vineri, 18 mai 2012

S.U.A.

SUA: Mai putin de jumatate din nou-nascuti sunt albi

autor: FrontPress 18.05.2012
Speculațiile existau de multă vreme, însă acum devine oficial: numărul nașterilor înregistrate în rândul populației albe din Statele Unite este mai mic decât al populației de culoare (sunt incluși aici și hispanicii). Cifrele publicate de Biroul de Statistică din SUA arată că negrii, asiaticii, hispanicii și metișii au ajuns la 50,4% din total, în premieră în istoria Statelor Unite.
„E un important punct de cotitură”, arată William H. Frey, specialist în demografie citat de New York Times. „E o trecere de la cultura baby boom a albilor la o țară multietnică globalizată”.
Populația albă este mult mai îmbătrânită decât celelalte. Diferențele demografice sunt uriașe: în timp ce vârsta medie a unui locuitor alb al SUA este în momentul de față de 42 de ani, cea a unui hispanic este de 27 de ani. Între 2000 și 2010, nașterile înregistrate în rândul minorităților au reprezentat 92% din creșterea demografică.
Deja albii nu mai sunt majoritari în patru state, în Districtul Columbia, dar și în mari zone urbane precum New York, Las Vegas și Memphis. Potrivit cotidianului american, această schimbare aduce o serie de provocări pentru SUA: Vor fi convinse generațiile mai vechi să plătească pentru educația unor tineri care nu prea le seamănă? Este această generație mai numeroasă un potențial motor al dezvoltării sau o posibilă povară, în lipsa unui sistem educațional sănătos? Problema educației pare cea mai importantă, în condițiile în care doar 13% dintre hispanici și 18% dintre negri au o diplomă de facultate, în comparație cu 31% dintre albi. De Vlad Odobescu – Yahoo! News
 

Niciun comentariu: