duminică, 30 septembrie 2012

Copil model


Libertatea contemporanilor


Libertatea contemporanilor

autor: FrontPress 30.09.2012
Conform teoriilor lui Gaetano Mosca despre clasa politică și despre putere, toate formele de Stat tind spre ceea ce astăzi este cunoscut ca autoritarism. În toate formele de Stat se observă tendința de justificare a puterii în virtutea unei oarecare alegeri ereditare sau elective. Ultima formă de legitimare din partea puterii este fără nici un dubiu cea mai eficientă: cel mai bun mod pentru a comanda poporul și/sau masele este să îi faci pe cei conduși să creadă că ei comandă!
Societatea contemporană pare să ne demonstreze ceea ce părintele contractului social, Rousseau, afirma despre sclavie: nu există supunere mai perfectă decât aceia în care este jucată cartea libertății aparente, căci astfel până și voința este supusă. Omul contemporan, crede a fi liber și nu realizează rolul său de pion anonim în cadrul unui joc mai mare teleghidat, nu realizează rolul său de instrument pasiv în mâinile oligarhiilor. Această impresionantă “realizare” se datorează terorismului ideologic propagat de mass-media, metodă care îi distruge omului capacitatea de a gândi. În urma acestui proces de o eficiență înspăimântătoare, omul “gândește” că posedă o opinie proprie, dar de fapt, el exprimă opinia celor care au avut și au influență asupra modului său de a vedea realitatea.
Filosoful francez Foucault ne învață că adevărata față a puterii stă într-un exercițiu continuu, realizat prin intermediul unor aparate impersonale – birocrație, armată, școală, știință, mijloace tehnice – prin care suntem costrânși în mod incoștient și continuu să fim, să gândim și să acționăm într-un anumit fel. Rolul individului, cetățeanului, este cel de spectator, dimensiunea participativă care l-ar transforma în protagonist fiind doar un vis. Individul nu este decât un element pasiv în interiorul masei care trebuie să fie dirijată, făcut să creadă că are rol decizional și pus să accepte variante și decizii cu convingerea că acționează autonom. În realitate individul este dirijat de un adevărat bombardament de stimuli și sugestii impuse de alții. Edward Louis Bernays încă din 1928 accentua importanța unei manipulări inteligente a opiniilor și obiceiurilor maselor, pentru o mai buna funcționare a unei societăți democratice. Conform lui Bernays rezultatul este acela de a oferi maselor idei stereotip, sub pretenția autonomiei intelectuale ascunzându-se de fapt un deliberat proiect de orientare a imaginarului și gândirii colective; ceea ce noi știm, sau credem că știm, ne face să acceptăm realitatea în mod acritic.
Dorința de a fi liber se mișcă în mod paralel cu exigența de afirmare a propriei personalități. Dar ținând cont de faptul că afirmarea propriei personalități poate fi realizată posedând un minim de inteligență, în mod natural esența liberatății nu este percepută de toți; concluzia este că puțini sunt cei care pot pretinde a fi liberi: eliberarea de idei preconcepute, de ignoranță, de mediocritate, de indiferență, căci libertate înseamnă a gândi, a căuta, acționa, a compara, și nu a accepta fără a pune întrebări ceea ce alții îți oferă drept realitate.
În zilele noastre televiziunea în special și media în general “ajuta” omul să fie liber, să descopere, să pună întrebările juste; întrebări de genul: ce se va purta anul acesta?, ce cluburi/discoteci pot fi frecventate în seara aceasta?, unde mergem mâine să facem shopping?, oare x-ulescu are amantă?, oare respectivul actor de film (actorii de teatru nu au căutare) este vegetarian sau nu?, rețin atenția opiniei publice, distrag atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Știrile despre lumea mondenă sunt cele promovate de media, astfel încât pentru un individ oarecare să fie mai important dacă știe în care scandal sexual a fost implicat un oarecare politician decât dacă află informații despre averea personală a respectivului politician sau dacă afla opinia aceluiași politician în legatură cu Tratatul de la Lisabona. Cei ce lucrează în media ar putea argumenta fluxul ridicat al știrilor despre lumea mondenă si a transmisiunilor de prost gust, precizând că oamenii asta cer, iar ei nu fac decât să ofere ceea ce se cere. Exact ca în economie, piața cere iar producătorii oferă. Dar ceea ce trebuie știut este că exact ca și în economie, cererea poate fi influențată, astfel încât profitul producătorilor să fie mai ridicat; iar producatorii/deținătorii de trusturi media sunt implicați până peste cap în politică, deci profitul lor este dublu. Concubinajului dintre putere şi organismele creatoare de informaţie, adică între sistemul democratic şi mass-media pervertește conceptul de libertate, libertatea contemporanilor nefiind altceva decât o iluzie.
Un alt aspect contemporan care se confundă cu libertatea este consumismul. Libertatea de astăzi este înainte de toate libertatea de a poseda. Aceasta nu are nici o legatua cu “a fi” ci cu “a avea”. Omul este considerat liber în măsura în care este proprietar. Condiționat încă din copilărie să asocieze posesia de mărfuri cu libertatea, omul contemporan a ajuns să se identifice cu marfa, ajungând la rândul lui o marfă. Prin intermediul reclamelor publicitare “homo sapiens” din zilele noastre este “convins” să cumpere mai mult decât ar avea nevoie în speranța că va fi fericit, în speranța viitorului idilic proiectat de artizanii ideologiei profitului.
Dacă a fi liber înseamnă doar a munci pentru a consuma și “a gândi” la comanda atunci nu există nici o diferență între societatea așa-zis democratică și cel mai teribil totalitarism. Atunci când o singură percepție a realității și un singur mod de viață sunt prezentate drept esența libertății supreme întrebarea firească este de când libertatea presupune lipsa de alternative? Atunci când doar acele valori utile puterii oligarhice sunt promovate și acceptate, iar orice idee non-conformă cu logica utilitarist-consumistă a centrelor de putere politico-economice este stigmatizată și exclusă din circuitul social, ne face să ne îndoim profund asupra sincerității și asupra bunelor intenții ale actualului sistem de guvernare din Europa. De Remus Tanasă – Foaie Nationala
 

Uganda


Romania se chinuie sa cumpere avioane multirol second hand, Uganda le ia nou-noute

autor: FrontPress 30.09.2012
In timp ce Ministerul Apararii din Romania se chinuie ca cumpere 12 avioane multirol F-16 la mana a doua, din Portugalia, Uganda este pe cale de a achizitiona acelasi numar de avioane, jumatate dintre ele fiind deja in posesia armatei ugandeze.
Uganda a inceput negocierile cu o companie de export de arme din Rusia, in legatura cu posibilitatea de a cumpara sase avioane de lupta noi, la doar cateva luni de la o tranzactie asemanatoare cu aceeasi companie de arme, transmite Africa Review, citand agentia de stat rusa Ria Novosti.
Uganda a cumparat, in luna aprilie, sase avioane de lupta noi, de tipul Sukhoi Su-30MK2, in valoare de circa 255 de milioane de dolari, de la firma Rosoboronexport.
Avioanele Sukhoi Su-30MK2 nu doar ca sunt de peste doua ori mai scumpe decat cele F-16, un model nou costand 34 de milioane de dolari, dar sunt si o generatie de avioane multirol mai noua cu circa 15 ani. Avioanele F-16 noi costa intre 15 si 19 milioane de dolari.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat, in sedinta de joi, achizitionarea a 12 avioane multirol F-16 pentru Fortele Aeriene Romane, din Portugalia, produse de Lockheed Martin.
Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a prezentat demersurile intreprinse in vederea initierii programului Avion Multirol al Fortelor Aeriene. In acest sens, membrii Consiliului au aprobat “Conceptia de realizare graduala a capabilitatii de aparare aeriana” in cadrul programului “Avion multirol al Fortelor Aeriene”, in concordanta cu interesele esentiale de securitate ale tarii si cu angajamentele asumate de Romania in cadrul organizatiilor europene si nord-atlantice, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Ministrul Apararii Nationale, a declarat, joi seara, ca s-au identificat resurse in buget pentru achizitia a 12 avioane second-hand F-16, Romania incepand sa plateasca din 2013 si va beneficia de aceste avioane din 2016.
Dobritoiu a precizat ca ratiunea pentru care Romania incepe plata din 2013 si va folosi avioanele abia in 2016 consta in faptul ca efortul bugetar este mai mic, suma totala de achitat fiind platita in transe anuale, timp de cinci ani.
“Efortul se situeaza undeva in jur la 100 de milioane de euro pe an. Aceasta nu inseamna ca avioanele costa 600 de milioane de dolari (…) Costul unui avion este de 10 milioane de dolari maxim”, a spus Dobritoiu. El a aratat ca aceste avioane vor putea sa isi indeplineasca toate misiunile pentru minimum 20 de ani.
In anul 2010, Romania a avut un cheltuieli destinate Ministerului Apararii de peste doua miliarde de dolari, ceea ce a reprezentat 1,6 la suta din PIB tarii, in timp ce Uganda a alocat doar 280 de milioane de dolari Apararii – 1,3 la suta din PIB. De Florin Necula - Ziare.com 

Partos Carol (Charles) Sef Sectie Xileni



Va mai amintiti de Partos Carol ?(reluare)Scuzati daca m-am repetat.

  www.odorica.blogspot.com sau pe http://singurafelina.blogspot.com
Noiembrie si decembrie l968 la Sectia Xileni (sef sahistul Partos Carol)
Ar fi de neiertat pentru mine ca sa nu pomenesc cativa domni in viziunea mea absolut perfecti Negru, Grosu, campionul de sah Partos Carol mereu nemultumit de politica partidului(va amintiti discutia lui revoltata cu mine intre randurile de porumb”discutie politica”).Alt domn Predescu. Dar sa nu uit referitor la Partos Carol, in l968 primavara cand pentru o scurta perioada am lucrat in birou cu el(se organiza serviciul Securitatea Muncii) la rugamintea mea sfioasa sa ma invete sa joc si eu sah. Mi-a raspuns ca sint inteligenta, dar nu am fundul tare explicind ca, asta inseamna sa stau ore intregi pe scaun. Dar eu am tacut si nu am mai indraznit sa-l mai rog si rau imi pare dar, atunci eu aveam de lucru si umblam mereu, dar el Partos Carol, a tras concluzia ca, plec din proprie initiativa nu cu treaba, caci aveam alt sef ( el nu era sef). 
Pentru ca a venit vorba de Sectia Xileni si seful ei ing.Partos Carol, campion la sah, mi-am adus aminte de doar 2 luni, noimbrie si decembrie 1968, pe care le-am petrecut acolo. Am fost detasata pentru ca abia atunci, se puneau bazele formarii acestei sectii, formate din 5 instalatii. Dar sa nu va inchipuiti ca acolo erau birouri cu, covoare persane si cu fotolii directoriale. Nici vorba, erau niste baraci de tabla ondulata puse direct pe pamant. Numai telefon era in rest, nimic nici un fel de caldura, caci instalatiile erau in constructie, sub indrumarea catorva specialisti nemti. Era un ger de crapau pietrele. Intr-o mica baraca erau inginerii si eu, care ma ocupam cu trierea tinerilor, veniti la angajare pentru a fi apoi trimisi la serv. Personal pentru a li se face carte de munca. Tinerii erau adusi si dupa strada, sau Bulevard. Cu 7-8 clase sau liceul si chiar minori, caci era voie sa angajezi minori, numai sa nu fie pusi, sa lucreze la schimbul 3. Erau gasiti pe Bulevard, caci multi ingineri si dir. raf.locuiau pe Eminescu si le era usor sa ia sectoristul si sa faca o razie pe Bulevard, pentru a gasi tineri care, nu mai erau cuprinsi nicaieri. Dar le-a facut un mare bine, caci si acum imi aduc aminte ca dupa angajare, s-au inscris la liceu la seral, apoi la facultati si in scurt timp i-am vazut la birouri economisti, sau in instalatii ingineri sau subingineri. Parca vad in ochi un baiat sarman, cu o pata rosie din nastere, pe obraz si cu un fes murdar si rupt, adunat de pe strada si incris la cursurile de calificare si dupa citiva ani l-am intilnit la birouri, economist, un domn stilat la costum. Aceasta era schimbarea, dar nu in toate cazurile. Deci eu pe langa trierea baietilor, trebuia sa scriu si instructiunile de pornire a instalatiilor. In a doua baraca erau muncitorii calificati, deja vechi angajati si tinerii care faceau cursuri de calificare.Acolo era si fratele actorului Emil Liptak, calificat lacatus mecanic. Fratele lui actorul, l-a ajutat sa fie favorizat la primirea unui apartament cu chirie, deasupra la Cinemascop. Sint multe de spus despre acest om, i-a murit fata de la o tumoare la cap. Dar mai era o mica maghernita, dar incalzita pentru specialistii nemti. Partos Carol era tot timpul stresat, nu suporta glume, nu mai era vesel. Era o adevarata debandada cu angajarile, cu construirea instalatiilor, cu tinerii ingineri numiti sefi de instal., numai Paul Manescu era vesel, fara nici o treaba cu toate ca era seful unei sectii. Dar si de el v-am povestit, de v-am stresat. Poate am sa reiau articolele, cand le veti mai uita. Partos era suparat ca, era raspunderea prea mare pentru un om stilat ca el. Acolo subaltern era ing. E. sotul unei colege de a sotiei lui.Si era de notorietate aventurile nevestei lui Carol si nu cred ca se simtea confortabil. Asa ca aceasta, era munca de jos. Pentru un campion national la sah, sport al mintii, nu era un mod de a trai. Asa ca a rupt aranjamentul cu comunistii si a devenit birocrat, cu libertatea de a merge la concursuri in strainatate. Si dus a fost. Dar pentru tinerii formati in sectie, a fost benefic ( erau copii fara nici un rost, fara scoala, fara meserie), caci cine a vrut, om s-a facut. Asta este o pagina de viata din lunile nov.si dec. l968. A fost un ger groaznic, rareori ne luau nemtii cu microbuzul lor, sa ne duca in statia de autobuz, la poarta rafinariei. Mergeam si eu si toti inginerii inclusiv Paul Manescu. Nu erau asa privilegiati, atunci ca odraslele stapinilor tarii, de acum.

:))))


VIOLET


VIOLET pentru BICICLETE (FOTO+VIEO)

autor: FrontPress 30.09.2012
Dacă mi-ar fi spun cineva în trecut că voi merge cu bicicleta într-o deplasare de-a lui Poli, aș fi zâmbit cu indulgență sau i-aș mai fi comandat un “genocid” (un cocktail savurat de avangarda drojdierimii periferice, o licoare magică obținută dintr-o rețetă originală de băutură intermediară cu aromă de vodcă, luhău și pufoaică; cu alte cuvinte – un delicates underground). Dar ce poate fi mai motivant decât energia de a da la pedală cu entuziasm pionieresc, mânat de pasiunea violetă, inspirând din mers aerul proaspăt al libertății, așa cum ți-o croiești din perspectiva de suporter?
Nu am mai mânat de ani de zile o bițiglă la drum lung. În copilărie eram specialist, puteam să merg kilometri în șir și să iau curbe fără să pun niciuna dintre mâini pe ghidon. Dar există cineva acolo sus care dă la pedala anilor, dezumflând treptat cauciucurile, uzând osiile, zgâriind cadranul, stricând frânele, neungând lanțul…Oare cum va fi acum? Risc să se uite lumea la mine ca la Fram – ursul polar? Mă liniștește însă ideea că mă vor însoți în coloană niște bicicliști care nu seamănă deloc cu Marco Pantani, Miguel Indurain sau Lance Armstrong, ci mai degrabă cu personajele burlești din filmele lui Kusturica. Oameni fericiți într-o lume nefericită.
Locul de întâlnire – platoul fostei fabrici “6 Martie” de pe Circumvalațiunii. Unii îl confundă cu terasa “Orlovi”, în jurul căreia se strâng mai multe biciclete decât în fața braseriilor comuniste. Ajunge la noi o veste îmbucurătoare: firma de închiriat biciclete le-a dat pe toate. Prognoza mea oarecum sceptică legată de participarea a 60-70 de bicicliști este combătută total – peste 200 de poliști s-au adunat la linia de start. Coloana pornește într-o aventură nemaivăzută în lumea fotbalului timișorean. Ne dăm repede seama că mersul pe bicicletă nu prea mai seamănă cu acela din copilărie, dar strângem din dinți și pedalăm. Unii simt nevoia să facă niște escale de aprovizionare și odihnă, iar trecătorii se uită mirați la bicicliștii amatori care au împânzit orașul.
Diferența între această deplasare și altele este aceea că mersul pe bicicletă a făcut din ea o experiență personală. Fiecare suporter a avut ocazia să trăiască propria deplasare, propria călătorie inițiatică. Există peste 200 de povești separate legate de deplasarea de la Giarmata Vii, înglobate totodată în una singură, numită atașamentul față de Poli și față de valorile autentice ale Timișoarei. Acesta este un lucru fascinant.
În sfârșit, ajungem și la stadion, acolo unde urmează să înfruntăm echipa Lorena Giarmata Vii, fostă Luceafărul și Aeroportul. Numele vine probabil de la sponsorul clubului sau de la vreo rudă a finanțatorului, fiind puțin probabil ca germanii colonizați în Überland (demunirea șvăbească a satului) în secolul al 18-lea să fi fost originari din Lothringen, numele nemțesc al Lorenei. Sau cine știe…”Ima neka tajna veza” (”Există o legătură nevăzută”), ar spune cei de la Bijelo Dugme pe versurile lui Dusko Trifunovic.
Jucătorii Giarmatei par motivați. Nu știu câți dintre ei știu că doi fii ai satului, Johann Neumann și Constantin Spătar, au jucat în trecut la Poli. Evident, în sport doar prezentul contează, așa că mingea este așezată la centru. Ai noștri încep în forță și doar după câteva minute conducem cu 2:0. Entuziasmul este la el acasă. Din păcate, o greșeală de portar îi readuce pe adversari în joc la finalul primei reprize, aceștia reușind să reducă din handicap. Al doilea mitan este mai echilibrat, dar jucătorii în alb-violet reușesc să perforeze încă o dată poarta gazdelor pentru un final fără emoții. Scorul este de 1:3 și fiesta poate să înceapă. Suporterii timișoreni nu au uitat că pe data de 27 septembrie Iosif Rotariu, acest Stanley Matthews al Banatului, a împlinit 50 de ani, așa că au făcut un bener prin care au ținut să-l felicite. Pe un alt bener drojdierii au precizat că “Poli bace, Poli pierge, noi nis tăt cu sticla verge”. Pentru liniștea sufletească a celor care filează peluza pentru un mic, o bere și un gram de atenție (cu abilitatea unor autentici geimsbonzi mioritici din filmele lui Lucian Pintilie) – nu e nici un mesaj subliminal, ci doar etalarea unei stări de spirit. Orice ar face Poli, cea pe care o iubim, vom fi tot acolo.
Un jurnalist m-a întrebat dacă e mai bine cu avionul în Champions League sau cu bicicleta în județ? Nu am ezitat să optez pentru a doua variantă, și nu din lipsă de respect pentru prima, care a fost și ea senzațională. Nu aș schimba pentru nimic în lume bucuria trăită la golurile lui Gigel Bucur de la Donețk, dar acolo s-au dus doar oamenii care au avut câta bani, pe când la Giarmata Vii, în județ, între șosea și calea ferată, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe Poli. Am trăit în două lumi fotbalistice paralele, și doar atașamentul pentru niște simboluri ne-a făcut să rămânem împreună. Pe noi – golanii care pedalează înainte, indiferent de consecințe și de natura obstacolelor.
În cafeneaua “D`Arc”, unul din locurile conspirative ale huliganilor violeți, petrecerea a continuat până târziu în noapte. Laitmotivul serii a sunat cam așa:
“Mamă, mamă, mamă, ştii de ce
bate aşa de tare inima din piept?
O văd pe Poli jucând din nou în alb-violet!”
O zi de neuitat pentru suflarea polistă, greu de exprimat în cuvinte. La primul titlul câștigat de Napoli în 1987, pătimașii suporteri sudiști au scris pe pereții unui cimitir: “Nici nu știți ce ați pierdut”. Este tot ce le putem spune și noi celor care nu au fost. De Goran Mrakici – FrontPress.ro

:))))


ANTI - ALB


Politician francez: “RASISMUL ANTI-ALB” este in crestere

autor: FrontPress 30.09.2012
Un primar francez şi candidat pentru funcţia de lider al partidului conservator de opoziţie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a şocat zilele trecute când a afirmat că în ţara sa “rasismul anti-alb” este un fenomen în creştere. Oponenţii politici şi presa stângistă l-au acuzat imediat pe Jean-Francois Cope că adoptă retorica naţionalistă specifică Frontului Naţional.
Cope este în cursa pentru şefia partidului, alături de fostul premier, François Fillon. În prezent UMP încearcă să-şi revină după înfrângerea din alegerile prezidenţiale a lui Nicolas Sarkozy în faţa candidatului socialist. Şi în campania electorală, conservatorii francezi au încercat să atragă o parte din electoratul Frontului Naţional prin radicalizatrea discursurilor de campanie.
“Rasismul anti-alb se dezvoltă în cartierele din oraşele noastre unde diverşi indivizi, unii având cetăţenie franceză, manifestă dispreţ la adresa francezilor, jignindu-i doar pentru că nu au aceeaşi religie ca ei, aceeaşi culoare a pielii sau aceleaşi origini”, a scris acesta într-un manifest menit să “distrugă un tabu”. Politicianul mai susţine că “rasismul anti-alb este de neacceptat, la fel ca orice altă formă de rasism”.
Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional a declarat imediat că această poziţie a fost pur şi simplu copiată din discursul ei. Sursa: FrontPress.ro

IRA


Imaginarul violent al Irlandei

autor: FrontPress 30.09.2012

O ştire cu mare potenţial explozibil (la propriu şi la figurat) riscă să facă valuri în Irlanda, dar şi în Marea Britanie. O nouă Armată Republicană Irlandeză (IRA) apare pe frontispiciul complicatei vieţi politice din Irlanda.
Mai multe grupări republicane disidente irlandeze au anunţat recent că se vor contopi într-o singură organizaţie, în vederea oferirii unui răspuns mult mai articulat şi, evident, violent „ocu­pantului“ britanic. Organizaţia va fi formată din Real IRA (RIRA), Republican Action Against Drugs şi o coaliţie largă de alte grupuri armate independente. Noua IRA plănuieşte să-şi intensifice atacurile asupra obiectivelor britanice precum sedii, baze de antrenament şi alte facilităţi ale forţelor de ordine, bănci britanice, tribunale şi alte prezenţe semnificative care menţin legăturile între Irlanda de Nord şi Marea Britanie. Trebuie precizat că toate facţiunile care şi-au dat mâna nu făceau parte din societatea civilă nord-irlandeză, adepta protejării biodiversităţii şi salvării urangutanilor din Uganda, ci, dimpotrivă, aveau o istorie zbuciumată de continuare a violenţelor, e drept, la o scară mai redusă, având în vedere atât numărul voluntarilor, cât şi armamentul şi cantitatea de muniţii şi explozibili pe care au reuşit să o sustragă de sub controlul Armatei Republicane Irlandeze oficiale (strâns legată de Partidul Sinn Fein aflat la guvernare în Executivul de la Belfast, ocupând numeroase poziţii ministeriale), care a hotărât să adopte calea politică şi a fost de acord să semneze Acordurile de Pace din Vinerea cea Sfântă, din 1998, mai mult, acceptând să se dezarmeze.
The Real IRA (RIRA) s-a opus încă de la bun început rezultatelor negocierilor şi prevederilor procesului de pace. Numele RIRA i-a fost atribuit atunci când paramilitarii disidenţi au instituit un baraj rutier în Jonesborough, comitatul Armagh, prezentându-se cu curtoazie şoferilor blocaţi în trafic: „Suntem de la Armata Republicană Irlandeză. Adevărata Armată Republicană Irlandeză“, o ironie fină la adresa foştilor camarazi care acceptaseră să renunţe la violenţă în schimbul unor concesii substanţiale din partea guvernelor britanic şi irlandez. La 7 ianuarie 1998, prima acţiune a disidenţilor a fost plasarea unei bombe de 140 de kilograme într-o maşină în localitatea Banbridge din comitatul Down, bombă care a putut fi dezamorsată de poliţia nord-irlandeză fără să provoace pagube. În mai 1998, RIRA a or­ganizat alte acţiuni teroriste clasice (bombe) în diverse orăşele din Ulster, iar la 9 mai 1998, mass-media din Belfast a fost anunţată că RIRA îşi asumă responsabilitatea pentru un atac cu mortier asupra unei secţii de poliţie din localitatea Belleek, comitatul Fermanagh. RIRA este considerată responsabilă pentru cel mai atroce atentat cu bombă perpetuat în Irlanda de Nord de-a lungul întregii perioade de trei decenii, cât a durat acest adevărat război civil (din 1968 până în 1998), atentatul din 15 august 1998 din orăşelul Omagh. Metoda preferată de organizare a unui atentat, o maşină furată înţesată cu explozibili, parcată în centrul comercial al oraşului, a fost aleasă şi în acest caz. Maşina capcană ar fi fost destinată unui sediu de tribunal, însă teroriştii, negăsind un spaţiu de parcare în apropierea obiecti­vului, au parcat maşina la 400 de metri depărtare. Cele trei telefoane de avertisment date de RIRA au produs confuzie în rândul autorităţilor, care au crezut că bomba se afla amplasată în imediata apropiere a tribunalului, şi nu la o distanţă atât de mare. Poliţia locală a stabilit un perimetru de siguranţă în jurul clădirii care a făcut mai mult rău, căci a îndreptat mulţimea către exact locul unde se afla amplasată maşina capcană, care, atunci când a explodat, a creat un carnagiu fără precedent, într-o provincie totuşi foarte obiş­nuită cu astfel de scene: 29 de oameni au murit, iar 220 au fost răniţi. Această barbarie a fost condamnată de întreaga lume, chiar şi de foştii camarazi din IRA, care au vizitat 60 de disidenţi în încercarea de a-i convinge să abandoneze lupta armată şi să predea ar­mamentul deţinut. Fără mare succes.
La 8 septembrie 1998, RIRA a declarat unilateral încetarea focului, tocmai pentru a avea timp să se reorganizeze. Liniştea a durat până la 20 ianuarie 2000. La 25 februarie acelaşi an, paramilitarii RIRA au încercat să amplaseze o bombă de mare putere lângă una dintre cazărmile armatei britanice din Ulster, însă nu au reuşit să-şi ducă la sfârşit operaţiunea, fiind descoperiţi, şi au abandonat. În perioada 2000-2001, RIRA a încercat şi să reia o campanie de atentate perpetuate în Anglia, continuând tradiţia clasică a mişcării republicane irlandeze din secolul trecut de a aduce teroarea în casele şi pieţele britanicilor înşişi. La 21 septembrie 2000, o rachetă a fost trasă în direcţia sediului MI6, folosindu-se un lansator de rachete, fapt ce a atras din nou atenţia opiniei publice asupra rebelilor irlandezi. Se poate lesne observa că, spre deosebire de tero­riştii arabi, cei irlandezi nu au preferat niciodată atentatele sinucigaşe, chiar şi această luptă atipică şi disproporţionată având anumite reguli (ca, de exemplu, telefonul de avertisment dat înaintea producerii unei deflagraţii, încăpăţânarea de a viza mai degrabă obiective militare sau însumând un nivel simbolic ridicat – sedii de tribunale, primării, tot ceea ce ţine de infrastructura statului britanic din Irlanda de Nord şi nu numai).
În următorii ani, atentatele şi atacurile RIRA au fost de mai mică intensitate (cel puţin faţă de ceea ce era obişnuită Irlanda de Nord în anii ‘70 şi ‘80), abia la 7 martie 2009 RIRA comiţând un alt atentat care a atras din nou atenţia opiniei publice. Patru soldaţi britanici aşteptau în faţa cazărmii din Massereene sosirea unei comenzi de pizza când au fost mitraliaţi, doi murind, doi fiind răniţi. Orice ameninţare poate rămâne doar la stadiul de cuvinte fără importanţă, dacă nu există mijloacele de a o pune în practică. RIRA ar fi preluat de la fosta IRA exploziv, pistoale mitralieră, puşti de asalt, detonatoare. În 1999, organizaţia a importat ilegal (evident) din Croaţia explozivi, mitraliere, dar şi lansatoare de rachete. În iulie 2000, o încercare de a aduce un al doilea transport în Irlanda a fost zădărnicită de serviciile secrete britanice şi cele croate. Agenţii RIRA încercau să achiziţioneze tot din Croaţia nu mai puţin de 5 tone de exploziv plastic, 2.000 de detonatoare, 500 de pistoale. În 2001, a fost dejucată o altă tentativă de a cumpăra arme din Slovenia.
Cealaltă grupare care a fuzionat în noua organizaţie este mai puţin cunoscută, are o denumire lipsită de gloria Armatei Repu­blicane Irlandeze: Republican Action Against Drugs, care a operat mai ales în zona oraşului Derry (versiunea catolică) sau Londonderry (versiunea protestantă), fiind implicată mai ales în lupta împotriva traficanţilor de droguri din zonă. Această preocupare a republicanilor irlandezi faţă de acest subiect nu datează din 2008, când acest grup s-a format, ci cu mult timp înainte, căci una dintre preocupările IRA în perioada 1968-’98 a fost şi cea de a controla comunitatea catolică, înlăturând tentaţia drogurilor, dar şi eventualii spioni infiltraţi de britanici sau posibilii colaboraţionişti cu autorităţile de ocupaţie. În anii ‘90, în Ulster apăruse Direct Action Againts Drugs (DAAD), care avea legături cu IRA (se pare că membrii ei erau atât voluntari ai IRA, cât şi implicaţi în lupta împotriva traficanţilor de droguri din regiune). De la înfiinţare, RAAD a întreprins câteva zeci de acţiuni subversive, dacă luăm în considerare faptul că gruparea se substituie autorităţilor legale ale Irlandei de Nord: ameninţă cu violenţa persoanele pe care le suspectează că întreţin răspândirea drogurilor. Principala metodă a mişcării a constat în împuşcarea în picior/picioare a vinovaţilor, exact aceeaşi metodă aplicată de mai vechiul grup din anii 1990.
După înfiinţarea RAAD, aceasta a oferit o amnistie traficanţilor de droguri, cerându-le doar să-şi recunoască implicarea în această activitate ilegală şi să dea asigurări că vor înceta orice implicare viitoare. În aprilie 2010, RAAD a anunţat un nou armistiţiu până în iunie 2010, cei care continuau să vând droguri urmând a fi asasinaţi. În iunie 2010, zece persoane au fost obligate să părăsească de urgenţă oraşul Derry. În februarie anul acesta, RAAD a comis prima crimă, împuşcându-l mortal pe Andrew Allen în casa sa din orăşelul Buncrana din comitatul Donegal (Republica Irlanda, în apropierea oraşului nord-irlandez Derry, dominat de comunitatea catolică). În iunie, membrii RAAD au atacat un vehicul al PSNI (Police Service of Northern Ireland), prima acţiune îndreptată împotriva autorităţilor nord-irlandeze, „un răspuns direct faţă de atacurile brutale, din ce în ce mai numeroase, la care sunt supuşi republicanii şi familiile lor“ avertizând că „astfel de atacuri vor continua atât timp cât forţele de securitate vor ameninţa zonele republicane“. Înainte de contopirea în noua organizaţie, RAAD s-ar fi implantat şi în Belfast. De la înfiinţarea din 2008, RAAD a forţat două sute de oameni să părăsească oraşul Derry, 40 fiind rănite, una omorâtă. Marea majoritate a celor afectaţi de violenţa campaniilor sunt tineri de 20 de ani, uneori ei fiind obligaţi să se prezinte voluntar cu părinţii pentru a fi împuşcaţi în picior, pentru a nu o păţi şi mai rău! Aceste violenţe au ajuns să fie prezentate şi în mass-media britanice, ziarul The Guardian consacrându-i un articol, mai ales că oraşul Derry a fost declarat oraşul britanic al culturii în anul viitor. Victimele terorii nu înţeleg cum Derry ar putea să mai fie un oraş al culturii, când este doar unul al fricii. Situaţia a ajuns să fie intolerabilă, încât chiar Martin Mc Guiness, fostul şef al statului major al IRA oficiale, originar din Derry, viceprim-ministru în guvernului autonom de la Belfast, a condamnat ferm violenţele.
Continuity IRA (CIRA), o altă formaţiune paramilitară cu rădăcini republicane, ar fi rămas în afara noii organizaţii. În orice caz, CIRA a păstrat un profil mult mai scăzut şi, chiar dacă s-a desprins din IRA în anul 1986, respingând noile metode de implicare activă în viaţa politică adoptate de IRA şi Sinn Fein (până în acel moment republicanii candidau la alegeri, dar dacă erau aleşi refuzau să îşi exercite mandatul – boicotul politic nu s-a născut totuşi în România, în iulie 2012), a derulat mult mai puţine acţiuni violente în comparaţie cu RIRA. În 2004, Statele Unite credeau că CIRA nu ar avea mai mult de 50 de membri activi, iar în 2005, Michael McDowell, ministrul irlandez al Justiţiei, Egalităţii şi Reformei, declara în Dail Eireann că mişcarea nu ar avea mai mult de 150 de voluntari. Un adevăr se impune: contopirea mai multor grupuscule radicale nu reprezintă neapărat o garanţie că ostilităţile se vor relua pe o scară largă în Irlanda, însă în egală măsură nu este un motiv de bucurie pentru guvernele Republicii Irlanda, Irlandei de Nord sau Marii Britanii, puternic lovite de criza economică. Dacă în alte zone ale Uniunii Europene nemulţumirea economică şi politică se poate deversa în diverse mişcări şi partide politice extremiste, antieuropene, antie­migraţioniste, distincţia notabilă a Irlandei constă tocmai în faptul că deziluziile actuale pot îngroşa rândurile unor organizaţii mult mai periculoase, care au şi expertiză, şi capacitatea tehnică de a pune în practică ceea ce alţii prin Europa doar clamează în cafenele cochete. De Codrut Constantinescu  - Revista 22

