marți, 31 iulie 2012

Pedeapsa cu MOARTEA

In Iran, furtul din avutia statului se pedepseste cu MOARTEA

autor: FrontPress 01.08.2012
Patru bărbați al căror nume nu au fost dezvăluite de autoritățile de la Teheran au fost condamnați la moarte prin spânzurare, după ce au fost implicați într-un scandal vizând delapidarea unor fonduri de peste 2,6 miliarde de dolari.
O curte iraniană a condamnat la moarte patru persoane acuzate de implicare într-o fraudă bancară de 2,6 miliarde de dolari și care se presupune că ar fi fost apropiate președintelui Mahmoud Ahmadinejad.
Nu mai puțin de 39 de persoane au fost audiate în procesul acestei fraude, cea mai mare din istoria Republicii Islamice. Patru dintre acuzați sunt condamnați la moarte, în timp ce alte persoane au primit sentințe de închisoare pe viață sau de 25 de ani după gratii. Deasemenea mai mulţi directori de bănci au fost nevoiţi să demisioneze.
Cazul, descoperit în septembrie 2011, se referă la o serie de documente false, pe care directorii unei companii de investiţii din Republica Islamică le-au folosit pentru a obţine un credit de 2,6 miliarde de dolari, bani utilizati în scopul achiziţiei unor întreprinderi de stat.
Scandalul a lovit în conducerea politică a Iranului, care dorește să își conserve imaginea de rezistență la corupție. Tocmai de aceea sentinţele au fost unele exemplare.
În Iran pedeapsa cu moartea se mai aplică regulat pentru viol, jaf armat, trafic de droguri, crimă, acte de terorism sau chiar adulter. Sursa: FrontPress.ro

POLI Timisoara

Vrei sa joci pentru POLI?

autor: FrontPress 31.07.2012
Încă de mic copil priveai la jucătorii alb – violeţi şi te gândeai la clipa în care vei păşi pe gazon, în tricoul Politehnicii? Visai la momentul în care vei primi aplauzele suporterilor? Îţi imaginai întotdeauna cum ar fi să marchezi golul care să aducă victoria lui Poli şi apoi să fugi înspre peluză cu braţele întinse?
Ai acum ocazia să îţi îndeplineşti toate aceste vise! Dacă tu crezi că te pricepi cu „lobda” şi vrei să joci pentru Poli te aşteptăm sâmbătă, 4 august, la ora 10:00 la terenul „Ştiinţa” (baza 1 a Politehnicii, lângă Facultatea de Arhitectură) la trialul organizat de ASU Politehnica. Antrenorul Toni Foale împreună cu staff-ul tehnic urmează să selecteze un grup de jucători cu care să completeze nucleul format de-a lungul a câţiva ani pentru a ataca promovarea.
Dacă îţi place mai mult să stai în tribună şi să te uiţi decât să dai cu piciorul în minge, nu e problemă! :) Trialul este deschis publicului şi vă aşteptăm în număr cât mai mare!
Nu mai sta pe gânduri, ia-ţi ghetele şi echipamentul şi vino să demonstrezi că vrei să joci „pentru oraş şi culori”!  HAI POLI ! Peluza Sud Timisoara

Bancuri.....


Intr-un port un marinar si un pirat stateau la bar si beau wisky. La un moment dat marinarul il observa pe pirat ca are in loc de o mana un carlig,in loc de un picior, unul de lemn si mai avea un ochi de sticla. Curios, marinarul il intreaba
: - Unde ti-ai pierdut piciorul?
- Pe o furtuna am cazut peste bord si cand sa ma scoata baietii mei, m-a muscat un rechin si am pierdut piciorul.
- Dar vad in loc de mana un carlig, cum s-a intamplat?
- Intr-o batalie, un inamic mi-a taiat mana cu un topor!
- Si ochiul cum l-ai pierdut?
- O pasare a trecut in zbor si s-a gainatat pe ochiul meu!
- Ti-ai pierdut ochiul de la un simplu gainat?
- Era prima mea zi cu carligul…
 
 
Sotia intreaba sotul, care pleaca la mare fara ea
: - De ce nu ti-ai pus verigheta?
- Verigheta?
Pe caldura asta?
 
 
Sotul vine seara acasa obosit si nervos. Sotia ii sare bucuroasa in brate:
- Dragul meu, sunt insarcinata!
- Si tu????
 
 
Doi tipi ies din bar:
- Hotarat. Mergem la femei!
- Asculta frate, sotia mea este tanara, frumoasa...
- Am inteles. Deci mergem la tine!
 
 
Instructorul de parasutism
: - Dupa ce sariti, numarati pana la 50 si dupa trageti de inel. Atentie! Ardelenii sa numere doar pana la 3...
 
 
Daca s-ar inchide Facebook-ul de maine, ai vedea pe majoritatea de aici, alergand cu pozele lor in mana, intreband pe strada: iti place, iti place?
 
 
O tanara explica instantei cum s-au petrecut lucrurile:
- Domnule judecator, sa vedeti, m-a legat la ochi, pe urma mi-a legat mainile. Eu atunci imediat am desfacut picioarele ca sa nu mi le lege si pe alea...
  

Romania lui Basescu ?????

Tokes: Romania lui Basescu trebuie sa asculte revendicarile maghiarilor

autor: FrontPress 31.07.2012
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat ieri, dupa aflarea rezultatelor partiale ale referendumului, ca “o Romanie prezidata de Traian Basescu trebuie sa dea ascultare revendicarilor comunitatii maghiare si sa aprecieze contributia ei la apararea valorilor democratice”. Afirmatiile vin pe fondul neprezentarii majoritatii populatiei maghiare si romanesti din Transilvania la votul de duminica pentru validarea scrutinului pentru demiterea presedintelui Romaniei. Tokes si-a mai exprimat speranta ca dupa referendum se va ajunge la “un deznodamant fericit”.
“Dupa validarea rezultatelor referendumului urmeaza o perioada foarte grea din punct de vedere politic, pentru ca in acest moment se duce un razboi politic civil in Romania. Speram sa nu pierdem acest razboi, ci sa ajungem la un deznodamant fericit”, a spus Laszlo Tokes luni, intr-o conferinta de presa la Oradea.
Intrebat de presa daca presedintele suspendat Traian Basescu ii este dator comunitatii maghiare, Tokes a afirmat ca maghiarii nu sunt oportunisti, informeaza NewsIn. “Nu suntem oportunisti, nu dorim un folos imediat. Noi suntem de partea democratiei crestin-democrate din Europa si pe aceste principii ne-am pozitionat de partea lui Traian Basescu. Nu ma astept la niciun folos politic concret, insa o Romanie prezidata de Traian Basescu trebuie sa dea ascultare revendicarilor comunitatii maghiare si sa aprecieze contributia noastra la apararea valorilor democratice din 1989 incoace. Sper ca vom reusi sa rapunem restauratia postcomunista, asa cum am rapus dictatura comunista in urma cu doua decenii”, a mai declarat Laszlo Tokes. Sursa: FrontPress.ro
 

luni, 30 iulie 2012

Este nevoie de PARTIDUL NATIONALIST !



In Romania acum se vede cel mai clar ca este nevoie de un Partid Nationalist.
Tinerea pe loc prin nelegalizarea Partidului Nationalist dovedeste frica de acest  partid. Daca ar fi fost un astfel de partid puternic pe scena politica si in  Parlamentul Romaniei, ar fi constituit un obstacol in calea destramarii tarii  din vointa  unor criminali si tradatori ai neamului nostru, din indolenta  celor care sunt acum la guvernare, care inca mai hiberneaza  sunt veseli si nu sunt treji pentru a apara  acest neam de prigoana si cu concursul occidentului care are tot interesul de a ne  desfiinta. Am fost vanduti cu buna stiinta.
Dupa aceasta mascarada  facuta de Basescu si ai lui ( ce figuri sinistre demne de filmele horor), grefata pe infantilitatea celor trei cerbi imaturi, sunt sigura ca  nationalismul va capata forme noi.
Abia acum isi vor da seama cat de importanta este aceasta miscare nationalista  pentru a fi transformata in  partid  care sa coaguleze in jurul ei pe toti patriotii, pe toti cei cu sange in vene  si sa  se treaca peste orice fel de obstacole de  orgolii marunte, acum cand tara o cere.
Cu acest exemplu  de nedorit, este momentul istoric al nationalistilor. Acum se vede clar ca am lasat Romania la mana tradatorilor, a mamaligilor, a baligilor si occidentul profitor, care i-a fortat sa  isi rupa gatul si cu ei  l-au rupt si pe al nostru. 
Cum zicea domnul Ilie Serbanescu, nu trebuia sa accepte cererea occidentului de a se socoti  18 mil. de votanti,  din 22 mil. de romani. O grava eroare , facuta cu buna stiinta sub umbrela legalitatii si democratiei pentru  a sterge Romania ca stat de pe harta Europei.  Ce aveau sa ne faca occidentalii ? Sa ne dea afara din Europa? Suntem o tara injosita ajunsa taras, sa accepte  toate  idioteniile celor care ne vor terminati. Inca odata acum  este vremea nationalistilor care, trebuie ca in aceste momente grele, cruciale pentru noi toti sa  isi afirme vointa, puterea  prin tineretea lor, fortand aceste gunoaie, puroaie  din politica romaneasca, sa paraseasca scena politica dupa ce  ne-au bagat in cea mai adanca hazna. Si fara legalizarea partidului tot trebuie sa fie organizati, sa aiba un plan pentru situatia de acum de acum si pentru  viitorul apropiat.
 Nu mai stati ca la  teatru sa va uitati cum  altii, niste tradatori si imbecili isi bat joc de noi toti, transformandu-ne intr-o colonie  africana. Fiecare generatie cand a fost chemata la apel a spus PREZENT.  Noi ce spunem ???? Ce vor spune generatiile viitoare despre noi ??? Ca suntem lasi ??? Ca nu s-au gasit o mana macar de patrioti care sa tina flacara iubirii de tara si neam  aprinsa????
Cu orice risc va spun ca acum a venit vremea  chiar nelegalizati, sa sa dati examenul de maturitate  in politica romaneasca. Curaj !!! Sunt alaturi de voi!!!

ATENTIE !!! CURAJ !!!


Imi este greu sa scriu dupa ce am atras atentia ce gresala mare se face cu  cifra neclara, a celor care  au drept de vot. Special s-a  amanat rezultatul recensamantului. Dar aici a fost o capcana de la inceput si din partea lui Basescu si din  partea OCCIDENTULUI. Repet inca odata, occidentul are pretentia de a ne folosi drept cobai sa vada  pana cand dureaza, socotit in ani pana disparem ca natie.
 Imi este scarba mai ales de atitudinea lui.
Basescu nu putea face toate nelegiuirile asta fara aprobarea lui. Sa socoteasca de partea lui si pe cei care nu vin la vot este o blasfemie.
Repet inca odata ca, actualii guvernanti sunt niste mamaligi, niste baligi.
 Nu au fost fermi nici sustin atorii celor cfare  trebuiau sa  in drume oam enii  spunandu-le da.
Catele astea de la tv. de nisa, tot timpul au venit si au taiat mustiucul cu : " aveti dovezi ? ,"sau dar daca". Au facut cel mai rau romanilor punand orice informatie in balanta cu 50 %.
 NU SUNT BINEVENITE FEMEILE, CARE CU VOCEA LOR STRIDENTA TULBURA MINTILE CELOR CARE AU NEVOIE DE LINISTE, PENTRU A RUMEGA LUCRURILE.
CRTED CA  S-A VRUT CA  ACESTE MODERATOARE SA  FIE IMPARTIALE DAR, INTR-O SITUATIE ASA DE GRAVA, SITUATIE DE VIATA SI DE MOARTE PENTRU NEAMUL NOSTRU  FACAND PE VAMPA CEA  CARE VREA SI NU VREA,  ESTE DAUNATOARE.
CER SCHIMBAREA ACESTOR PERSOANE SI ADUCEREA IN  PRIM PLAN CA MODERATORI A BARBATILIOR care,  macar prin timbrul vocii lor, aseaza lucrurile mai cu calm.
Este tarziu si lucrurile merg pe un  fagas periculos. Poate la RAZBOI CIVIL.  Nu meritam asta pentru ca indiferenta  fata de situatia politica si economica din  tara poate conduce la lucruri necontrolate.
Daca  ne uitam in  urma  la revolutiile ultimelor secole ale lumii,  vedem ca totul a fost pus la cale  de o mana de intelectuali, patrioti si hotarati. Atunci cand lucrurile sund clare si aduse pe fagasul vrut, abia atunci sunt mobilizate si masele care urmeaza mereu pe invangatori.
 La lovitura de stat din Romania anilor 1989  nu au participat dupa spusele  celor interesati de istorie, decat 250.000 de romani. Asa ca  ce face Basescu, cu concursul USL chiar fara voia lor este o mare nenorocire cu efecte imprevizibile pentru noi toti.
Acum, este randul celor tineri, pastrioti sa fie atenti, la scena politica si sa nu  derapeze situatia, sa nu fim inselati inca o data, a mia oara in istoria  neamului nostru asezat  la rascrucea vanturtilor si vremurilor. Sa nu lasam ca aceste lichele sa ne scape printre degete. Sa fim  uniti, pentru ca acum este nervoie mai mare ca opricand  de UNIRE.

Doina, de Mihai Eminescu

Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
De la Nistru pân-la Tisa
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;


Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.

Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!

Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia
(Convorbiri Literare, XVII, 4, 1 iulie 1883)

Amenintare de contraspionaj

CIA considera ISRAELUL cea mai mare amenintare de contraspionaj

autor: FrontPress 30.07.2012
Agentia americana de informatii CIA considera Israelul cea mai mare amenintare de contraspionaj din Orientul Mijlociu. Afirmatia survine dupa ce mai multe locuinte ale agentilor CIA din Israel au fost sparte, iar echipamentele lor au fost modificate.
In cazul cel mai recent, seful biroului local al CIA din Tel Aviv a descoperit ca echipamentul folosit pentru a comunica cu sediul central al agentiei americane din Virginia a fost modificat, potrivit Y Net News.
El a trimis un raport superiorilor sai privind acest fapt. Evenimentul ar parea doar un incident petrecut in lumea spionajului international, insa acelasi lucru s-a intamplat si cu fostul sef al biroului CIA de la Tel Aviv.
Un astfel de amestec subliniaza un lucru care este cunoscut, dar foarte rar discutat in afara cercurilor agentiilor de informatii.
In ciuda legaturilor bune dintre SUA si aliatul sau din Orientul Mijlociu si a declaratiilor de prietenie ale politicienilor, oficialii americani care lucreaza in serviciile de securitate considera Israelul drept un aliat, dar si o amenintare reala de contraspionaj.
Fosti si actuali oficiali ai CIA sustin ca Israelul este pericolul nr.1 de contraspionaj pentru divizia agentiei americane, care isi desfasoara activitatea in Orientul Mijlociu.
“Este o relatie complicata. Ei (israelienii – n.r.) au intereselor lor. Noi (americanii – n.r.) avem interesele noastre. Pentru Statele Unite este o forma de echilibru”, a spus Joseph Wippl, un fost inalt oficial al CIA. De pe Ziare.com
 

miercuri, 25 iulie 2012

Boschetar !!!


Boschetar o să ajungi, Băsescule !


Aluzie perfida



Une allusion perfide au lac du Jourdain pompé par Israël ?
Israël, et alors, de la chasse d'eau aux piscines privées,
a des besoins, quoi de plus naturels !

http://brebisgalleuse.blogspot.com/

CURAJ !!!! DA !!!

Deci dragii mei un singur lucru sa tineti minte ! Daca vreti sa scapati de betiv rupeti lantul robiei si votati DA.
Nici noii veniti nu sunt mai breji dar macar nu sunt atat de inradacinati, ca acest  bandit care si-a supus serviciile secrete si care  pentru o caruta de milioane de euro ii fac jocul. Caci daca vor fi si ei luati la puricat nu se stie  daca mai ramane  cu un  fir de blana si poate ii tin de urat lui Adrian Nastase.
Sa fim demni de momentul acesta atat de important pentru viitorul nostru si al copiilor nostrii.
Si sa ne prezentam cu totii pentru ca altfel acest referendum nu v-a fi  ultimul si  nu meritam sa ne stricam duminicile  pe la sectiile de votare si sa traim intr-o nesiguranta perpetua.
Sa ne juram ca oricine va veni la conducerea tarii, nu ii vom mai permite sa intinda coarda  coruptiei pana la rupere. Nici o banda de infractori sa  nu se mai instalaze la conducerea Romaniei !!!
 Sa fim fermi de la inceput sa sanctionam orice incercare de subjugare a vointei noastre. CURAJ !!!! Totul depinde numai de noi !Sa sanctionam  aceasta banda de mafioti care ne-a furat si oala de noapte de sub  chiur :))))

marți, 24 iulie 2012

E pierdut !!!

Basescu e pierdut! Pana si jurnalistul de casa Victor Roncea l-a tradat. Vezi cum il sustinea pe Basescu în 2007

autor: FrontPress 24.07.2012
Şoc în lumea presei de partid! Victor Roncea, cunoscut ca şi jurnalist de casă al lui Traian Băsescu, a declarat pe blogul personal că va vota pentru demiterea preşedintelui suspendat. După ce a activat ani de zile pentru apărarea intereselor lui Traian Băsescu, transformându-l pe acesta într-un cruciat al Neamului Românesc, un duşman al Rusiei Sovietice şi al revizionismului maghiar, Victor Roncea şi-a schimbat până şi bannerul la site: 29 iulie – Ziua Imnului Naţional. Deşteaptă-te Române! Votează DA pentru România ta!
Motivaţia fostului jurnalist de la Ziua, care de câţiva ani nu are nicio slujbă dar cu toate acestea trăieşte bine-merci în Bucureşti, este apropierea lui Băsescu de Mihai Răzvan Ungureanu, de Cristian Preda şi Monica Macovei: “Avem trei tovarasi de nadejde ai Partidului, incercand sa-si ascunda carnetele rosii cu camasile negre la guler. Unul e utecist ungurean – asa s-a autointitulat. Dar e si moldovan – tot asa, chiar el s-a autoproclamat. Apoi mai avem un eurouasecerist propagandist PCR si o tovarasa procuror, de “dreapta”, care vedeti dumneavoastra mai jos ce frumos il absolvea de crimele din 13-15 iunie 1990 pe ministrul de interne de atunci, generalul Chitac.”
Victor Roncea a fost chiar dat afară în 2007 de la Ziua de către Sorin Roşca Stănescu, pentru că a răspândit un mesaj pro-Băsescu prin intermediul asociaţiei Civic Media pe care o conduce. “Este un mesaj de sustinere a presedintelui Basescu si a politicii sale proamericane pe care l-am conceput si l-am semnat impreuna cu mai multe organizatii ale societatii civile”, declara Victor în aprilie 2007, într-o situaţie identică cu cea de acum. Recompesele pentru Victor Roncea nu au întârziat să apară: delegaţii alături de MAE şi Cristoiu în Iran (2012), acces la dosarele secrete care trebuiau scurse în presă (vezi cazul desconspirării nevestei lui Pleşu ca fiind agent al SIE), dar şi multe, multe poze de pus la înrămat. A se vedea la sfârşitul acestui articol.
Ce a dus la trădarea lui Victor Roncea, nu putem şti. Presupunem doar că este vorba de mulţi, mulţi bani. Altfel cum ar fi putut devotatul Victor Roncea, acest duşman al Rusiei KGB-iste şi iubitor al lui Larry Wats – CIA, să sară de partea “ruşilor” care ajută din umbră debarcarea lui Băsescu.
Dar înainte să schimbe taberele, Roncea a mai făcut o faptă bună pentru Băsescu. A reuşit alături de prietenul său, yoginul Rapcea, să blocheze înfiinţarea Partidului Naţionalist, aripa politică a Noii Drepte. Mai jos vedeţi o poză cu Victor chiar la o manifestaţiei a Noii Drepte, vorbind frumos despre Naţionalism, ca apoi să simuleze o rupură în conducerea ND prin marioneta urofilă Rapcea pe motive ideilogice: Partidul Naţionalist nu ar fi de dreapta, cel puţin nu la fel ca şi Partidul Noua Republică a lui Mihail Neamţu, ochelaristul opărit născut prematur de Băsescu, sau ca institutul de centru-dreapta al lui Ungureanu. Ipocrizia face ca tocmai susţinerea lui Ungureanu de către Băsescu să declaşeze dezicerea publică a lui Roncea de tătucul său Băsescu. Acelaşi Ungureanu căruia i s-a fpcut “părtie” cu mişcarea sa de dreapta tot de către Roncea şi Rapcea, prin sabotarea Noii Drepte.
La final, vă las cu nişte poze memorabile din cariera construită de “servicii” a lui Victor Roncea. Cele mai multe poze sunt cu “foşti şefi” ai ziaristului. Oare cine o fi “actualul şef”? Rămâne de văzut în episodul următor din serialul “Securiştii inventaţi la Piaţa Universităţii fac lucruri trăznite”. Fără vreo legătură cu persoanele menţionate, bineînţeles. Lectură plăcută a declaraţiei de mai jos, concepută de Roncea în 2007. Să ne prefacem că suntem în 2012. De George Bara – NapocaNews
INITIATIVA SOCIETATII CIVILE DE SUSTINERE A PRESEDINTELUI ROMANIEI SI A PRINCIPIILOR SALE
Romania si romanii se afla in pragul unei veritabile lovituri de stat. Mecanismele utilizate acum pentru preluarea controlului total al statului roman sunt insa mult mai sofisticate decat cele uzitate de serviciile speciale ale fostei URSS in 1989. Daca in 1989 anticomunismul natural al romanilor, manifestat vehement in strada, a stricat din planurile initiale ale Moscovei, acum, paralizia civica impusa de manipularile media, fac ca romanii sa asiste aproape impasibili la noua lovitura de stat, instrumentata insa de aceleasi forte, cu sau fara cunostinta participantilor la aceasta operatiune.
In opinia noastra, lovitura de stat construita sub forma unei operatiuni informationale complexe, urmareste ca, prin suspendarea Presedintelui Romaniei, parghiile statului roman sa fie preluate de grupuri de interese politico-economice care sa subordoneze capitalului rus controlat de serviciile secrete ruse si ultima reduta politica de aparare a statului roman – Administratia Prezidentiala.
