luni, 29 mai 2017

Sacrificii

Sacrificii (discutii in budoar, nu la buda)

Foto; Regele George al -3-lea (1738-1820) al Angliei.
 .

Acum vazand documentarul cu  viata lui Wolfgang Mozart, si  vazand scrisorile de recomandare primite la Londra, ajunse prin bunavointa celui care se ocupa de regele  George al 3-lea cand isi facea nevoile, deci chiar la rege, mi-am adus aminte ca la fel era si cu ceilalti regi,  mai aprofundat catastrofal fiind, pentru cel care ii facea aceste servicii Regelui  Henric al 8-lea.Sunt sigura ca le era scarba si stateau sa vomite dar functia, functia era cea mai importanta din regat.
Aceasta slujba mizerabila  si atunci si acum constituia incoronarea succesului desavarsit in viata si la care se gandea  fiecare parinte la nasterea unui copil,sa duca tucalul regelui, astfel ajuns in functia de prin slujitor al regelui, acolo fiind obligat sa stea in cabina cu regele, printre doua parturi (flatulatii) sau scremuturi, mai putea sa-i strecore si ceva  pentru ajutorarea unui protejat care il recompensa pentru rezolvarea spinoasei probleme. Mai greu era cand era constipat regele si nu se putea concentra asupra cuvintelor primului slujitor al tarii, care poate tocmai atunci, dadea dovada de  competenta lui ajutandu-l fizic.:(( Cred ca daca lucrurile erau incununate de succes retributia era grasa pe masura efortului depus si mirosului. Nu cred ca transpira ceva  din conversatia avuta la buda cu regele:)))
Iar in acest documentar mi-am adus aminte de barbatii tenori, care erau castrati pentru a avea vocea subtirre si a inlocui femeile care nu aveau voie sa  devina cantarete de opera.
Noi poporul roman ce sacrificii  imputite mai trebuie sa facem pentru acesti nesimtiti care nu se jeneaza sa le ducem tucalul sau sa facem cura de urinoterapie ?
Sclavia asta de trai dus in saracie, fara scoala, fara medicamente, tot asta inseamna. Vedeti unde ajung banii furati din bugetele tarii ? Bugetele tarii noastre reprezinta sangele improspatat mereu care curge in viata noastra pentru supravietuire in conditii onorabile, asa cum meritam, dar care este deturnate de la  drumul initial. Se bucura de ele tot felul de prostituate de lux ale tarii si ale lumii.
Tot dintr-un documentar  despre faraoni am vazut cum un invatat grec, mai aproape de contemporaneitate cu faraonii in plina glorie spunea ca, totul nu este decat o piesa de teatru ce se imtampla in Egipt cu divinitatile care, au dat puterea unor unsi, nu este decat o facatura si nu este nimic adevarat. Nimic nu este adevarat, totul este un trucaj. Va mai amintiti cand se scria ca faraonii intr-un anumit timp dupa interesul lor, se inchideau intr-un loc de nevazut pentru muritori si de acolo primeau sarcini si previziuni de urmat si respectat cu sfintenie prosteasca de  supusi? Dar faraonii au inventat recompensele pentru merite in razboaie, prin medaliile metalice de aur sau fier, din lipsa sau nu, de bani pentru retributie.
Deci vedem ca nici in acele vremuri, nu erau cu totii prosti sau vorba proverbului, "nu prosti tot timpul".
Asa vad eu acum lucrurile si in lume si la noi. Noi supusii indobitociti jucam in alta piesa fata de  sarlatanii care, au pus mana pe putere, avand o alta viziune prin experienta in umbra stejarilor comunisti sau asa zisi comunisti ca, nu erau ei comunisti cum nu sunt eu budista, si nu ii interesau de poporul roman nici cat ma intereseaza pe mine de Papa de la Roma. Apropo, ati vazut  ca Trump strengarul l-a gadilat in palma pe papa ? Cine i-a mai facut o astfel de oferta Papei in toata istoria  papalitatii, mai ales in public de un om de afaceri sugubat ???? Dar Papa? A smucit mana si l-a pleznit, nervos si suparat !!! Sau este o facatura ????

Niciun comentariu: