marți, 7 decembrie 2010

Maria Banus Cind patimi mici ma tin

Cand patimi mici ma tin, ma strang in cleste,
si lacome, ca serpii ma-nfasoara,
te chem - cu forta ta elementara,
iubire, vino, si ma izbaveste.

In mucezite ocnite coboara,
si scoate-ma la zi, dumnezeieste,
cu tot ce pe pamant se daruieste,
sa nu mai stiu de o temnita avara.

Te chem asa, smerit, ca pe o zeie,
ce si-ar lasa taramul sau, inaltul,
dar stiu ca esti din lut, o chintesenta.

de duh barbat, de duh copil, femeie,
de Pan, si minte-n sacra lor dementa.
Esti fericirea de-a fi eu si altul.

2 comentarii:

silvo spunea...

Bonito poema, buenas noches

Odorica spunea...

Silvo, multumesc! Noapte buna si tie !
Odorica