Miza depaseste granitele Romaniei: controlul frontierei NATO si UE ofera Rusiei un avantaj tactic de importanta majora in evolutiile geostrategice ale zonei si in cadrul conflictului geopolitic pe care Federatia Rusa il are cu Statele Unite ale Americii in zona Marii Negre si a Caucazului.
Romania si-a croit cu greu accesul la o resursa de securitate nationala. Deschiderea Romaniei catre Europa si instalarea pe teritoriul tarii noastre a bazelor militare SUA – singurul scut real impotriva amenintarii imperiale si seculare a vecinilor nostri de la Rasarit – a starnit o agitatie puternica.
In fapt dezbaterea publica nu este neaparat “pro si contra” Presedintelui tarii iar criza din Romania nu are de-a face exclusiv cu Traian Basescu, desi este fara indoiala pretextul principal al acesteia. Traian Basescu, omul, are tarele lui si imperfectiunile lui, mai mult sau mai putin perfectibile, are anturajul si slabiciunile sale, cu toate speculate la maximum de Coalitia restauratiei sistemului oligarhic filorus in Romania.
Insa Traian Basescu, presedintele Romaniei, reprezinta garantul sigur al angajamentelor de securitate euro-atlantice ale tarii si singurul presedinte de pana acum care apara la nivel national, european si international cauza Basarabiei si Bucovinei si drepturile comunitatilor romanilor deznationalizati din jurul granitelor.
O oligarhie care descinde din nomenclatura comunista si cazacii Securitatii si care a proliferat indiferent sub ce culoare politica, si-a vazut interesele amenintate de politica pro-americana promovata de Traian Basescu. Inca de la investitura, referirile sale la concepte de securitate de inspiratie atlantica au provocat reactia adversa a unor directori de opinie aflati pe fagasul unei geopolitici opuse euro-atlantismului.
Apoi, pretentia dominatoare a gruparii oligarhice s-a lovit de cerbicia unui presedinte care a formulat raspicat cateva principii si le-a lasat sa se afirme. Marea coruptie a devenit un subiect principal, s-au dat curs anchetelor ce implica reprezentanti ai puterii de stat acuzati de infractiuni foarte grave, pornind de la evenimentele din decembrie 1989 si iunie 1990 si continuand cu devalizarea continua a statului, pana in ziua de azi. Printre acestia, la loc de frunte se afla Ion Iliescu, unul dintre artizanii conjucturii politice actuale.
Ani grei de puscarie i-ar astepta atat pe unii dintre actorii proeminenti din lumea politica si din zona afacerilor frauduloase cat si pe unii dintre complicii acestora din randul serviciilor secrete. Finalizarea unor dosare de cercetare penala si apropierea termenului de trimitere in instanta a inculpatilor a creat o tensiune fara precedent in spatiul public, manifestata si prin ofensiva unor campanii mediatice furibunde si demolatoare.
Obstinatia atacului la Presedintie si-a atins obiectivul. Executia publica a presedintelui Traian Basescu a avut loc intr-o incercare disperata de inlaturare a influentei publice a acestuia.
Presedintele Basescu are dreptul la respectul nostru pentru incercarea curajoasa de rupere a tentaculelor Organizatiei oligarhilor. Initiativa noastra, a unor organizatii civice si a unor exponenti ai unor miscari de rezistenta si opozitie fata de sistemul comunist urmareste expunerea publica si blocarea intereselor “Coalitiei ticalositilor” care a construit scenariul incercarii de rasturnare a ordinii constitutionale din Romania. Presedintele Basescu a ramas doar cu cuvantul sau, dupa cum spunea si fosta sa consiliera. Insa cuvantul sau are o greutate imensa: greutatea natiunii care l-a ales. O majoritate tacuta a votat un presedinte care vorbeste si pentru ea. Presedintele a ales sa fie vocea apasata a acestei majoritati.
Credem ca afimarea raspicata a adevarului, utilizarea transanta a cuvantului, inclusiv in Piata publica, are rost si urmari. Vom urmari prin toate mijloacele realizarea principiilor enuntate public de presedintele ales de cetatenii Romaniei conform idealurilor noastre din Piata Universitatii 1989-1990.
Centrul Rezistentei Anticomuniste
Blocul National al Revolutionarilor, Presedintele de Onoare al Senatului
Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni
Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni
Agentia Romanian Global News
Asociatia Civic Media
Centrul Cultural Israeliano-Roman, Israel
Asociatia Restitutio in Integrum
Asociatia ROST
Asociatia Victimelor Mineriadelor
VEREIN Demokratische Euro-Observator fur Kunst-Kultur-Sozialpolitik,
Germania
Federatia Educatiei Nationale
Liga Studentilor din Universitatea Galati
Organizatia Studentilor Basarabeni
Institutul “Fratii Golescu” pentru Relatii cu Romanii din Strainatate
Consiliul Mondial Roman, SUA
Consiliul Romano-American, SUA
Revista Spirit Romanesc, Australia
ASCOR Basarabia
Miscarea Tinerilor Europeni din Moldova
H

