luni, 30 iunie 2014

Violente

Violente magrebiene in orasele din Franta. Frontul National cere anularea legii care permite dubla cetatenie

autor: FrontPress 30.06.2014

musulmani frantaSăptămâna trecută, după ce Algeria a eliminat Rusia la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, trecând de faza grupelor, suporterii originari din nordul Africii au ieșit pe străzile marilor orașe din Franța să sărbătorească. Nu puține au fost locurile unde petrecerile au degenerat în conflicte cu forțele de ordine. În urma violențelor, Marine Le Pen, lidera partidului anti-imigraționist Frontul Național, a declarat că haosul a fost cauzat de politicile prea tolerante în privința străinilor.
”Ceea ce s-a întâmplat demonstrează eșecul politicilor în privința imigrației în țara noastră și refuzul asimilării multor persoane care au dublă cetățenie”, a declarat duminică Marine Le Pen. ”Aceștia ar trebui să aleagă: ori sunt algerieni ori sunt francezi. Ori marocani, ori francezi. Nu pot fi ambele”, a concluzionat aceasta într-o intervenție televizată.
După calificarea Algeriei, în marile orașe, în special în Paris, Marsilia și Lyon, imigranții cu descendență algeriană s-au confruntat în noaptea de joi spre vineri cu forțele de ordine.
lyon02_2958435bMilioane de imigranți musulmani din Africa de Nord trăiesc în Franța, mulți păstrându-și și cetățenia țării de origine. Lidera Frontului Național, partid care s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare din luna mai, a precizat că nu mai puțin de 800.000 de algerieni care trăiesc în Franța s-au înregistrat pentru a vota la scrutinul prezidențial din țara natală.
”Nici o altă țară din lume nu ar tolera ceea ce se întâmplă la noi. Statul ar trebui să acționeze, să stopeze imigrația și să anuleze principiul dublei cetățenii”, a mai declarat Marine Le Pen. Sursa: FrontPress.ro

Refugiati rusi



Mărturii din infernul roşu: refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic (I)


Suntem în Bucureştiul anului 1931. Vom merge împreună să ne petrecem seara pe terasa unui restaurant cu specific rusesc. Restaurantul se numeste „La urs” şi este „instalat” pe terasa unui uriaş block-house din Piaţa senatului. Găsim acolo refugiaţi ruşi dansând, cântând sau plângând, „unii pentru bucurii trecătoare, alţii pentru dureri neştiute...”

„Într’o aripă a restaurantului, lumea dansează. În clar-obscurul sălii perechile urmeaza tactul unui jazz discret. Până şi saxofoanele - de obicei atât de stridente- scot glasuri potolite, armonioase, cu un ciudat timbru omenesc. Este un calcul precis de efecte care poartă toată această lume înfierbântată de şampanie, într’un fel de reverie uluitoare... Ochii febrilitând de patimi şi de dorinţi neîmplinite se privesc cu înfrigurare şi aşa cum apar şi dispar în timpul dansului, par jocul ochilor de pisică în întunericul noptii...”
Pare o lume feerică. O lume a pasiunii şi a plăcerilor. Aflăm însă curând că am păşit într’o lume plină de oameni care vorbesc despre fericirea pierdută: e lumea refugiaţilor ruşi din Bucureştiul interbelic. A celor care au reuşit să scape din infernul roşu.

Refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic
Costeneţki
Avocatul - garderobier
Garderobierul e Costeneţzki e un fost avocat renumit din Kiev. Directorul restaurantului e Vladimir Gerutzki – un fost ofiţer al armatei ţariste. La o masă doi foşti generali din armata rusă, discută cu aprindere chestiuni politice. Bătrânul de la masa vecină a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Nikolaewski. A trecut într-o noapte Nistrul înot împreună cu cele doua fete ale lui de 5 şi de 6 ani. Soţia, fratele şi cumnaţii i-au fost ucişi într-o noapte de groază. Chelnerul e poate un fost conte rus. Iar cei de aici sunt cei mai fericiţi dintre cei evadaţi din Rusia roşie. „Câţi duci, conţi, prinţi, profesori, avocaţi sau moşieri din Rusia de altă dată nu sunt astăzi decât numai nişte simpli şofeuri, restauratori, dansatori sau lucrători de uzine ? Câte mâini delicate de contese nu spală rufe în foburgurile Parisului, sau la periferiile Berlinului ? Câte figuri glorioase ale vechei Rusii nu cerşesc în trista lor pribegie ? ”

Vom desluşii - într-o serie de articole - câteva dintre destinele refugiati ruşi aduşi de soartă în Bucureştiul interbelic. Cel care ne deschide drumul în lumea aceasta a disperării este acelaşi reporter Ion Tik pe care îl cunoaştem deja. Să începem cu:

 VLADIMIR GERUŢZKI – FOST OFIŢER AL ARMATEI RUSE

Domnul cu părul argintiu, extrem de amabil, de simpatic, care „primeşte lumea", este directorul restaurantului „La Urs". Se numeşte Vladimir Geruţzki, fost ofiţer în armata rusă. Îl poftesc la masă şi-l rog să îmi spună câte ceva despre refugiaţii ruşi...

-                      Despre refugiaţi ? Alege orice refugiat la întâmplare şi viaţa lui este un roman trăit, plin de peripeţii şi de „întâmplări extraordinare". Fiecare rus îşi are romanul pribegiei sale, plămădit din lacrămi şi amintiri grozave. Ai doar atâtea de auzit...
-                      Mi-ai putea spune poate chiar despre d-ta...

Gerutzki, care nu se aştepta la o asemenea propunere, avu un moment de ezitare; apoi, pentru a-mi satisface dorinţa, începu să-mi povestească.

Refugiaţi ruşi în Bucureştiul interbelic
Vladimir Geruţzchi
povestindu-şi drama
-          Am fost ofiţer activ în armata rusă, la Petrograd. Mi-am petrecut tinereţea în capitala Rusiei, unde mi-am făcut studiile. Trăiam liniştit fără să cunosc alta decât îndatoririle mele ostăşeşti. A venit războiul. Am luptat cum au luptat toţi bunii ruşi care iubeau ţara. A intervenit revoluţia - balaurul care şi-a înghiţit proprii copii. A venit a doua revoluţie, mai profundă şi mai grozavă. Cine le-a văzut şi le-a trăit pe amândouă îşi poate da seama de ce'nseamnă schimbare de regim politic... Am luptat în urmă în armata lui Vranghel, ca ofiţer, cu conştiinţa împăcată că îmi fac datoria. Ce am paţit în acest interval şi ce am suferit noi cari luptam pentru o idee, nu-ţi voi povesti, pentru că ar fi să-ţi răpesc o noapte întreagă...

Gerutzki  se opri un moment şi îşi trecu mâna pe frunte, ca şi când ar fi vrut să-şi aducă aminte de lucruri depărtate...

PE UN GER CUMPLIT  DE - 23°


– Dacă viaţa pentru mine nu mai cântărea nimic, soarta familiei mele mă chinuia amarnic. Soţia mea născuse un copil şi aşa cum era fără hrană şi fără adăpost, într'o noapte de iarnă a trebuit să fugă pe jos de frica morţii, care o ameninţa la tot pasul... Închipueşte-ţi o femeie purtând la sân un prunc de-abea născut, fugind în toiul iernii, pe un ger cumplit de  -23°, pe drumurile însângerate din Sfânta Rusie spre graniţa pe care n'o văzuse niciodată. Înebunită de groază, soţia urma acel drum al morţii rămas de pomină, pe care l-au urmat atâtea mii şi sute de mii de ruşi, alungaţi de furia luptelor şi a măcelurilor fără nume. N'a murit îngheţată de frig, nici ea nici pruncul, printr’o minune dumnezeiască.
Într'un târziu, după un lung sir de ani, i-am revăzut pe pământ străin. Îi credeam morţi. Îi socoteam adormiţi pe câmpia largă a Rusiei însângerate, adormiţi pentru totdeauna alături de fraţii lor care au plătit cu viaţa evenimentele din ultimii ani. Soţia mea mi-a povestit marşul mortii, în iarna cumplită a anului 1920, marşul pe care nici o minte omenească nu şi-l poate imagina:
Ţineam tot timpul copilul la sân pentru a-i da ceva din căldura trupului meu şi lihnită de foame cum eram, n'aveam nici pic de lapte. Mergeam zile şi săptămâni dearândul pe jos, pe jumătate îngheţată de frig, printre ruinele Rusiei. Odată, am căzut în nesimţire cu copil cu tot, la marginea unui sat care era în flăcări. M'am pomenit după două zile adăpostită între pereţii unei locuinţe pe jumătate dărâmata, încălzindu-mă la cărbunii rătăciţi în cenuşa casei incendiate. O bătrână, „nebuna satului",  mă îngrijea veghind la căpătâiul meu. Era singura supravieţuitoare de prin partea locului care mi-a putut da o mână de ajutor... Am ajuns în cele din urma la graniţă şi de acolo, cu sprijinul oamenilor milostivi am scăpat din marele infern".

VAPORUL MORŢII

Gerutzki îmi povesti apoi cum a luptat în armata lui Vranghel, şi cum, în cele din urmă, a trebuit să se refugieze cu ultimul vapor care mai putea pleca din apele sovietice. Lupta celor ce voiau să-şi salveze viaţa agătându-se de vaporul care urma să-i transporte în altă ţară a fost groaznică. Vaporul era supraîncărcat şi oamenii stăteau, claie peste grămadă. Pe mal era un furnicar de oameni intelectuali, nobili, burghezi, funcţionari, cari încercau să ia cu asalt vaporul, singura salvare. Femei, copii, bătrâni învinşi în lupta de a putea ajunge la vapor, ţipau îngrozitor. Mulţi s'au înecat în mare, încercând să înnoate până la vapor, sau căzând de pe scările lui, în lupta cu cei cari încercau să le ia locul. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte, care s'a sfârşit prin plecarea vaporului şi printr'un mare număr de oameni înecaţi... A fost - cum i s'a spus în urmă - vaporul morţii care a salvat viaţa unora distrugând pe a altora.

UN OFIŢER AJUNS BIRJAR, GRĂDINAR, PORTAR DE HOTEL

Tersasa "La urs" din Piata Senatului
Refugiaţi ruşi la o masă
de pe terasa "La urs"
În pribegie, am făcut de toate. Am fost, rând pe rând, birjar, grădinar, portar de hotel, slujbaş la compania de vagon-lits. Ce nu face omul pentru a-şi câştiga cinstit bucata de pâine ! Ţi se pare ciudat ca un om care se bucura de o situaţiune destul de bună la Petrograd să fie birjar la Bucureşti. Dar aşa este. Le-am încercat pe toate cu speranţa că într'o zi lucrurile se vor schimba sau că voiu putea găsi o ocupaţie corespunzătoare aptitudinilor şi cunoştinţelor mele. Au trecut ani după ani, şi lucrurile nu s'au îndreptat. Am rămas în cele din urmă, în comerţ, în acest post unde conduc treburile restaurantului, proprietatea d-lor Iohana şi Gilis, deasemeni doi refugiaţi.

-                      Totuşi, schimbarea de îndeletniciri, în lupta pentru existenţă, trebuie să fie până la un punct, destul de interesantă.
-                      Într’adevăr schimbarea de îndeletniciri – spuse Geruţzki - este până la un punct un sport plăcut atunci când ai existenţa asigurată. Dar, când n'o ai şi eşti nevoit să munceşti orice şi oriunde, duci viaţa de câine pe oare o duc toţi pribegii…”
Sursa: articololele din seria „Sus pe terasa Ursului – din tragediile refugiaţilor ruşi” – semnata Ion Tik – publicate în „Ilustraţiunea română – numerele din 1 şi 8 ianuarie 1931-  citite în Biblioteca Digitală a Municipiului Bucureşti.
deieri-deazi.blogspot.com

duminică, 29 iunie 2014

Chisinau

Chisinau: Mars in memoria victimelor ocupatiei sovietice (FOTO+VIDEO)

autor: Nationalist 29.06.2014

000Sâmbătă, 28 iunie, sute de unioniști au ieșit pe străzile Chișinăului pentru a comemora victimele ocupației sovietice. Ca și în anii precedenți, Consiliul Unirii, în special Partidul Național Liberal, Asociația Veteranilor războiului din Transnistria ”Tiras-Tighina” și Mișcarea Național-Creștină Noua Dreaptă au organizat un marș al Demnității Naționale.
AAMarșul a început de la scuarul Academiei de Științe a Republicii Moldova și a continuat până în scuarul Europei, unde s-a desfășurat un  miting și un concert dedicat evenimentului tragic. Pe parcursul marșului, militanții MNC-ND au dat tonul scandărilor, printre care ”armata rusă afară”, ”România, nu uita, Basarabia-i a ta”, ”Trăiască și florească Moldova, Ardealul și Țara Românească”, dar și unele mai dure la adresa președintelui Federației Ruse, cum ar fi ”Putin poponar” și ”Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta”, ”Ocupanți ați fost, ocupanți veți fi până veți muri, criminalilor” etc.
BBSpecial pentru eveniment, la Chișinău a sosit o delegație din partea Noii Drepte România, în frunte cu liderii filialelor Sibiu, Răzvan-Cătălin Guțiu, și filialei Iași, Sîrbu Costel-Cosmin.
În discursurile sale, liderii unioniști din Basarabia ca Nicolai Dabija, au condamnat ocuparea bolșevică și consecințele acestea, iar Anatol Caraman a vorbit despre tragedia războiului ruso-moldovenesc din 1992, George Buzu a vorbit despre necesitatea implicării tineretului și oratoria faptei de care trebuie să dea dovadă acesta în luptă pentru adevăr, Vitalia Pavlicenco a prezentat declarația-apel al Consiliului Unirii.
CCÎn final, o delegație a Consiliului Unirii, în frunte cu Anatol Revenco și Sergiu Lașcu, au depus o scrisoare deschisă pe numele lui Vladimir Putin la ambasada Federației Ruse din Chișinău. Biroul de Presă al Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă
Citeste si Nationalistii basarabeni ii vor sustine pe liberalii unionisti la alegerile legislative din Republica Moldova
FFGGHHIIJJKKLLMMX1X2X3X4X5X6

Adios Muchachos

Cenzurat



Mihai Eminescu si Ion Creanga, interzisi minorilor




Click pentru a mari

"În 1877, Ion Creangă citea "Povestea p..." în faţa unor oameni instruiţi, politicieni şi literaţi, şi atunci starea a fost una de voie bună, banchet, bucurie. De ce azi nu am putea citi în public poeme care conţin expresii licenţioase scrise de Eminescu?", s-a întrebat retoric Nicolae Ţone, directorul Editurii Vinea. Zis şi făcut!
Într-unul din localurile subterane din buricul Bucureştiului, Ţone a încercat să demonstreze, săptămâna trecută, că poetul avea dreptate: urechile românilor nu s-au plecat ruşinate la auzul versurilor mustind de dorinţă carnală şi de cuvinte obscene, necenzurate însă de data aceasta.
Fără perdea
Timp de mai bine de o oră, versuri şi cugetări aşternute pe hârtie de Eminescu între 1871 şi 1882, catalogate drept obscene ori licenţioase şi ascunse sau cel puţin cenzurate până acum, s-au împrăştiat fără perdea printre cei peste 100 de ascultători. 
l "Ah cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci
Să-i sug măduva din saci"
l "Punctul de gravitaţie al iubirii e în inimă. Când p... se scoală, punctul de gravitaţie se mută în alt loc".
l "F... o muiere, comunici direcţia ta de mişcare în infinit. Nemurirea ta consistă în viaţa şi figurile de procreaţiune a copiilor tăi".
l "P... 'naintează cum se mişcă două puncte în sens invers. Înaintând în sus, retragere în jos. Şira spinării - mişcare în sus a punctului de gravitaţie. Picioarele corespund cu rădăcinile copacilor. P... - cu ciotul de unire. Nada curului - punctul unde se uneşte rădăcina cu trunchiul".