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Coana Mita biciclista



Coana Mita Biciclista.Bicicleta mea are ghidon de argint.Ador sa-mi fluture vintul prin par.

Metropotam ne invita la o calatorie in 1932, în Bucurestii interbelici, unde promenadele pe bulivar, variete-urile si berariile constituie printipala moda a urbei. In perioada interbelica, se spune, Bucurestii si Romania au cunoscut o imbucuratoare inflorire a economiei si implicit a nivelului de trai. S-ar parea ca ar fi fost cea mai mare crestere economica din istoria tarii noastre.
Despre Coana Mita Biciclista ati auzit cu totii. Dar putini stiti cine a fost cu adevarat. Maria Mihaescu era o femeie frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si cu ochii verzi-albastri. Se spune ca a fost curtata de barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau chiar de regele Ferdinand (acesta i-ar fi daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, care continua sa-i poarte numele). Unii zic ca insusi regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o in casatorie, dar ca a fost refuzat, Mita ramanand fidela iubirii pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“. Porecla de Mita Bicilista nu a primit-o de la rege, ci din partea tabloidelor vremii, marcate de faptul ca o femeie mergea pe bicicleta in Bucuresti. Dar mai multe aflati din medalionul de mai jos.

1. Ce scrie la tine in cartulia de identitate?

Maria Mihaescu, nascuta in 1885, la Ditesti, judetul Prahova. Sunt tres enchantee ca nu-mi scrie si porecla "Mita biciclista", pe care mi-a dat-o George Ranetti, redactorul sef al revistei "Furnica", bietul ziarist amorezat de mine si pe care eu l-am refuzat.

2. Din ce iti castigi painea?

Ma cherie, eu nu trebuie sa-mi castig painea, parce que, generalul Dumitrescu, barbatul meu, are grija de asta. Pe el il trimit la cersit la un magazin alimentar de pe strada Mendeleev, imbracat saracacios, ca apoi sa cinam la Athenee Palace. Et aussi, mai beneficiez material de la barbatii care-mi elogiaza beatitudinea.

3. Cu ce te lauzi?

Je suis o coana frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si ochi verzi-albastri. Sunt curtata de multi barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau regele Ferdinand. El mi-a daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, ce-mi poarta numele.

Eh, ma cherie, chiar regele Manuel al Portugaliei m-a cerut de soata, dar am refuzat. Raman fidela amorului pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“.

Sunt o extravaganta in Micul Paris parce que je suis biticlista. Pardon, sunt singura biticlista.

4. Care iti este cel mai drag loc din Capitala?

Oooo, ador Calea Victoriei vara, cand e inflorit teiul si damele cochete ies la promenada.

5. Unde iesi in Bucuresti?

La Casa Capsa, la balet, tocmai am vazut Lacul Lebedelor si ador sa-mi vopsesc parul la cel mai chic coafor de pe Calea Victoriei.

6. Cum de te plimbi cu bicicleta?

J'aime ma biciclete cu ghidon de argint. Am o cascheta de matase, infasurata in voal alb din care rasar incrucisate doua ace mari a la madame Butterfly.

Sunt singura femeie vazuta in Bucuresti pe biticleta, imbracata in pataloni, dar vreau ca si celelalte conite sa se plimbe alaturi de mine. Ador sa-mi fluture vantul prin par!

7. Unde ne putem intalni cu tine?

In locurile elegante si scumpe din oras, pe Calea Victoriei sau la casa mea de pe str. Biserica Amzei nr. 9. Sunt obisnuita cu luxul: detin o trasura, o masina coupe, slugi si nu pot sa mananc decat la Athenee Palace.

8. Povesteste o intamplare haioasa din viata dumitale

Am fost prima femeie care s-a balacit in mare, imbracata intr-un costum de baie considerat sumar, pentru ca toata lumea facea baie in halat. Acest fapt a determinat o interventie a unui sef de post care a inceput sa fluiere precipitat ca eu sa ies din apa.

Asa ca, m-am dus imperturbabila la politist, l-am lovit cu umbrela de plaja si l-am intrebat curioasa "de ce suiera". Parol!
http://metropotam.ro/
http://odorica-dariaion.blogspot.com/  

Kelemen Hunor


Kelemen Hunor: UDMR va INSISTA pentru recunoasterea limbii maghiare in Constitutie

autor: FrontPress 29.09.2012
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că Uniunea va avea un rol important în amendarea Constituţiei în anul 2013, în condiţiile în care există “mai multe aspecte care trebuie clarificate”, şi va insista pentru recunoaşterea limbii maghiare în legea fundamentală, scrie Mediafax.
“Anul 2013 va fi un an în care Constituţia României va fi amendată. Este nevoie de o amendare a Constituţiei şi noi credem că UDMR va avea un aport important în amendarea Constituţiei. Sunt câteva aspecte care trebuie clarificate, pornind de la primul articol şi până la raportul între instituţiile fundamentale, dacă vrem republică parlamentară sau republică semiprezidenţială, dacă vrem să separăm atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, dacă vrem bicameralism sau nu. Noi la toate aceste întrebări avem răspunsuri corecte şi concrete care vin din societate şi nu din teorie, din manuale. Vom insista şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, drepturile lingvistice şi nu numai, drepturile colective, şi noi credem că folosirea limbii materne este un lucru important, şi în zonele unde trăiesc maghiari într-o proporţie substanţială această limbă trebuie să devină o limbă recunoscută şi din punct de vedere al legii fundamentale”, a spus liderul Uniunii.
Potrivit acestuia, după amendarea Constituţiei va avea loc şi o reorganizare a regiunilor de dezvoltare, iar UDMR va avea, de asemenea, un punct de vedere.
“Nu este indiferent comunităţii maghiare cum vor arăta aceste regiuni, că rămân aceste judeţe, iar peste judeţe se vor organiza regiuni de dezvoltare sau nu. Noi considerăm că judeţele trebuie să rămână în forma actuală, iar peste acestea trebuie să apară noi regiuni de dezvoltare ţinând cont de tradiţiile culturale, tradiţiile istorice, legăturile economice şi sociale între diferite microregiuni, pentru că aceste tradiţii, aceste identităţi regionale sunt puternice şi noua organizare a regiunilor de dezvoltare trebuie să ţină cont de aceste aspecte fundamentale, altfel nu vor fi eficiente, nu vor fi coerente aceste regiuni”, a subliniat Kelemen.
Liderul UDMR s-a declarat convins că până în 2016 în România va fi regândit şi sistemul electoral, fiind important pentru Uniune ca acesta să fie unul proporţional, “care înseamnă că fiecare comunitate este reprezentată în Parlamentul României, niciun vot nu se pierde şi formaţiunile politice mici nu vor ieşi din politica naţională”. De pe Romania TV 
 

Salonul auto Sadova


Obama si Netanyahu


Obama si Netanyahu – Acord pentru a impiedica Iranul sa se doteze cu arme nucleare




Presedintele american Barack Obama si premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt “pe deplin de acord” asupra necesitatii de a impiedica Iranul sa se doteze cu arma nucleara, a anuntat vineri Casa Alba, dupa o convorbire telefonica intre cei doi lideri, transmit AFP si Reuters.

Obama si Netanyahu “au subliniat ca sunt pe deplin de acord cu privire la obiectivul lor comun de a impiedica Iranul sa obtina o arma nucleara. Prim-ministrul a salutat angajamentul presedintelui Obama in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite de a face tot ce este necesar pentru a indeplini acest obiectiv”, a precizat intr-un comunicat presedintia americana.
In discursul sustinut joi la ONU, premierul israelian a cerut stabilirea unei “linii rosii clare” cu privire la imbogatirea uraniului de catre Iran pentru a-l impiedica sa obtina arma atomica, subliniind ca “timpul preseaza” in cazul dosarului nuclear iranian.
La randul sau, presedintele american a afirmat marti de la tribuna Adunarii Generale a ONU ca SUA, desi prefera calea diplomatica, vor lua masurile ce se impun in problema nucleara iraniana. http://www.ziare.com

Completare Partos Carol (Charles)



Nu stiu cum s-a intamplat, fara voia nimanui, dar am fost  in cateva locuri  de munca (birouri) impreuna cu d-l Partos Carol.
La Securitatea Muncii era multa munca de teren, si chiar daca as fi vrut cu adevarat sa invat sahul tot nu as fi putut, era un risc foarte mare, sa  fie sahul pe birou. Acolo veneau mereu  activisti de partid si Paul Manescu  secretar de UTC,(el m-a facut membra UTC cu forta, v-am mai povestit) si din  precautie Charles nu vorbea niciodata de sah, de concursuri. Sahul era ceva  nepamantean, era tabu si care nu privea pe nimeni. Nu am inteles niciodata ura asta fara de el ca, era campion la sah si scoaterea lui pe linia moarta in privinta acestui sport al mintii. Imi vine sa rad cand ma gandesc ca  superiorii care  supravegheau activitatea lui  si intrau inopinant in cladire si in  birou nu ar fi fost la fel de suparati daca ne vedeau in vre-o pozitie sexuala, decat sa ne fi vazut cu sahul pe masa.
Sahul era viata lui, era ceva care curgea normal si totusi se abtinea  de a vorbi despre  ce isi dorea cel mai mult. De aceea se confesa despre familia lui, tatal si fratele lui si mai ales despre nevasta,  care era o mare dezamagire in viata lui.
Eu ce imi spunea in  general, imi intra pe o ureche si imi iesea pe alta. Dar povestirile lui erau o descarcare mai mult nervoasa si viata pentru el era searbada in Romania.
 Am scris mai multe articole despre  viata la birouri impreuna,  cu totul aleatorie fara a cere noi asa ceva. Deci va rog sa ma scuzati daca  in  urmatorul articol tot in reluare mai ma repet.  Nu este din  vina mea sunt luate din urma si  nu am scris prea ingrijit.  

Partos Carol (Charles ) - 2 -





Campionul Romaniei la sah anii l966-68 Partos Carol

V-am mai povestit despre campionul national al Romaniei la sah, Partos Carol. In peste 10 articole. Am lucrat incepind din anii l966, la blocul cu birouri in fata Combinatului B. apoi in anii l968-l969 cu el in birou la Prot.Muncii si apoi l-am vazut pentru ultima oara in anul l974 la cules la porumb. Cred ca l-am cunoscut destul de bine. Era un barbat inalt, bine facut, stilat, avea ochii foarte frumosi verzi cu gene negre, cu aliura de american, atent, era primul care oferea martisoare tuturor fetelor si femeilor de 8 martie si cite un buchetel de ghiocei de l martie. Vorbea cu rr si ii placea sa-mi pronunte numele, cu rr prelungit razind. Parca ii aud vocea si acum. Era un om suparat si cu ceva mai multa viziune politica decit ceilalti, caci umblase mult prin lume cu toate ca in l966-68 avea 32 de ani. Regimul comunist ii interzisese sa mai mearga la concursuri internationale, caci se temeau sa nu plece din tara sa ramina pe acolo. Tatal lui era stabilit in Elvetia, era un mare meloman colectionar de discuri, cu muzica simfonica. Fratele lui era in America si pentru ca de atunci se cerea, ca sa beneficieze pentru toata viata de ajutor de somaj, sa aiba lucrate 6 luni, fratele lui lucrase ca fotograf, caci era fotograf de meserie foarte cunoscut pana sa plece, la Timisoara. Familia era din Timisoara, el Partos Carol facuse in Timisoara facultatea de chimie. Cu pasiunea lui la sah, ar fi ajuns in orice tara un om ducind un trai cu staif. Aici intr-un mic birou in l968 la Serv. Protectia muncii, isi macina supararea si din cind in cind, arunca mancarea din borcanul de sticla de 3oo de grame pe geam. Zicea ca este o porcarie, injura si spun ca”ea”,nu este in stare de nimic. Dar ce -au gindit comunistii sa-l faca sa renunte la sahul de talie mondiala(campion  national)? I-au oferit postul de sef de sectie, Xileni Sectia e formata din cele 5 instalatii, care se vad ca niste strajeri in apropierea garii Brazi, pe partea Rafinariei. Dar pana la urma eu am lucrat si acolo pana sa se dea drumul la instal., la lucrarile de secretariat cind s-au facut angajari in l968 toamna pina in ian.l969. S-a dovedit palaria prea mare pentru Carol cu aceasta functie, dar pentru cativa ani l-au putut opri in tara. A mers greu, mai ales avind pe unul din cei 5 ing. subalterni sefi de instal. pe Paul Manescu, fiul lui Manea Manescu. Dar am scris cel putin l0 articole, despre acesti domni. In orice caz cum v-am mai povestit, ultima oara l-am intilnit la porumb printre siruri in anul l974, cind era foarte revoltat de porcaria asta, cu scoaterea tuturor la cules de porumb. Si injura regimul. Si avea dreptate el, un barbat stilat, poate cu o gandire mult superioara celorlalti, fiind si campionul national la sah al Romaniei si am auzit ca a avut victorii cind a iesit afara. Nu avea voie sa joace in tari capitaliste, de frica sa nu fuga. Mai ales ca i-a dat si functia de sef de sectie la schimb, pentru a renunta la sah. Nu era de el sa stea, intr-un fund de rafinarie, cu tot felul de prosti ca P. si cu muncitori.Dar atunci a fost, ultima oara cind l-am vazut si la scurt timp a renuntat la functie a reinceput concursurile de sah si cu prima ocazie a fugit. Dar ce este mai interesant este ca, dupa ce a ajuns in occident a trimis o scrisoare nevestei, pe care stia ca o va intercepta securitatea, in care a reprosat regimului toate necazurile, toate ofurile lui ca nu putea sa faca sah, nu putea sa-si vada tatal si fratele si bineinteles ca ii reprosa nevestei, dar in subsidiar, ca il insala. Spunea de fapt la birou, ca atunci cind vine de la concursuri in gara sud da telefon acasa (statea in blocuri Eminescu) sa nu gaseasa “inamicul” in patul lui, cum se mai intamplase. Dar securitatea a chemat nevasta asistenta la Pol.B. si i-a facut scandal si a raspandit zvonul ca numai nevasta, e de vina ca numai din cauza ei a plecat campionul nostru national la sah. Ca este o imorala. Dar parca se termminasera neveste (femeile) in Romania. Putea lua pe oricare, dar nu-l interesa poate fusese prea dezamagit si nu mai voia sa faca o incercare in Romania. Avea gand de duca, nu nu voia sa se incurce. Dar Securitatea, ca in totdeauna cand rata ceva, a dat vina pe o simpla pitipoanca de nevasta, care pentru el nu mai valora demult, nici cat o ceapa degerata. In orice caz era un om stilat, cu caracter, vesel pe dinafara, dar suparat profund in interiorul sufletului sau si pe nevasta(a fost o mare jignire pentru el sa fie inselat si sa fii aflat) si pe regim. Ce o fi facind el acum? O mai trai? S-a reunit familia de atunci,caci primul concurs la sah l-a avut in Elvetia, unde era taica-su si acolo a ramas. Elvetia era si este si acum un rai. Cred ca Elvetia, l-a imbratisat cu drag si i-a dat toata consideratia pe care o merita. Apoi s-a reunit si cu fratele din America. Si ca sa fie ca in povesti s-o fi insurat cu o femeie care sa il merite si mai traiesc si acum fericiti. A fost un crampei din viata unui mare campion, cu care am lucrat si l-am cunoscut cred destul de bine. Nu am fost indragostita de el, caci atunci imi placeau baieti de seama mea, mai bobleti. Dar cred ca nu avea cui sa se confeseze, caci ii era rusine si imi spunea numai mie, caci stia ca nu aveam cui sa-i spun. Am avut ocazia, sa stam mult timp in birou si atunci povestea despre neimplinirile lui. Nu a fost niciodata nepoliticos, nu a facut niciodata vre-un gest deplasat.L-am gasit pe Partos Carol pe Google, la Florin Gheorghiu, legenda vie a sahului romaninesc, fost elev al liceului I.L.Caragiale Ploiesti. Spune ca Partos Carol a ramas in Franta apoi a plecat in Elvetia. Florin Gheorghiu era era seful delegatiei, in ziua din l974 cind a ramas Partos in Franta. Ce zi infernala pentru el, povesteste.
Comentarii :

  4 Răspunsuri to “Va mai amintiti de Partos Carol?”

  1. nicu valahu spus

    Rar mi se intampla sa-mi tremure pielea pe mine…
    No coments.
  2. Stefan spus

    Frumos ! Iata aici o partida jucata de Charles(Carol) Partos si marele Mihail Tal!
  3. Acest articol a picat cum nu se poate mai bine pentru mine. Tocmai sunt in cautarea unor date despre Carol Paros si chiar doaream sa aflu daca mai traieste. As fi vrut sa-l contactez, dar nu i-am gasit nicio adresa pe Internet. Se pare insa ca nu mai traieste, cel putin din spusele domnului dr.Tacu Victor. In lista elo din iulie 2009 apare cu 6 partide jucate in ultimul trimestru! Oricum, eu il consider pe acest om ca fiind singurul meu antrenor desi nu a facut nicio lectie de sah cu mine. Am “furat” insa meserie de la el, “tragand cu urechea” la antrenamentele pe care le facea in sala de sah Petrolul cu juniorii de atunci: Lucian Vasilescu, Viorica Ilie, Dobos Daniela etc. Sper sa aflu mai multle lucruri interesante intrand pe blog-urile indicate de dl. Iulian Ceausescu. Cativa ani am lucrat la Brazi intr-o sectie vecina cu aceea in care a lucrat si Partos. Vreau sa spun ca in proportie de 99% comentariul despre viata lui Partos reflecta realitatea.
  4. Ion Odorica spus

    va multumesc pentru consideratiile dvs.

Angela Merkel si ISLAMUL


Angela Merkel considera ISLAMUL parte integranta din Germania

autor: FrontPress 29.09.2012
Cancelarul Angela Merkel a declarat miercuri că islamul a devenit o “parte integrantă” a Germaniei şi că cetăţenii ar trebui să manifeste toleranţă faţă de musulmani, informează AP. Această declaraţie este în contradicţie cu o afirmaţie din  toamna anului 2010, când aceasta a spus că modelul unei Germanii multiculturale, unde coabitează în armonie diverse culturi, “a eşuat complet”.
Ţinând un discurs în faţa membrilor partidului conservator Uniunea Creştin-Democrată, Merkel a spus că germanii ar trebui să fie deschişi în legătură cu acest subiect şi să accepte că islamul „este o parte din noi”. Ea a considerat că creştinii ar trebui mai degrabă să înceapă să se gândească şi să vorbească mai mult despre propria lor religie, “decât să se teamă de islam”.
O declaraţie similară a fost făcută acum doi ani şi de fostul preşedinte Christian Wulff, care i-a surprins pe mulţi afirmând că “islamul acum face de asemenea parte din Germania”.
În luna august, autorităţile locale din Hamburg au semnat un acord istoric cu organizaţiile comunităţii musulmane, prin care se garantează respectarea sărbătorilor islamice, a orelor de religie din şcoli şi dreptul la înmormântare conform ritualului specific.
Germania este una din ţările Uniunii Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 4,5 milioane (dintre care 2,5 milioane de etnici turci), adică 5,5 de procente din totalul populaţiei. Sursa: FrontPress.ro 

Timisoara 1956


Revolutia uitata a Timisoarei: Manifestatiile studentesti din 1956

autor: FrontPress 29.09.2012
Indiferent de propaganda care incearca sa ne inoculeze ideea ca regimul comunist a fost necontestat timp de jumatate de veac sau ca traiul sub dictatura a fost considerabil mai bun, faptele oamenilor care au trait in acele vremuri spun o cu totul alta poveste. Regimul a supravietuit prin minciuni si disimulare, iar exponentii sai postdecembristi au infectat cu aceeasi fatarnicie noile generatii, care nu au avut ocazia sa simta pe propria piele ce insemna de fapt binele comunist.
Inca de la inceputul instaurarii regimului, romanii de rand si-au facut simtita impotrivirea fata de conducatorii impusi de Moscova. Tratati cu ostilitate, comunistii nu au putut decat sa apeleze la represiuni si violente, cu speranta ca asa vor supune poporul. Insa, cu toate eforturile lor, nu au putut frange pe de-a intregul vointa de lupta a oamenilor.
Lupta pentru libertate nu se uita
Ne aflam in anul 1956, la sfarsitul lunii octombrie. Republica Ungara traieste convulsiile revolutiei. Manifestatiile organizate de studenti unguri au raliat poporul. Dupa doar doua zile de proteste violente regimul comunist se prabuseste. In tara noastra autoritatile incepusera deja sa ia masuri pentru a preveni o eventuala rabufnire.
Regimul dictatorial este ingrijorat
Politica falimentara a lui Gheorghiu-Dej, reprimarile brutale ale politiei secrete cuplata cu parazitismul Uniunii Sovietice au creat nemultumiri grave in randul populatiei.
Furtul praticat de URSS in Romania prin sovromuri, prezenta trupelor sovietice si inrobirea tarii sub comunisti provocau insatisfactii profunde. Studentii resimteau si ei nu doar apasarea sovietica, dar si flagelul saraciei care se instapanise in intreaga tara.
Situatia era deosebit de periculoasa in Timisoara unde vestile despre ceea ce se petrecea in tara vecina ajunsesera la urechile studentilor si spiritele incepeau sa se agite. Sunt anulate orice fel de intruniri si evenimente culturale pentru a-i impiedica pe studenti sa se stranga mai multi la un loc.
In acest rastimp activistii de partid clamau o imbunatatire in perioada imediat urmatoare a conditiilor in invatamantul universitar pentru a dezamorsa situatia. Sunt puse in miscare motoarele propagandistice care inunda cu stiri legate de o contrarevolutie in Republica Ungara a bandelor de teroristi degenerati. Eforturile sustinute de izolare a focarului timisorean prevesteau ca autoritatea regimului se clatina in oras.
Pe 26 octombrie profesorii facultatilor timisorene sunt instruiti sa imparta studentii in grupe care urmau a fi chestionate cu privire la evenimentele din Republica Ungara si la atitudinile fata de autoritatile comuniste romanesti, pentru a-i depista pe cei care s-ar dovedi potrivnici regimului.
Studentii nu se lasa manipulati
Tinerii au boicotat aceste intalniri in felurite moduri. Teodor Stanca, Caius Mutiu si Aurel Baghiu si-au convins colegii din anul V al Facultatii de Mecanica sa se prezinte toti odata. Nu mica a fost mirarea cand in sala si-au facut loc peste o suta de tineri spre privirile consternate ale asistentului care urma sa prezideze. Totusi, sedinta a fost tinuta.
Studentii la inceput au cerut socoteala pentru propaganda mincinoasa din ultimele zile, ca mai apoi discutiile sa degenereze, tinerii incepand sa condamne regimul de la Bucuresti pentru defaimarea revolutionarilor unguri si sa le recunoasca ca legitima lupta pentru libertate, care izvora din aceleasi conditii precare ce se resimteau si in propria tara.
Memoriul de la Timisoara
Tot aici se naste ideea unei intruniri cu reprezentanti ai puterii pentru a face cunoscute nemultumirile lor. In zilele urmatoare Teodor Stanca redacteaza memoriul care trata probleme de larg interes. Intr-una din lucrarile sale “Remember 1956″ apare si textul cu cererile studentilor, de unde a fost si preluat. Punctele sale erau urmatoarele:
1. Lichidarea definitiva a cultului personalitatii.
2. Desfiintarea actualului sistem de norme din industrie ca fiind necorespunzator.
3. Desfiintarea cotelor si reducerea impozitelor care ruineaza taranii cu gospodarii individuale.
4. Ridicarea salariilor si in special a salariului minim in concordanta cu preturile existente.
5. Reconsiderarea sistemului de acordare a burselor pentru elevi si studenti.
6. Retragerea imediata a trupelor sovietice stationate pe teritoriul Romaniei.
7. Incheierea de conventii si contracte economice cu toate statele, inclusiv cu cele capitaliste si publicarea acestora.
8. Libertatea presei si a cuvantului.
9. Scoaterea limbii ruse din invatamant ca limba obligatorie si studierea la alegere a unei limbi de circulatie internationala.
10. Reducerea orelelor de marxism si economie politica.
11. Autonomie universitara.
12. Imbunatatirea conditiilor de viata ale studentilor.
13. Publicarea continutului “Memoriului” in presa locala si centrala.
14. Dezbaterea publica a acestor probleme si a altora de acelasi interes.
15. Abtinerea autoritatilor de la masuri coercitive impotriva semnatarilor memoriului.
Studentii planuiesc pentru data de 30 octombrie o mare intrunire unde memoriul urma sa fie prezentat reprezentantilor puterii de stat, insa autoritatile aveau planuit cu totul altceva.
Cu Revolutia Ungara in plin avant, studentii timisoreni se pregatesc sa-si prezinte principalele nemultumiri reprezentantilor puterii comuniste. Cei mai importanti delegati au fost Coriolan Dragulescu, adjunctul ministrului invatamantului, Petre Lupu – in calitate de membru al Comitetului Central al PMR si Ilie Verdet, membru supleant.
Desi intalnirea urma sa aiba loc intr-un amfiteatru al Facultatii de Mecanica, el s-a dovedit mult prea mic pentru numarul mare de studenti. Peste 1.200 au participat, aproape un sfert din numarul total al celor inscrisi in facultatile timisorene.
Promisiuni incalcate
Petre Lupu i-a asigurat ca-si pot spune pasurile fara repercursiuni. Studentii au preluat initiativa si au adus in discutie problema prezentei trupelor sovietice in tara, a controlului economic instaurat prin sovromuri, a lipsei libertatii cuvantului si a presei, a politicilor economice schiloditoare, a programei doctrinare si a lipsurilor de tot felul in universitati.
Dupa cateva ore, delegatii se retrag promitand ca vor reveni la discutii pe data de 2 noiembrie. Studentii erau hotarati ca, daca pana pe 2 noiembrie nu se primea un raspuns cu privire la cererile lor, sa iasa in strada. La nici o ora de la sfarsitul discutiilor, trupele Securitatii descind in forta si au loc arestari in masa. Incarcerarile au continuat de-a lungul noptii de 30 catre 31 octombrie.
Proteste violente in strada
Situatia s-a vrut controlata de un comandament general proaspat infiintat, insa acest lucru nu a impiedicat ca in dimineata zilei de 31 octombrie 1.000 de studenti sa iasa si sa protesteze fata de arestarea colegilor lor, conducatorii miscarii de strada fiind studentii Gheorghe Pacuraru si Octavian Vulpe.
Pana si elevii de liceu au iesit sa protesteze, in semn de sustinere. Situatia degenerase intr-o asa masura incat suprimarea Timisoarei ca centru universitar devenise imperativa pentru autoritati daca manifestarile continuau.
Planuri de revolte in alte centre universitare
Comandamentul, care ii avea in componenta pe Nicolae Ceausescu, secretar al Comitetului Central al PMR, Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, Leontin Salajan, ministrul Fortelor Armate, si Alexandru Draghici, ministrul Afacerilor Interne, fusese autorizat sa deschida focul asupra protestatarilor daca nu puteau fi opriti.
Deja focarul revoltelor se extinsese in Iasi, Targu-Mures, Cluj si Bucuresti. Desi protestele programate pe 5 noiembrie in Bucuresti au fost preintampinate de autoritati, care au umplut Piata Universitatii de militari si de trupe ale Securitatii, studentii inca erau decisi sa iasa in strada pe 15 noiembrie, cand sperau ca macar o parte din populatia Capitalei sa li se alature.
In Timisoara, tinerii care au iesit in strada au fost incercuiti la Catedrala Mitropolitana de fortele de ordine. Ei au fost batuti cu pumnii si picioarele, cu bastoanele si paturile armelor si au fost avertizati cu focuri de arma, dupa care cu totii au fost urcati in camioane.
Un numar mare de studenti s-au baricadat in propriile camine. Gloantele au inceput sa suiere si pe langa geamurile lor, fapt ce i-a facut si mai indaratnici. A fost nevoie de interventii in forta pentru a-i captura. Facultatile au inceput a fi pazite de blindate si militari.
Timisoara este invinsa
Pana pe 4 noiembrie jumatate din numarul total al studentilor timisoreni au fost arestati si dusi la o tabara militara din Becicherecul Mic, ca peste 800 sa fie in continuare retinuti pentru anchete ulterioare. Cei care erau eliberati au fost obligati sa semneze declaratii prin care se dezavuau de miscarea de protest pentru a li se permite sa continue facultatea. Multi nu au vrut sa le iscaleasca asa ca au fost torturati si batuti pana cand au fost convinsi.
Capitala cade
O lovitura puternica de moral pentru aceste miscari a fost interventia militara a Uniunii Sovietice in Ungaria si, chiar daca pana la acea data manifestatiile fusesera oprite in Timisoara, la Bucuresti nu se renunta la protestul programat pe data de 15 noiembrie.
Insa autoritatile au actionat decisiv si au operat arestari masive in randurile studentilor, punand mana si pe conducatorii lor, Alexandru Ivasiuc si Mihai Victor Serdaru. Gheorghe Enoiu s-a ocupat personal de batai si cel putin un student este ucis.
Principalii organizatori ai protestelor din Timisoara au fost judecati separat si au primit ani grei de inchisoare. Un numar insemnat de studenti bucuresteni au impartasit aceeasi soarta. Chiar si asa cu greu s-au putut controla sentimentele adanci de ostilitate fata de regimul comunist.
Desi tinerii timisoreni si-au vazut viata distrusa infundand puscariile sau fiind exmatriculati din facultati, rasplata a fost sa vada cum treizeci de ani mai tarziu, in aceeasi Timisoara, incepeau revoltele care aveau sa duca la prabusirea dictaturii. De Laurentiu Dologa – Ziare.com