Poli Timisoara

Suporterii timisoreni explica de ce sustin echipa din liga a cincea: “Pornim de jos, dar cu capul sus”

autor: FrontPress 24.07.2012
În Timişoara, din acest an, vor fi două Poli. Una e ACS, alta e ASU. Una e în liga a doua, alta e în liga a cincea. Nu ar fi prima dată când mai multe echipe poartă acest nume în acelaşi timp, însă de această dată suporterii care s-au bucurat împreună la sute de meciuri s-au împărţit în două.
Sătui de compromisuri, după ce au “înghiţit” actele de caritate Dacia Piteşti 2000 şi AEK 2002, suporterii din Peluza Sud şi membrii Druckeria au spus pas proiectului Recaş. Astfel, echipa pe care primarul Timişoarei a botezat-o ACS Poli nu va avea parte de susţinătorii cei mai înverşunaţi ai echipei de pe “Dan Păltinişanu”, în deceniul cel mai bulversant din fotbalul timişorean (vezi procese, depunctări, retrogradări la masa verde, interdicţia de a purta un nume şi o culoare). Decizia pe care aceşti suporteri au luat-o a fost aceea de a spune adio fotbalului modern şi de a susţine echipa de amatori a Politehnicii, formată din studenţi şi cadre didactice, formaţie care a promovat în sezonul trecut dion liga a şasea în liga a cincea.
“Dacă nu ar fi fost ASU Politehnica, am fi pus fularele în cui”
Unul dintre liderii Druckeria, Emanuel Cernescu, a explicat care au fost evenimentele din această vară care i-au împins pe fanii alb-violeţi să susţină o echipă în campionatul judeţean, deşi în urmă cu doi ani visau să se bucure de câştigarea campionatului. “Noi ne-am întâlnit cu domnul Robu imediat după alegeri şi am plecat de la acea întâlnire cu ideea că nimeni nu îşi doreşte nicio fuziune sau un alt fel de artificiu de acest gen, ca să vedem apoi că proiectul Recaş prinde contur. E clar că ei merg pe o pistă pe care noi nu o putem urma, aşa că am ales să susţinem pe ASU Poli. Să se înţeleagă clar: nu e un răspuns de genul “ba pe-a mă-tii”, nu avem nimic cu proiectul Recaş, doar că nu îl putem susţine. Am spus doar că e posibil să ne destrămăm, noi ca grup de suporteri şi ar fi păcat. Dacă nu ar fi fost ASU, am fi pus toţi fularele în cui, nu mai mergeam la fotbal”, a spus Cernescu.
Cât despre această scindare între suporterii pătimaşi, care nu mai acceptă compromisuri şi spectatorii de rezultat, care se bucură de mutarea Recaşului la Timişoara, suporterul timişorean a spus: “E o scindare între suporteri şi consumatori. Sunt şi multe semnale din ţară, din partea unor oameni care ne-au felicitat şi ne-au încurajat să fim primii care adoptă o metodă atât de radicală împotriva fotbalului modern. Mergem să susţinem o echipă de amatori, doar un anumit gen de oameni poate să înţeleagă acest lucru. Acum, acesta este fotbalul în care găsim plăcere”.
Chetă pentru echipament
Suporterii au început deja să strângă bani pentru a achiziţiona două rânduri de echipament pentru fotbaliştii de la ASU Poli. Pe viitor, dacă va mai fi nevoie şi de un alt fel de ajutor, fanii timişoreni sunt dispuşi să pună umărul. “Să vedem ce ar mai fi nevoie să facem noi. Deocamdată, Politehnica poate susţine bugetul pentru liga a cincea, dar noi o să încercăm să atragem şi sponsori”, a spus Cernescu.
Campionatul judeţean (liga a cincea) începe la sfârşitul lui august, însă ASU Poli îşi va amâna primele partide, pentru că studenţii-fotbalişti nu sunt în oraş pe perioada vacanţei de vară. “Vor începe cu aproximativ o lună întârziere şi vor juca duminică – miercuri – duminică. Aşa au făcut şi în sezonul trecut, când au terminat pe primul loc în campionatul municipal”, a mai spus Emanuel Cernescu.
“Onoarea şi demnitatea, mai importante decât palmaresul”
Momentan, palmaresul echipei înfiinţate în 1921 a fost cedat de către ASFC Politehnica societăţii lui Marian Iancu. Acesta din urmă a dat asigurări că îl va ceda, la rândul său, clubului ACS Poli, cel care va juca în liga a doua în acest sezon. Acesta este un subiect delicat pentru suporteri, care au luptat, alături de Iancu, în ultimii ani, pentru recunoaşterea numelui şi a palmaresului.
“Sunt mai bine de zece ani de când încercăm să reparăm greşelile făcute de alţii. Zece ani în care am încercat să adunăm la un loc toate părţile unui întreg care a început să se distrugă de prin 1991, culminând cu ieşirea Institului Politehnic de la propria echipă. Lupta noastră nu a fost pierdută, sfârşitul anului 2012 ne-a găsit purtând din nou cu mândrie numele Politehnica Timişoara. Din păcate, ne lovim acum din nou de aceleaşi probleme. Din nou, suntem puşi în faţa unui altoi pe care nu-l vrem în istoria noastră. Din nou ASFC-ul a devenit obiectul unor înţelegeri pe care nu mai putem să le înţelegem. Palmaresul este un lucru important. Dar considerăm că mai importante decât el sunt onoarea şi demnitatea acestei echipe, atât de încercate în ultimul timp. În virtutea acestui crez considerăm că singurul drum normal, atât pentru simbolul Politehnicii cât şi pentru noi ca suporteri este să începem de jos, dar cu capul sus”, a explicat Silvian Radosav, unul dintre liderii Peluzei Sud. De Radu Faur – ProSport
«

Paul Anka (1957) Diana

Glumitze




Merge un betiv pe strada. Vede un panou, se holbeaza la el cam o ora,
apoi zice uimit:
-Ma, la viata mea beti crita am vazut, beti morti am vazut, da'
niciodata nu am auzit de beti pepsi!"

-Marie, tie ti-ar placea sa fii barbat?
-Da, mai Ioane. Da' tie? 
                                        
                                  
I: - De ce barbatii tandri si sensibili nu sunt disponibili?
R: - Pentru ca au deja un prieten.



   

Hai la vot !!!

Haideti la vot cu totii sa  terminam cu gasca de imbecili care ne siluiesc !!! CURAJ !!!
Spunea un pamfletar ca in ziua Referendumului nu vrea sa vada la sectiile de vot nici un basist.Uite ca i se in deplineste aceasta dorinta. Cel care a facilitat aceasta placere este nimeni altul decat  Basescu. Un  las care nu este barbat adevarat si caruia ii este frica de  popor, pe care il clama mereu ca se intoarce la popor, uitati ca ii este frica de el. Si totusi acum spune ca poporul l-a ales.Sa mergem cu totii la vot cei care ne-am saturat de  capriciile bahice ale acestui  prost roman, care spune ca daca va mai veni la Cotroceni va merge si mai adanc cu taierile de salarii si  pensiile, deliratiile lui de alcoolic notoriu si irec uperabil pentru societate  dar, care pentru noi a fost un demon . Sa mergem   pentru a renaste demnitatea  romanilor care, au fost de-a lungul secolelor  catalogati ca oameni curajosi si demni care isi aparau cu propria viata hotarele si poporul. Sa dovedim occidentului pervers  si care nu merita atentia noastra si nici  sa le facem cinstea de a intra in hora lor  mafiota vointa noastra.Sa dovedim  care este dorinta noastra. Dorinta noastra este sa traim in adevar fara  nemnernici care au considerat tara  o mosie de la masa si pe noi sclavii lor pusi la munca silnica  dupa voia   bautorului sef imreuna cu banditii lui de  imbecili.

Sfarsitul Romaniei !!!

Articol nou pe Capitalism pe pâine

Sfârșitul Greciei e și sfârșitul României

by Mihai Giurgea
Fără banii FMI, adio pensii si salarii!
 
Mai știți cum ziceau idioții de comuniști: "FMI si Germania o sa ne împrumute la infinit! Pentru ca sunt niște exploatatori si vor sa pună mana pe bogățiile poporului! Așa ca e interesul lor sa ne dea bani. De fapt, noi le facem un favor ca binevoim sa le acceptam banii lor murdari, mama lor de capitaliști!"
 
Deși e greu de crezut ca exista oameni atât de cretini, realitatea e imposibil de negat. Nu doar ca exista, dar exista foarte mulți. La fel sunt si cei care vin sa se angajeze la firma ta, cu impresia ca iți fac ei ție un favor: adică după ce ca mă scol din pat sa-ti iau banii, mai ai pretenția sa mă pui si la munca?
 
Pe toți aceștia, știrea de ieri i-a izbit in cap ca un baros: FMI anunța oficial ca nu mai da bani Greciei.
 
Ce mai ziceți acuma, micuților? Aveați impresia ca sunteți ditamai valori; ca se bat capitaliștii sa va cumpere si sa va exploateze? Ei, uite ca nu va mai cumpără si nu va mai exploatează nimeni. Nici daca-i rugați in genunchi! Si asta pentru ca nu sunteți deloc valori. In realitate, nu sunteți nici măcar oameni: sunteți niște gunoaie economice.
 
Așa se termina comunismul: prin moartea de foame a comuniștilor.
 
De ce face FMI una ca asta?
 
Pai chiar FMI a spus-o ieri foarte deschis: pentru ca Grecia e un sac fără fund. O tara de putori care n-au chef sa pună curul la munca. Pentru ca nimeni in Grecia nu vrea austeritate: toți vor distracție, toți vor bani gratis de la stat.
 
La fel ca si România: care nu mai poate plăti pensiile si salariile bugetarilor încă din 2009, pentru ca intre 2004-2012, cheltuielile salariale au crescut de 3 ori. Totuși, premierul Victor Ponta promitea ieri la un miting ca…va angaja noi bugetari, ca sa scadă șomajul. Pai cu ce bani, idiotule? Tot cu împrumuturi FMI, ca si Grecia?
 
Hahahaha….
 
Care sunt consecințele?
 
Anunțul FMI e o bomba atomica economica: niciodată, nici o instituție financiara nu a mai anunțat public ca rupe legăturile cu o tara. Un asemenea anunț distruge complet șansele tarii respective sa se mai împrumute de undeva. Si nu e afectata doar Grecia: din clipa in care se da semnalul de faliment in Uniunea Europeana, băncile vor îngheța fluxul de capital către toate tarile de pe lista neagra. Adică si Spania, si Portugalia, si Italia, si Irlanda, si România.
 
Iar fără împrumuturi, adio pensii si salarii! Adio ajutoare de șomaj, adio ajutoare sociale, adio medicamente subvenționate. Adio tot! Fără împrumuturi, se oprește curentul electric, apa, căldura, inflația explodează, încep luptele de strada, jafurile din magazine, crimele pentru o bucata de pâine. Fără împrumuturi, străzile se vor umple de sânge.
 
Daca aveți noroc, dragi cititori, armata va lua puterea si va pune capăt haosului. Rugați-va pentru o dictatura militara! Daca n-aveți noroc, măcelul va continua.
 
Pentru Grecia, e condamnarea la moarte.
 
Iată cum sta economia Greciei:
 
  • Șomaj: 17%
  • Venituri bugetare: 129 miliarde USD
  • Cheltuieli bugetare: 159 miliarde USD
  • Datorie externa: 503 miliarde USD
  • Exporturi: doar…26 de miliarde USD
(Sursa: CIA)
 
Începând din aprilie, populația si firmele si-au retras banii din băncile grecești, de teama falimentului. Acum băncile nu mai au nici un ban. Iar patronii greci au început sa migreze in masa in tari vecine cu taxe mici, ca Bulgaria. Deci economia greaca nu prea mai exista.
 
Pana si guvernul grec recunoaște ca in luna septembrie va fi obligat sa declare oficial falimentul. De fapt, Grecia e in faliment încă din aprilie, când le-a spus investitorilor ca nu mai poate sa plătească 75% din valoarea obligațiilor guvernamentale. Pentru ca exact asta înseamnă falimentul: incapacitatea de plata.
 
Însa economia greaca are măcar o sursa sigura de profit: turismul. Așa ca după ce o sa termine cu manifestațiile, cu incendierile, cu cocktailurile Molotov si cu jafurile, or sa aibă măcar un punct de pornire. Sigur, nivelul de trai o sa scadă de circa 10 ori: dar grecii măcar or sa aibă o bucata de pâine pe zi.
 
Românii n-or sa aibă nici atât!
 
Pentru România, e mult mai rău!
 
România nu mai are economie, care sa-si revină. Fără banii FMI si UE (adică ai SUA si ai Germaniei de fapt), România intra in incapacitate de plata încă din 2009.
 
Iar Victor Ponta tocmai le-a dat europenilor scuza pe care o căutau, ca sa scape de România. Tocmai i-a spus Angelei Merkel ca nu e treaba ei ce lovituri de stat dăm noi aicea! Adică după ce ca umpleți Europa de hoți si de curve, mai sunteți si cu coada pe sus, români împuțiți?
 
Ultimele declarații de la Bruxelles sunt clare: România nu are o democrație adevărata, România nu respecta regulile Uniunii Europene, România fura fondurile europene. Concluzia: România nu are ce căuta printre noi. Afară!
 
"Închideți robinetul cu bani pentru România!"
 
Aveți rude care iau bani de la stat, dragi cititori? Salariu, pensie, ajutor de șomaj, ajutor social, orice? Ei bine, n-o sa mai aveți! Din clipa in care Germania oprește robinetul împrumuturilor, guvernul român are doar doua posibilități:
 
  1. Sa oprească de tot plățile si sa declare falimentul;
  2. Sa tipărească bani fără valoare, hârtii cu care nu poți sa cumperi nimic in piață. Adică sa pornească hiperinflația.
 
