fu Hsi, primul imparat legendar al Chinei. Alte povestiri relateaza ca Fu Hsi a fost primul care a notat sistemul, dar nu pe o carapace de broasca testoasa, ci pe spatele unui cal-dragon iesit din Fluviul Galben. Semnele inregistrate ca Ho Tu sau „Harta Fluviului Galben” au fost interpretate in conformitate cu un aranjament simetric timpuriu al celor opt trigrame. Un alt imparat legendar, Yu, a modificat ulterior acest sistem dupa ce a vazut un model asemanator pe o carapace de broasca testoasa in fluviul Lo. Harta „Lo Shu” avea sa fie interpretata mai tarziu in conformitate cu un alt sistem asimetric, care incorpora cele patru anotimpuri si cele cinci elemente si facea referire la ordinea schimbarii in lumea vizibila.
Indiferent care din versiuni este cea corecta, ambele relatari sunt de acord in privinta faptului ca urmatoarea modificare a sistemului a avut loc pe vremea dinastiei Shang, intre 1766 – 1121 i. Hr. Wen Wang, numit, de regula, regele Wen, era un senior feudal foarte puternic, condamnat la moarte si incarcerat de catre imparatul Chou Hsin din dinastia Shang. In timp ce lancezea in inchisoare, se spune ca ar fi studiat trigramele si le-ar fi combinat in hexagrame si in simboluri kua. Dupa aceea, a denumit cele saizeci si patru de hexagrame si le-a aranjat in ordinea lor actuala, anexand si un bogat text explicativ.
Un an mai tarziu, a fost eliberat din inchisoare si i-a dezvaluit fiului sau, ducele de Chou, cercetarile si modificarile sale. Ducele a devenit ulterior intemeietorul dinastiei Chou, dupa rasturnarea de la putere a lui Chou Hsin si a adaugat modificarile facute. Din acest motiv, noua versiune a cartii este numita adesea Chou-I sau „Schimbarile lui Chou”.
Ultima modificare si stabilirea numelui actual s-au produs in secolul al V-lea i. Hr. Kung Fu-Tze (Confucius) a studiat Chou-I si a mai adaugat un nou comentariu filozofic, suprapunand ideile confucianismului peste principiile taoismului.
Pentru lectura cartii I-Ching exista doua metode principale, ambele bazate pe generarea aleatorie a unor selectii binare. Metoda traditionala este un proces complex, care presupune manipularea a cincizeci de paie uscate, iar modelul care rezulta de aici ilustreaza o anumita secventa de hexagrame.
Metoda mai simpla si mai frecvent folosita consta in aruncarea unor monede. Fata de deasupra a monedei (cea care se vede atunci cand aceasta cade) indica trasarea unei linii yin sau yang, care, la randul ei, constituie o anumita secventa de hexagrame.
Desi ambele sisteme genereaza controverse, deoarece duc la distributii foarte diferite pentru liniile yin si yang, ambele tehnici sunt apreciate si utilizate pe scara larga pentru divinatie si indrumare.
I-Ching a fost cunoscuta pentru prima data in Occident in anul 1882, cand James Legge a oferit cea dintai traducere a cartii in engleza. Dar Legge nu era de acord cu functia oraculara a cartii, si aceasta nu a starnit un interes deosebit pana cand nu a atras atentia cunoscutului psiholog Carl Gustav Jung.

Alte articole asemanatoare

Israel


http://roderrock.blogspot.com/

Cella Delavrancea (1887-1991)

Cella Delavrancea


Cella Delavrancea (n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991) a fost o pianistă, scriitoare şi profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea şi a lui "Bebs" Delavrancea, membră de frunte a cenaclului lui E. Lovinescu. Căsătorită cu diplomatul Tillea în timpul primului război mondial (divorţată), cu Aristide Blank (divorţată), cu Philippe Lahovary. Una din prietenele intime ale reginei Maria a României.
Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din Bucureşti, urmate de un stagiu la Paris. Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii şi fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărţile sale cu caracter memorialistic. În anul 1909 Ion Luca Caragiale scria despre ea:
Colaboraţi la Wikicitat Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta. (Ion Luca Caragiale, 1909)”
Concertează în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu, cu care urcă pe podium. Îşi face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal. Este autoarea unor nuvele, romane şi texte cu caracter memorialistic.
Din 1950 începe cariera didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din Bucureşti, între 1950 şi 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din Bucureşti, din 1954 până la ieşirea la pensie. Mulţi pianişti celebri au fost elevii săi: Nicolae Licăreţ, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore stabileşte o colaborare şi o prietenie artistică de lungă durată. A scris şi a publicat sute de cronici muzicale şi de texte consacrate fenomenului muzical. Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului Centenar, în 1988, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore. (Sculptorul Ion Irimescu va fi al doilea artist care participă la sărbătorirea propriului Centenar, organizată de Academia Română în anul 2003).
Este cunoscută şi pentru legătura sa romantică cu profesorul Nae Ionescu, logician şi om politic român, mentor spiritual al „generaţiei Eliade”.
Una dintre cele mai celebre scrieri pentru copii este ,,O vizită în ateleierul lui Brâncuşi", o întâmplare adevărată din viaţa scriitoarei care are loc la Paris în anul 1922.
Moare la vârsta de 104 ani.