"Faptul că Eminescu a scris astfel de versuri nu i-a scandalizat pe cei prezenţi, nu ne-au înjurat, nu au aruncat cu scaune. A ieşit ca un banchet al poeziei, după modelul Junimii", a constatat, la finalul întrunirii, Nicolae Ţone.
Click pentru a mari
"Eminescu interzis minorilor". Incitant, nu? Asta şi-au zis şi tinerii care s-au înghesuit joia trecută, pe înserate, într-unul din localurile subterane din buricul Bucureştiului - Club A. Peste 100 de oameni s-au strâns pentru a asculta poezii mai puţin cunoscute din opera lui Mihai Eminescu
Cenzurat
Că Eminescu şi-a înmuiat peniţa în cerneală pentru a crea versuri şi proză licenţioase ştiu mulţi. Până acum, însă, textele cu caracter obscen ale "Luceafărului" nu au văzut lumina tiparului în adevărata lor "splendoare". Multe dintre ele sunt găzduite de volumul de opere ale marelui poet, "Opere XV" - Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993 - însă cu prescurtările de rigoare, în timp ce altele au fost lăsate în afara volumului de teama de a nu "răni" prea tare ochiul cititorului.
Un volum obscen?
Cu toate acestea, Eminescu a scris şi aşa ceva. E bine sau nu ca aceste opere să ajungă în biblioteca românilor? Întrebarea aceasta îi macină de ani de zile pe oamenii de cultură, dar până acum nici o editură nu s-a încumetat să adune aceste texte într-un volum. O iniţiativă de acest gen aparţine directorul editurii Vinea. "Ideea unui volum este doar la stadiul de intenţie la acest moment. Cert e, oricum, că Eminescu rămâne la fel de mare şi dacă sunt făcute publice sau nu aceste poezii", consideră Nicolae Ţone.
Copii ale manuscriselor eminesciene de unde au fost selectate aceste versuri se află în colecţia Editurii Vinea. Ţone spune că a intrat în posesia lor în anul 2000, printr-o donaţie: Ion C. Rogojanu, cel care a donat şi Bibliotecii Judeţene din Botoşani un valoros fond de carte Eminescu, în mare parte format din ediţii critice, a oferit editurii sale aceste copii. Editorii au studiat atent textele, chiar le-au grupat într-o ediţie, dar nu le-au scos încă pe piaţă.
Click pentru a mari
Mihai Eminescu
Descoperire întâmplătoare
Nicolae Ţone nu a făcut însă cunoştinţă cu textele licenţioase marca Eminescu, pentru prima dată, în 2000. "Înainte de '89, am avut norocul să fiu printre puţinii români care au avut acces la toate manuscrisele şi caietele lui Eminescu, la Biblioteca Academiei. Pe vremea aceea, documentam un articol jurnalistic şi am dat întâmplător peste poeziile pe care le-am prezentat şi acum", povesteşte el.
Cu toate acestea, pentru el, poetul Eminescu rămâne un autor cu adevărat exponenţial. Şi, chiar dacă a "degustat" şi aceste poeme licenţioase, rămâne în continuare îndrăgostit tot de "Oda în metru antic". Fiindcă, nu-i aşa?, fustangiul nepereche nu-l va egala nicicând pe poetul nepereche...
Click pentru a mari

Literatură deocheată
Printre scriitorii români care s-au remarcat de-a lungul timpului prin opere considerate "obscene" de opinia publică se numără şi Geo Bogza, Ion Creangă (foto), Anton Pann sau Tudor Arghezi.
l Scriitorul Geo Bogza a fost arestat de două ori, cu acuzaţia de atentat la bunele moravuri, pentru volumul "Poemul invectivă".
"Joc singur noaptea - Şi cânt / Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie; / El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris" (Versuri din poemul "Prefaţă la un roman de dragoste")
l Ion Creangă  - "Povestea p..."
"Când a auzit baba de p..., i-a zvâcnit inima... căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea aşa de zdravene şi de bârzoete..."
"Strâmtă-n p..., tare-n şele, / Crâşcă p... din măsele/ Că-i cam iute la oţele!"
"Povestea p..." - varianta Eminescu
"Povestea p..." scrisă de Creangă a devenit celebră printre români după 1989. Puţini ştiu, însă, că şi Eminescu, inspirat poate de prietenul său, a compus o povestioară asemănătoare, în versuri. De câteva luni, o variantă necenzurată a acestei poveşti circulă şi pe Internet.
"Nu te las fetiţo, te mai f... un pic
C-a s-o simţi intrată până la buric
Acum saltă curu' şi te încovoaie -
Ca să intre p..., până şi cu coaie.
Stai fetiţa taicăi, dar rabdă o clipă,
Nu mişca din cur, simt că mă furnică.
Prea te-ndeşi în p..., dă din cur uşor
Ţine p...-n p..., nu mişca că mor
Simt că mă furnică; of, m-am slobozit!"
Dejecţii intelectuale?
Printre cei prezenţi la lectura publică a textelor licenţioase din opera lui Eminescu s-au aflat şi contestatari ai unor expuneri de acest gen. Este cazul profesorului de limba română, poetul Adrian Gavrilă: "Nu spun că astfel de acţiuni sunt neavenite, dar dejecţiile intelectuale e bine să le evităm pentru a putea să rămânem măcar ipotetic frumoşi".
http://old.bihoreanul.ro/