Când o sa va luați la bătaie pentru un litru de lapte, când o sa înghețați de frig in case, când o sa vi se îmbolnăvească copiii si o sa va uitați la ei cum se sting fără medicamente, sa va amintiți cine este de vina. Sa va amintiți cine a distrus România. Sa va amintiți de politruci si de certurile lor isterice. Sa va amintiți de Ponta, de Antonescu, de Băsescu, de Iliescu, de Năstase.
 
Si sa faceți ce trebuie făcut.
 
Citește si:
Mihai Giurgea | 24 iulie 2012 at 10:53 AM | Categories: Politica si societate | URL: http://wp.me/p

Mentalitate de invinsi

Cei invinsi nu au niciodata dreptate

autor: FrontPress 23.07.2012
Maresalul Antonescu impreuna cu Maresalul von Manstein pe frontul de est
Regele Ferdinand l-a decorat pe maiorul Ion Antonescu în noiembrie 1916 cu Ordinul Mihai Viteazul, felicitându-l pentru patriotismul şi curajul dovedit în războiul pentru întregirea neamului. În 1919, locotenent-colonelul Ion Antonescu a obţinut o nouă astfel de decoraţie, cea mai înaltă oferită unui militar. Din păcate, despre generalul şi apoi mareşalul Antonescu nu s-au putut şi nu se pot face aprecieri „fără ură şi fără părtinire”. El a fost o fire conflictuală. A intrat în conflict cu regele Carol al II-lea, apoi cu legionarii, cu comuniştii, cu sovieticii, cu englezii, cu americanii, cu regele Mihai, cu Maniu, cu Brătianu.
A intrat în război alături de Germania, pentru eliberarea Basarabiei şi a pierdut. Motivat de contextul european, a promovat o politică controversată în perioada septembrie 1941 – octombrie 1942. Unii au reţinut numai această perioadă şi această politică, alţii reliefează faptul că la 23 august 1944, când Antonescu a fost arestat, în România trăia cea mai mare comunitate evreiască din Europa şi era activ singurul teatru evreiesc din lume (Teatrul Baraseum).
Cei învinşi nu au niciodată dreptate. Nu se discută, de exemplu, câţi evrei au fost ucişi în Uniunea Sovietică din ordinul lui Stalin, pentru că Uniunea Sovietică a fost învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu se discută despre responsabilitatea guvernului englez, care nu a admis ancorarea vasului Struma în Egipt, iar acesta s-a scufundat şi câteva sute de evrei au murit înecaţi, pentru că Marea Britanie a fost învingătoare în Războiul Mondial. Exemplele ar putea continua.
Nu a venit încă timpul să putem răspunde categoric la această întrebare, dacă a fost Ion Antonescu erou. Învingătorii din 1945 continuă să-şi facă simţită prezenţa şi să susţină că numai ei au dreptate, dreptate pe care o impun celor învinşi. Iar România a fost învinsă, atât în războiul din Est, cât şi în cel din Vest, fapt confirmat prin Tratatul de Pace din 10 februarie 1947.
Poate cel mai important este faptul că românii au mentalitate de învinşi, chiar atunci când stau la masă alături de alţi semeni ai lor. Şi atunci cum să îndrăznească ei să spună altceva decât spun alţii, chiar atunci când este vorba despre istoria lor? Poate peste vreo 40-50 de ani, patimile vor dispărea şi lumea va fi uitat că a existat un Al Doilea Război Mondial, dar ar afla că a trăit pe atunci un conducător al unui stat numit România cu numele Ion Antonescu. Şi ar fi curioasă să afle dacă a fost sau nu erou. De prof. univ. Ioan Scurtu – Revista Art-emis via Foaie Nationala
«

luni, 23 iulie 2012

Ne-au luat !!!

Astia ne-au luat !
 
 
cid:622E3E49-9139-4720-AC63-8C204CD3C8A8
 
cid:9FBE2A15-D73C-44AD-89D0-BF66998A344F
 
cid:282DC8D1-4460-4F77-B4D4-9B3914D95C83
 
cid:0C75133A-C98C-498B-BB38-529B6AFFFA55
 
cid:12C5986D-8A47-4789-A783-6388B797341E
 

cid:2DA3E742-DFA3-4C0A-BE0A-4C62D13EB39E
 

cid:DAE1CA1D-5F4B-4293-833C-DBB36CE4E8D7
 

cid:D122AA48-07F2-4494-9C9A-B2789D6B3C44
 

cid:DE061AC6-D867-4BAD-BA29-26BE3C550075
 

cid:FA5913F5-6E10-4035-89A2-3C48C88BDF8D
 

cid:1135D2B8-5F04-4845-BC18-ED5D67A2F19F
 

cid:2E8EB314-0C55-4DD3-B7CC-4AA6D300A415
 

cid:FE43F3F2-8CAF-46EA-92E7-B919A0568E25
 

cid:7A06E730-AB75-4B82-A00C-4C71110BF4A5
 

cid:ECF2642E-122D-47EB-841C-3A610B5AF19A
 

cid:24DF9242-3938-4296-8A4F-503C3EFC87ED
 

cid:416AD272-77B8-44AF-98E0-5AD06252010D
 

cid:9B2CFFF3-C4A7-4088-B697-9486A7540D1F
 

cid:A0437384-44CA-4996-9E48-CFFE80824F96
 

cid:DA66605E-9DC4-4441-BFA5-B96F812B6121
 

cid:FD8FA6EB-FA83-475C-B587-FCE9D10CCF03
 

cid:7FD03F8F-6FC0-4E8A-8E2E-9F7ACACA678C
 

cid:EABE12EB-668A-4317-973D-CF2AF8997F9C
 

cid:C49F0FB8-9D9F-4D04-B1DE-175EF4F00113
 

cid:6A7EE522-83E6-45DC-A963-7E616D19BA66
 

cid:19651CB4-9960-4ED3-A153-255D6B8AB93A
 

cid:F0CEB2CA-382A-438F-ABBF-11212F00F17B
 

cid:01420CFA-E7B1-46A7-AE98-75B18C0EB1A8
 

cid:EF518657-364B-4336-B2A5-18047BADDB47
 

cid:A477E22F-146F-4022-8870-57770A914FD5